Etapele reprezinta stadii în evolutia functiunii de personal sau în definitivarea continutului managementului resurselor umane.
Una dintre variantele de periodizare prezentata în literatura de specialitate si acceptata de numerosi specialisti în domeniul resurselor umane, si, în acelasi timp, potential mai folositoare pentru a întelege continua dezvoltare a managementului resurselor umane este aceea care cuprinde urmatoarele etape:
- Etapa empirica;
- Etapa bunastarii sau prosperitatii;
- Administrarea personalului;
- Managementul personalului – faza de dezvoltare;
- Managementul personalului – faza matura;
- Managementul resurselor umane – prima faza;
- Managementul resurselor umane – a doua faza.
Etapa empirica
Este etapa în care proprietarul, ca unic detinator al capitalului, avea un dublu rol si statut, deoarece în aceasta calitate de proprietar unic, pe lânga rezolvarea tuturor celorlalte sarcini, exercita, de fapt, si functia de organizare a muncii.
În aceasta etapa se poate constata existenta unui comportament de autodidact, bazat pe judecata intuitiva si pe practici de management improvizate.
Etapa empirica reprezinta etapa timpurie a preocuparilor în domeniul resurselor umane, conturate înainte ca activitatile referitoare la personal sa devina un domeniu specializat al managementului.
Etapa bunastarii sau prosperitatii
Aceasta etap[1] 20320x234u 59; este caracterizata printr-un proces de dedublare, deoarece latura tehnico-organizatorica a activitatii este lasata tot mai mult pe seama unor „functionari ai capitalului” care nu detin, de regula, sub nici un titlu, capitalul, în timp ce proprietarul sau patronul ramâne singurul subiect direct al conducerii laturii social-economice.
Este perioada de avânt a capitalismului, caracterizata prin cresterea complexitatii activitatilor desfasurate si care a dus nu numai la modificari în structura proceselor de munca, ci si la intensificarea preocuparilor în domeniul functiunii de personal prin folosirea unor metode si tehnici specifice.
Administrarea personalului
Este etapa de dezvoltare a functiunii de personal care, în timp, poate fi localizata în perioada dintre cele doua razboaie mondiale si în care apar noi cerinte în domeniul resurselor umane datorita cresterii marimii organizatilor si complexitatii activitatilor.
Obiectivele urmarite au în vedere mai mult organizatia, ca agent economic datorita mecanismelor de piata care erau suverane si exprimau mai putin preocuparea pentru problemele angajatilor..
Managementul personalului – faza de dezvoltare
Este etapa specifica perioadei celui de-al doilea razboi mondial si a anilor ’50, când reconstructia postbelica, expansiunea rapida a organizatiilor, accelerarea schimbarilor tehnologice, precum si internationalizarea crescânda a economiei au creat conditii deosebit de favorabile pentru dezvoltarea functiunii de resurse umane.
Managementul personalului – faza matura
Aceasta etap[1] 20320x234u 59; de dezvoltare a managementului resurselor umane este specifica anilor ’60 si ’70, si se caracterizeaza printr-o abordare cât mai complexa a problematicii resurselor umane, printr-o implicare mai mare a managerilor de personal în strategia resurselor umane si în problemele strategice ale organizatiei precum si printr-o preocupare mai mare pentru o implicare sporita a personalului în realizare obiectivelor organizationale.
În aceasta etapa are loc o maturizare a functiunii de personal prin extinderea activitatilor din etapele anterioare, prin abordarea sistematica a tuturor activitatilor de personal, precum si prin aplicarea stiintelor comportamentale în rezolvarea starilor conflictuale.
Managementul resurselor umane – prima faza
Aceasta etap[1] 20320x234u 59; este caracteristica perioadei antreprenoriale a anilor ’80, când, în universitatile americane, apare conceptul de managementul resurselor umane si când specialistii în domeniu constientizeaza tot mai mult necesitatea dezvoltarii culturii organizationale care genereaza performante ridicate pe termen lung.
Este perioada când, datorita numeroaselor provocari sau influente, inclusiv a fenomenului japonez, se contureaza managementul resurselor umane, iar functiunii de personal i se confera acelasi statut ca si celorlalte functiuni ale organizatiei.
Managementul resurselor umane – a doua faza
Declansata la începutul anilor ’90, caracteristicile acestei etape apar, dupa cum mentioneaza Michael Armstrong, ca o reactie fata de cale mai neacceptate trasaturi ale culturii organizationale, ca, de exemplu, individualismul si lacomia, ceea ce a evidentiat necesitatea promovarii avantajelor muncii în echipa si ale „climatului de consens”. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât climatul cunoscut si în sensul de atmosfera, stare de spirit, climat de munca sau, uneori, cu semnificatie de calitate a vietii este o stare de fapt foarte complexa care nu se dezvolta izolat, ci în corelatie cu multe alte elemente, iar atunci când este favorabil permite fiecarui membru al organizatiei participarea cu întreaga capacitate la elaborarea si realizarea obiectivelor organizationale.
