În general, indiferent de domeniu, pentru a putea lua o decizie sunt necesare două condiţii:
- existenţa mai multor soluţii pentru realizarea unui proiect;
- existenţa unui scop (se aşteaptă nişte rezultate, ca urmare a consumului de timp şi de efort).
Atâta vreme cât aceste condiţii există, decizia poate fi luată efectiv după ce se evalueză soluţiile.
- Scopul urmărit
În orice activitate trebuie să se precizeze de la început scopul pentru careacea activitate se desfăşoară.
Exemplu: Pentru proiectul de realizare a unei centrale electrice scopul este alimentarea cu energie (W, SM) a consumatorilor şi/sau a sistemului energetic, unde W reprezintă energia anuală cerută, în kWh/an iar SM reprezintă puterea maximă cerută, în kVA.
- Identificarea soluţiilor
În această etapă se întocmeşte lista tuturor soluţiilor posibile care corespund scopului propus. Această listă depinde de nivelul de cunoştinţe în domeniu, de calitatea acestora, de inventivitatea şi perseverenţa analistului.
- Trierea soluţiilor în funcţie de restricţii
Această etapă are drept scop identificarea restricţiilor care pot apărea asupra unui proiect: tehnice, financiare, temporale (durata de realizare, Fig.3.2 Procesul de luare a deciziilor durata de funcţionare a obiectivului), de protecţia pentru investiţii capitale muncii, de protecţia mediului înconjurător.
Se vor elimina soluţiile care nu corespund restricţiilor sau soluţiile propuse se reformulează pentru a se încadra în restricţiile identificate.
- Precizarea criteriului de decizie
Într-o primă etapă, trebuie înţeles ce înseamnă un criteriu. Criteriul este un punct de vedere prin prisma căruia se analizează şi se ierarhizează soluţiile precizate în listă (la punctul 2). De regulă, se bazează pe comparaţii cantitative.
Criteriile pot fi:
- generale, care ţin seama de mai multe aspecte, cum ar fi criteriul global al minimului cheltuielilor totale;
- particulare; de exemplu, minimizarea pierderilor de energie, minimizarea efortului de investiţii, etc.
Se recomandă utilizarea criteriului optimului economic global care ţine seama de efectele economice ale unei soluţii tehnice şi care se aplică pe durate mai mari de timp, de regulă pe durata de viaţă a proiectului respectiv.
- Determinarea soluţiei optime şi implementarea ei
În funcţie de criteriul ales, se face un clasament al soluţiilor rămase în discuţie după parcurgerea primelor etape. Cea mai bună soluţie dintre cele analizate este prima din ierarhie.
Observaţii:
- nu putem fi siguri că la începutul etapelor nu a fost scăpată o soluţie mai bună (care nu a fost inclusă în lista iniţială);
- algoritmul nu este fix, acesta putându-se modifica sau relua în diverse etape;
- soluţiile cu diferenţe foarte mici ca valoare a criteriului de evaluare (5-10%) sunt comparabile, deoarece se lucrează cu estimări pe termene lungi (circa 20 de ani) şi deci, pentru decizie, trebuie să intervină şi elemente suplimentare din experienţa decidentului.
