Folosirea planificării ca metodă de conducere a serviciilor de sănătate cere cunoştinţe, experienţă şi stăpînirea tehnicilor statistico-matematice. În plus, sînt necesare informaţii pertinente, unele special culese, despre întregul sector sanitar, precum şi despre celelalte sectoare social-economice din teritoriu, care ar reda ponderea fiecărui sector şi dependenţa lor în cadrul sistemului teritorial, contribuţia la soluţionarea problemelor de sănătate şi posibilităţile de participare la rezolvarea lor. Imaginea completă a cadrului general este întotdeauna necesară cînd hotărîrile anticipează acţiunile şi resursele pentru stabilirea şi realizarea obiectivelor.
În scopul ameliorării sănătăţii populaţiei, activităţile care se desfăşoară înainte de stabilirea obiectivului şi pînă la realizarea lui se prezintă sub formă de etape ce sînt cuprinse în procesul de planificare:
- La etapa de început se analizează şi se exprimă prin indicatori situaţia stării de sănătate a colectivităţii, formulîndu-se problemele de sănătate ale populaţiei. În raport cu ponderea în colectivitate a fiecărei probleme (niveluri, distribuţie, gravitate, implicaţii) şi cu tendinţa acestora se stabileşte ierarhizarea lor, începînd cu cele mai importante. Apoi se ia fiecare problemă şi se indică în dreptul ei: ce e necesar de executat şi cît se poate realiza în raport cu stadiul ştiinţific şi cel tehnic, în cît timp se poate obţine un grad de schimbare favorabilă, ce alte sectoare nemedicale pot participa şi cu ce pot ele contribui, de care şi de cîte resurse materiale şi umane au nevoie serviciile medicale şi pe cîte se poate conta. Sarcina principală a planului este de a se asigura că obiectivele sînt în concordanţă cu resursele. Această etapă din procesul de planificare este laborioasă şi hotărîtoare pentru conţinutul planului.
- Etapa următoare constă în căutarea şi elaborarea mai multor variante de rezolvare pentru fiecare problemă. Pentru stabilirea variantei optime, se apelează la tehnici de cercetare operaţională şi la cele de economie sanitară. Ele oferă elementele necesare raţionamentului şi deciziei în precizarea opţiunii sau în renunţarea la problemă, precum şi pentru ordonarea problemelor reţinute sub forma listei de priorităţi.
- Avînd ca suport lista priorităţilor problemelor de sănătate şi conti- nuînd procesul de planificare, se trece la etapa următoare – stabilirea planului, care conţine: formularea clară şi completă a obiectivelor şi precizarea pentru fiecare obiectiv a resurselor disponibile, a gradului de ameliorare şi a duratei în care s-ar putea obţine, a relaţiilor cu alte unităţi medicale şi cu alte sectoare nemedicale. Aşadar, lista priorităţilor care au resurse disponibile şi posibilităţi tehnice constituie suportul formulării obiectivelor de plan pentru o perioadă determinată.
Pentru punerea în lucru şi dirijarea îndeplinirii planului este necesară elaborarea în această etapă a unui program de măsuri tehnice şi organizatorice, care cuprinde detalii privind responsabilităţile şi competenţele repartizate pentru executarea planului, legătura dintre compartimente, calendarul principalelor operaţii, criterii şi indicatori de evaluare a rezultatelor şi alte detalii necesare îndeplinirii planului. Cu aceste precizări făcute în programul de măsuri tehnice şi organizatorice planul este pregătit a fi pus în lucru.
- Următoarea etapă cuprinde activităţi care au rolul să dirijeze şi să urmărească îndeplinirea planului. Aceste activităţi se execută de către coordonatorul general, care posedă responsabilităţi şi competenţe să urmărească continuu şi să evalueze periodic realizarea sarcinilor de plan. Coordonatorul general asigură realizarea legăturii dintre compartimente şi în cadrul funcţiei de control – el are competenţa să rectifice detaliile activităţilor de îndeplinire a planului cînd apar situaţii ce n-au putut fi prevăzute la etapa de elaborare a acestuia.
- Procesul de planificare se încheie cu bilanţul final al îndeplinirii planului. În această etapă, cu aceleaşi criterii anterior stabilite şi practicate, se face evaluarea rezultatelor planificate, apreciindu-se ceea ce s-a obţinut în raport cu ceea ce s-a stabilit iniţial: eficacitatea tuturor prevederilor planului sau a unei singure acţiuni (de exemplu, a introducerii vaccinării antirubeoli- ce, a tratamentului cu o formă de penicilină a anghinelor streptococice etc.), avantajul unui procedeu terapeutic aplicat în acţiunea de depistare-rezolvare, beneficiul anual la creşterea duratei medii a vieţii după programul de prevenire şi combatere a bolilor cardiovasculare. Asemenea activităţi de evaluare se întreprind nu numai la începutul sau în finalul planului, ci şi pe parcursul desfăşurării lui, comparînd sistematic realizările obţinute cu obiectivele sau scopurile propuse, determinînd, rectificînd sau înlocuind sarcinile stabilite iniţial cu altele mai eficiente sau mai puţin riscante. Astfel, prin informaţiile ce se obţin de la evaluare, planificarea suferă influenţă „în retur”, pentru a-şi ameliora propriul proces.
Prin ameliorarea detaliilor tehnice de analiză şi de măsurare a rezultatelor evaluarea îşi găseşte utilitatea şi intervine în toate etapele principale ale procesului de planificare şi are următoarele roluri şi semnificaţii:
- prin aprecierea anticipată a rezultatelor ajută la stabilirea opţiunilor şi priorităţilor, la măsurarea valorii diferitelor variante şi la alegerea celei convenabile, la formularea obiectivelor de plan şi a oportunităţii lor; în etapele de început ale procesului de planificare ea are semnificaţia de anticipare, prospectivă, a unei evaluări apriori;
- în etapa de îndeplinire a planului, evaluarea, măsurînd continuu rezultatele, are un rol dinamic de perfecţionare a strategiilor de acţiune, de adaptare sau corectare a detaliilor de executare la situaţiile imprevizibile, de determinare a realizării situaţiei sănătăţii populaţiei sau de căutare de noi variante convenabile; intervenţia în această etapă este cea mai utilă în sensul executării obiectivului;
- în etapa finală, evaluarea determină în ce măsură au fost realizate obiectivele; apreciază valoarea rezultatelor în raport cu volumul resurselor consumate, activitatea şi eficacitatea programului de măsuri tehnice şi organizatorice; analizează critic întreaga activitate de pregătire şi de îndeplinire a planului. În această etapă ea are o semnificaţie a posteriori: privind în urmă, ea apreciază retrospectiv toate activităţile desfăşurate prin procesul de planificare pentru realizarea scopului. Informarea furnizată după evaluare asigură cunoaşterea a ceea ce a rămas de făcut sau a rezultatelor care urmează să apară în continuare.
Prin rolul şi utilitatea sa, evaluarea este parte integrantă din orice proces de planificare, controlîndu-i rezultatele şi adaptîndu-i continuu detaliile. În plus, la planurile de perspectivă, evaluarea ajută la stabilirea îndeplinirii şi la bilanţul planului anual, încheind astfel ciclul planificării anuale şi declanşînd ciclul unui nou plan anual. În dirijarea serviciilor medicale, planificarea devine, astfel, un proces necesar asigurării progresului.
Etape şi tehnici similare de planificare există şi cînd obiectivul planificării vizează numai o singură problemă de sănătate la toate vîrstele (o clasă de boli, o boală) ori ameliorarea sănătăţii unui grup din populaţia teritorială. Termenul ce se foloseşte în asemenea situaţii este cel de program sanitar, cu sau fără ataşarea unui program propriu de măsuri tehnico-organizatorice, de exemplu: programul de prevenire şi combatere a bolilor cardiovasculare sau a cancerului, programul de apărare şi promovare a sănătăţii mintale etc., programul de prevenire şi combatere a tuberculozei, a hipertensiunii arteriale etc., programul de sănătate a mamei, copilului şi tineretului, a populaţiei ocupate în producţia socială etc. sau programul de dezvoltare a bazei materiale şi de cadre medicale (superioare, medii), toate aceste programe făcînd parte din planul sanitar unic pentru populaţia unui teritoriu. În aceste cazuri, procesul de planificare trebuie să ţină seama de necesitatea participării mai multor unităţi şi eşaloane medicale, de tehnicitatea şi de resursele acestora. Cînd se evaluează rezultatele anticipate sau finale ale unui plan global de ameliorare a sănătăţii populaţiei sau a unui program sanitar, trebuie să se ţină seama că efectele măsurilor ce se planifică apar ceva mai tîrziu, deci o evaluare finală pripită ar putea fi înşelătoare. De aceea, activitatea de planificare necesită nu numai tehnicitate şi experienţă, ci şi multă negociere între planificatorii sanitari şi cei din sectoarele productive, pe de o parte, şi între aceştia şi cei financiari, pe de alta. În alte situaţii sînt necesare elaborări de noi soluţii mai severe ori de schimbarea termenelor. Planificatorul poate avea, deci, roluri diferite: de negociator, expert în identificarea obiectivelor posibile sau a soluţiilor şi strategiei, iar administratorul pune în lucru şi urmăreşte îndeplinirea planului. Planificarea şi conducerea acţiunii trebuie să coexiste integrat, pentru că sînt operaţii interdependente şi oferă avantaje reciproce. De reţinut că prin planificare nu se caută o soluţie ideală, ci una optimă – tehnică plus financiară, rezultată din ordonarea priorităţilor şi corelată cu resursele existente. În acelaşi timp, nu trebuie să se confunde competenţele: în timp ce planificarea este o obligaţie pentru toţi cei care au responsabilităţi de decizie, planificatorul nu deţine competenţa de decizie, confundarea competenţelor ducînd la complicaţii în selectarea soluţiei.
