Etapele tehnologice ale managementului financiar în sistemul ocrotirii sănătătii

Etapele tehnologice ale managementului financiar în sistemul ocro­tirii sănătătii sînt următoarele:

      Analiza informaţiei macro şi microeconomice, de contabilitate şi evi­denţă administrativă şi financiară.

      Alcătuirea bugetului: alegerea metodelor şi instrumentelor financia­re, definirea raportului surselor de finanţare, alegerea metodologiei formării preţului la serviciile medicale, elaborarea şi aprobarea normelor economice pentru volumul şi structura serviciilor medicale în condiţii reale.

      Prognozarea rezultatelor financiare – după volumul serviciilor medi­cale, după venit, cheltuieli şi eficacitatea folosirii resurselor.

      Executarea bugetului: mobilizarea resurselor, cheltuirea resurselor fi­nanciare.

         Controlul îndeplinirii bugetului – preventiv, curent, final.

La factorii macroeconomici cu influenţă asupra mobilizării resurselor fi­nanciare se atribuie:

      PIB-ul

      Inflaţia

      Şomajul

      Cererea şi oferta; politica fiscală

      Piaţa financiară şi politica financiară.

În cadrul analizei factorilor macroeconomici cu influenţă asupra elaboră­rii bugetului este necesar de studiat:

      Cererea şi oferta la serviciile medicale

      Formarea preţurilor

      Piaţa resurselor: medicale, energetice, financiare

       Segmentarea pieţei după grupuri de consumatori: caracteristica de­mografică, preferinţele formate, morbiditatea populaţiei

       Serviciile asociate, specializate, sistemul de retribuire a muncii şi efi­cienţa cheltuielilor resurselor.

Prognozarea social-economică a unui sistem este argumentarea variante­lor de dezvoltare a sistemului şi alegerea celei optime (pornind de la resursele financiare disponibile), capabile să asigure realizarea scopului existenţei lui. Scopul prognozării este atingerea indicatorilor sociali maximali cu cheltuieli financiare minimale, deci alegerea sistemului optim de plată pentru asistenţa medicală în conformitate cu standardele economico-medicale existente şi sa­tisfacerea necesităţilor populaţiei.

Din punctul de vedere al ştiinţei manageriale, prognozarea şi planificarea ulterioară reprezintă activităţi legate de evenimentele din viitor. Se va începe cu evaluarea scopului şi elaborarea unui şir de acţiuni pentru atingerea lui. Deci, prognzarea şi planificarea nu este altceva decît formarea viitorului pe o perioadă concretă de timp.

Planificarea de lungă durată constă nu numai în echilibrul dintre articole­le de venituri şi cheltuieli ale bugetului, dar şi în influenţa activă asupra situa­ţiei social-economice, aplicarea măsurilor de preîntîmpinare care diminuează tendinţele negative.

Cerinţele de bază ale procesului de prognozare şi planificare de lungă durată a resurselor financiare sînt (după Reşetnikov):

     Orientarea acţiunilor spre scop

     Complexitatea şi unitatea planurilor şi prognozelor

     Integritatea structurală

     Structurizarea planurilor după conţinut, volum şi timp

     Flexibilitate, actualitate şi economie.

Orientarea acţiunilor spre scop

Scopul final al sistemului poate fi declarat atît drept punct iniţial al între­gului proces de prognozare şi planificare social-economică, deoarece direcţia de dezvoltare adoptată în procesul prognozării şi planificării trebuie să reiasă din scopul final, cît şi drept rezultat al acestuia, fiindcă prognozarea şi planifi­carea nu sînt altceva decît nişte instrumente de atingere a acestui scop.

Complexitatea şi unitatea planurilor şi prognozelor

Numai unitatea planurilor şi prognozelor elaborate pot crea o reprezen­tare clasă şi complexă a evenimentelor. Deoarece toate procesele de elaborare a diferitelor prognoze şi planuri sînt reciproc legate, concluziile veridice sînt posibile numai în cazul cînd complexul de planuri şi pronosticuri nu conţine lacune. Estimările planurilor şi prognozelor trebuie să vizeze nu numai poten­ţialele, scopurile şi activităţile subsistemelor, ci şi sistemul în întregime.

Structurizarea planurilor după conţinut, volum şi timp

Planurile şi prognozele sînt caracterizate de volum, conţinut şi intervale de timp. După conţinut, toate planurile trebuie orientate spre atingerea scopu­lui. După volum, se diferenţiază planurile şi prognozele agregate şi detalizate. Conform intervalului de timp, delimităm planuri de scurtă durată (mai puţin de un an), de durată medie (2-3 ani) şi de durată lungă (3 ani şi mai mult).

Integrarea structurală a compartimentelor planurilor şi prognozelor

Planurile şi prognozele care au stat la baza lor trebuie să fie structural le­gate. Integrarea planurilor şi prognozelor după scop şi timp poate fi succesivă şi sincronică. Deci, conţinuturile a 2 sau mai multe planuri pot fi acordate în felul următor:

           Un plan se întocmeşte pe baza altul plan (planificare succesivă);

           Conţinuturile planurilor se definesc simultan în procesul adoptării deciziei (planificare sincronică).

Legătura reciprocă a tuturor subiecţilor impune necesitatea acordării tu­turor planurilor (de obicei, pe niveluri manageriale). Procesul prognozării şi planificării social-economice se înfăptuieşte de sus în jos şi de jos în sus.

Flexibilitate, actualitate şi economie

Flexibilitatea sistemului permite adaptarea lui la schimbările mediului intern şi extern.

În caz de reorganizare, sistemul prognozării şi planificării trebuie să fie adaptat la noua structură organizaţională. Sporirea gradului de flexibilitate este posibilă prin crearea prognozelor şi planurilor alternative.

Actualitatea sistemului are în vedere organizarea procesului de prelucra­re a informaţiei (intrare, mecanism de realizare, ieşire). Respectarea acestor cerinţe nu trebuie să ducă la formarea unui astfel de sistem de prognozare şi planificare ale cărui cheltuieli vor depăşi beneficiile aduse de el.

Pentru funcţionarea reuşită a sistemului de prognozare şi planificare sînt necesare anumite premise:

       De cadre: pregătirea managerilor pentru a dirija resursele financiare ale sistemului conform scopurilor şi principiilor de conducere.

       Organizaţionale: crearea şi susţinerea unei structuri organizaţionale optime. Organele de conducere şi subsistemele care formează piramidele ma­nagerială şi de prognozare-planificare nu trebuie să se suprapună. Procesul de prognozare şi planificare socioeconomică trebuie să decurgă paralel cu crea­rea sistemului de conducere, dar trebuie aprobat înaintea acesteia din urmă.

       Informaţionale la care referim:

       Existenţa unui sistem analitic de prognoză, care ar permite nu numai înfăptuirea pronosticării generale a dezvoltării mediului extern, dar şi obţine­rea datelor necesare adoptării deciziilor în condiţii informaţionale limitate.

       Existenţa unui sistem de prelucrare electronică a datelor, cu folosirea modelelor analitice, euristice şi de imitare.

Folosirea eficientă a sistemului de prognozare social-economică şi de planificare a resurselor financiare necesită crearea unui set de indicatori care ar include:

           analiza mediului intern (dezvoltarea sistemului, avantajele şi dez­avantajele lui, planurile operative etc.);

           analiza mediului extern:

       Prognoze economice generale (curs valutar, rata procentuală, dinami­ca inflaţiei, dinamica şomajului);

       Prognoze sociale (starea demografică, nivelul de trai etc.);

       Prognoze ecologice;

       Prognoze politico-legale.

Un plan financiar care nu ia în consideraţie parametrii numiţi este neve­ridic, mai ales în condiţiile dezvoltării dinamice a societăţii.

La planificarea şi prognozarea rezultatelor financiare ale activităţii sînt analizaţi indicatorii dinamici:

       Folosirea resurselor

       Volumul serviciilor medicale

       Mişcarea mijloacelor băne şti.

Controlul financiar, ca una din funcţiile managementului financiar, este condiţionat de faptul că finanţele, fiind o categorie economică, posedă funcţie de distribuire şi control. Controlul financiar se efectuează în conformitate cu normele de drept. În cadrul lui se verifică:

       Respectarea legislaţiei în vigoare

       Necesitatea economică şi eficacitatea măsurilor de formare,     distribui­

re şi folosire.

Conţinutul controlului prevede:

       Verificarea îndeplinirii obligaţiilor financiare faţă de stat

       Verificarea veridicităţii folosirii resurselor băneşti, care se  află în       po­

sesia sau în administrarea operativă a organizaţiei (resurse bugetare, nebugetare, credite bancare, resurse proprii ş.a.)

       Verificarea corectitudinii operaţiunilor financiare, decontărilor şi pă­strării mijloacelor băneşti

       Vizualizarea rezervelor interne, posibilităţilor sporirii eficienţei fo­losirii mijloacelor materiale şi băneşti, analiza detaliată a activităţii financiar-gospodăreşti

       Preîntîmpinarea şi lichidarea încălcării disciplinei financiare. Clasificarea controlului:

După parametri de timp :

       Previzional – pînă la formarea, distribuirea şi folosirea resurselor fi­nanciare

       Curent – controlul săvîrşirii operaţiunilor financiare

       Final – după efectuarea operaţiunilor financiare.

După obligativitate:

       Obligativ – după cerinţa organelor competente de stat sau conform cerinţelor legii.

       De iniţiativă – după decizia instituţiei.

în funcţie de organele de control:

      ale administraţiei centrale şi locale;

      legislative;

      financiar-creditare;

      de competenţă generală;

      de profil;

      public;

      de audit.

Metodele controlului sînt:

      Revizia

      Controlul documentelor, evidenţei şi dărilor de seamă

      Verificarea proiectelor de buget

      Audierea rapoartelor.

Reviziile, la rîndul lor, se divizează:

      După obiect: documentale, de fapt, mixte.

      După organizare: planificate, neplanificate, complexe.