Etica este disciplina care se referă la ceea ce este bun şi rău, la morală şi obligaţii.
Etica în afaceri se referă la justiţie şi adevăr în ceea ce priveşte concurenţa, publicitatea, relaţiile cu publicul, responsabilităţile sociale, comportamentul organizaţiei, etc.
Teoria utilitaristă
Sugerează ca toate planurile organizaţiilor să fie evaluate prin consecinţele lor. Se porneşte de la ideea că ar trebui fabricate bunuri din ce în ce mai bune pentru o cât mai mare parte a populaţiei.
Teoria bazată pe drepturile omului
Impune respectarea drepturilor omului în afaceri.
Teoria bazată pe justiţie
Impune echitate şi imparţialitate din partea celor care iau decizii.
Instituţionalizarea eticii
Înseamnă aplicarea şi integrarea conceptelor de etică printr-o politică a companiei, printr-un cod al eticii sau prin programe speciale.
Concluzii
Managementul ca practică poate fi considerat ştiinţă şi artă; ştiinţa şi arta fiind două noţiuni complementare, nicidecum exclusive. Managementul face apel la această trăsătură din partea managerilor dacă luăm în consideraţie situaţiile complexe ce pot fi întâlnite în viaţa managerială unde încercarea şi eroarea îşi spun cuvântul – practica naşte teoria şi teoria îmbogăţeşte practica. De reţinut însă că simplele experienţe întâlnite nu mai pot fi considerate practici manageriale ca în trecut.
O trecere în revistă a evoluţiei teoriei managementului se poate concretiza în următoarele definiţii:
1) managementul după H. Fayol înseamnă: a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona şi a controla;
2) managementul după E. F. Brech (1957) este un proces social ce constă în planificare, coordonare, motivare şi control;
3) managementul în definiţia lui Koontz şi O’ Dannel (1976) este un proces operaţional ce constă în analiza celor cinci funcţiuni: planificare, organizare, staffing, directive şi control;
4) managementul după Peter Drucker înseamnă organizarea sistemică a resurselor economice; managementul este o practică şi nu o ştiinţă, nu cunoştinţe ci performanţe;
5) managementul după Katz şi Kahn priveşte organizaţia ca pe un sistem deschis;
6) managementul conform teoriei contingenţei este un sistem multidimensional în interacţiune structură – tehnologie – mediu organizaţional astfel fiind definit ca managementul organizaţiei.
7) H. Koontz afirmă “Managementul este procesul de proiectare şi întreţinere a mediului în care indivizii, lucrând în grup, îndeplinesc cu eficienţă ţintele propuse. Astfel, managerii au de îndeplinit funcţiile de prevedere, organizare, control. Aceste funcţii se raportează la toate nivelurile. Scopul propus este de a crea surplus, eficienţa şi eficacitatea reprezentând productivitatea conducerii.
Managementul este comun oricărui tip de organizaţie fie particulară fie de stat, serviciu public, dar teoria managementului se raportează în principal la organizaţiile de tip business. O organizaţie de tip business, în contrast cu un serviciu public are ca scop producerea de bunuri sau servicii în condiţii de profit.
În tabelul 1.3 (metode de management) este prezentată evoluţia teoriei managementului, după modelul lui H. Koontz.
Tabelul 1.3. Metode de management
|
Metode |
Caracteristici/ Contribuţii |
Limitări |
|
Metoda empirică |
Studii de caz. Se identifică succesele şi eşecurile |
Situaţiile pot diferi în totalitate una de alta. Nu se încearcă definirea unor principii. Are o valoare limitată pentru teoria managementului. |
|
Metoda comportării interperonale |
Se concentrează pe comportarea interpersonală, relaţii umane, leadership şi motivaţie. Se bazează pe psihologia individului |
Ignoră planificarea, organizarea şi controlul. Pregătirea psihologică nu este suficientă pentru un bun manager. |
|
Metoda comportării grupurilor |
Pune accentul pe comportarea indivizilor în cadrul grupurilor. Se bazează pe sociologie şi pe psihologia socială. Studiază şi încearcă să pună la punct modele de comportare a grupurilor. Studiul grupurilor mari este denumit adesea „comportare organizaţională”. |
Nu este integrată cu conceptele, principiile şi tehnicile de management. Este necesară o mai mare integrare cu proiectarea structurii organizaţiei, cu planificarea şi controlul. |
|
Metoda sistemelor sociale de cooperare |
Combină metoda comportării interpersonale şi metoda comportării grupurilor rezultând un sistem de cooperare. În cadrul acestui concept extins se poate încadra orice grup care cooperează cu un anumit scop. |
Foloseşte în acelaşi timp prea multe principii, tehnici şi concepte de management. |
|
Metoda sistemelor sociotehnice |
Sistemul tehnic are un mare efect asupra sistemului social (atitudine personală, comportarea grupurilor). Se concentrează pe producţie şi alte domenii unde relaţia dintre sistemul tehnic şi cel uman este foarte strânsă. |
Se concentrează numai asupra nivelului operaţional al managementului. |
|
Teoria deciziei |
Se concentrează asupra procesului de luare a deciziilor. Unii teoreticieni folosesc această teorie pentru a studia întreaga activitate a unei întreprinderi. |
Este un mod de abordare îngust pentru un domeniu foarte vast. |
|
Teoria sistemelor |
Conceptul de sistem are o largă aplicabilitate. Sistemele sunt formate din subsisteme şi interacţionează cu mediul exterior. Recunoaşte importanţa studierii relaţiilor dintre organizare, planificare şi control în cadrul organizaţiilor. |
Analiza relaţiilor dintre subsistemele sistemului şi a relaţiilor acestuia cu mediul extern este dificilă. |
|
Metoda matematică sau Managementul ştiinţific |
Managementul este privit ca o multitudine de procese, concepte, simboluri şi modele matematice. Priveşte managementul ca un proces bazat pe logică pură exprimat prin simboluri şi relaţii matematice. |
Multe aspecte ale managementului nu pot fi modelate. Matematica poate ajuta foarte mult managerul dar cu greu poate fi privită ca o metodă de management. |
|
Teoria contingenţei |
Practica managerială depinde de circumstanţe (o contingenţă sau o situaţie). |
Managerii au realizat de mult timp că nu există un singur mod de a face un lucru. Dificultăţi în determinarea tuturor factorilor relevanţi de contingenţă şi a relaţiilor dintre ei. Poate fi foarte complexă. |
|
Metoda rolurilor manageriale |
Studiu original în care s-a observat activitatea a cinci manageri executivi. Pe baza acestui studiu au fost identificate zece roluri care au fost grupate în roluri interpersonale, roluri informaţionale şi roluri de decizie. |
Eşantionul de observaţie a fost foarte mic. O pare din activităţile luate în considerare nu sunt manageriale. |
