Etica în afaceri

Etica afacerilor (etica economică), formă particulară a eticii aplicate, reprezintă ansamblul de reguli şi norme morale care vizează conduita agenţilor în activitatea economică (în afaceri), atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv.

Etica economică este o ramură a moralei care sintetizează sistemul de valori, principii şi norme ce s-au statornicit de-a lungul timpului în raporturile dintre agenţii economici. Alături de principiile şi normele de drept, etica economică asigură buna desfăşurare a activităţilor şi reuşita în afaceri. Deşi normele eticii economice nu sunt învestite cu forţă juridică precum normele de drept, ele au un rol deosebit de important în acţiunile agenţilor economici, contând uneori mai mult decât cele juridice.

Comportamentul etic al agenţilor economici este marcat de respectarea riguroasă, benevolă, a unor principii cum sunt: încrederea şi sinceritatea deplină între agenţi; corectitudine în negocieri şi în îndeplinirea obligaţiilor contractuale; respectarea întocmai a tuturor angajamentelor asumate; mutualitatea avantajelor oferite şi a riscurilor. Acceptarea şi respectarea normelor de etică economică este, de fapt, o problemă de conştiinţă economică cu un impact puternic asupra cristalizării normelor juridice. Încălcarea lor creează o imagine nefavorabilă asupra agenţilor economici¹³.

Se poate concluziona că „etica afacerilor – componentă relativ nouă a cercetării ştiinţifice – este un domeniu de studiu aplicativ al eticii, care vizează determinarea principiilor morale şi a codurilor de conduită ce reglementează relaţiile interumane din cadrul organizaţiilor (economice şi comerciale) şi guvernează deciziile oamenilor de afaceri sau ale managerilor”¹⁴.

În general, etica în afaceri se manifestă la cinci nivele interdependente:

13 Dicţionar de Economie, Niţă Dobrotă (coordonator), Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 205. 14 Gabriela Ţigu – pag. 10.

 

• nivelul etic individual;
• nivelul etic corporaţional (organizaţional);
• nivelul etic naţional;
• nivelul etic cultural;
• nivelul etic internaţional.

Etica în afaceri studiază moralitatea sistemelor economice, a corporaţiilor şi a indivizilor care interacţionează cu aceste corporaţii.

 

 

Experienţa mondială evidenţiază două abordări de bază ale eticii afacerilor:

• abordarea moralistă – de orientare creştină, care susţine ideea conform căreia principiile de bază ale eticii creştine şi ale filozofiei morale trebuie extinse şi în sfera afacerilor (ca şi în oricare alt domeniu de activitate); şi
• abordarea pragmatică – presupune că afacerile trebuie să fie etice nu pentru a urma normele morale şi creştine, ci pentru că dovedirea unei responsabilităţi sociale sporite contribuie la conferirea durabilităţii afacerii şi la obţinerea de profituri suplimentare, evitând o serie de riscuri şi tensiuni.

În realitate, nu există o graniţă clară între cele două abordări, ele realizându-se împreună şi fiind strâns legate, însă în timp ce prima abordare se sprijină, în principal, pe credinţă, cea de-a doua abordare operează pe baza reglementărilor normative¹⁵.

 

De-a lungul istoriei, „moralitatea afacerilor” a reprezentat un subiect controversat, care a stârnit nu numai interesul oamenilor de ştiinţă, ci şi pe cel al maselor, adepţii diferitelor religii sau curente „la modă” în perioada luată în calcul; astfel, dacă pentru catolicismul medieval comerţul şi banii erau consideraţi complet imorali, protestantismul -manifestat cu precădere pe continentul american – a făcut posibilă reconcilierea moralei cu lumea afacerilor; după unele opinii (Max Weber), tocmai această etică protestantă a muncii a făcut posibilă afirmarea şi impunerea capitalismului.

15 Alexandru Puiu, Management în afacerile economice internaţionale, Ediţia a ll-a, Editura Independenţa Economică, Bucureşti, 1997, pag. 71.

 

Etica afacerilor ca disciplină filozofică de sine stătătoare a apărut relativ recent, adevărata sa recunoaştere datând de acum 20 – 30 de ani. În prezent, problemele etice şi de responsabilitate corporaţională au dobândit o importanţă deosebită, ajungând să se vehiculeze conceptul de „firmă etică” şi să se promoveze „managementul responsabil social”; au apărut numeroase lucrări consacrate acestor probleme şi, concomitent, s-au înfiinţat centre de consultanţă etică. Marile firme adoptă coduri de conduită morală şi ini ţiază programe proprii de pregătire în acest sens, considerând etica afacerilor drept un instrument indispensabil unei bune gestionări a întreprinderilor.

Se poate afirma că etica afacerilor a început să prindă contur în ţări dezvoltate precum S.U.A. şi statele Europei de Vest, dar, în prezent, şi ţările în curs de dezvoltare sau fostele ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est manifestă un interes din ce în ce mai sporit faţă de acest subiect. În general, s-a observat că există o legătură directă între gradul de dezvoltare al unei ţări şi accentul care se pune în respectiva ţară pe etica afacerilor (această concluzie nu trebuie, însă, interpretată cu titlu de lege). O dată cu schimbarea naturii afacerilor şi cu internaţionalizarea lor, acestea au devenit din ce în ce mai complexe şi au ridicat probleme etice necunoscute până atunci, legate de contextul multinaţional şi multicultural de desfăşurare al activităţilor economice.

 

Pentru etica în afacerile economice prezintă un interes deosebit două tipuri de clasificări:

• în funcţie de modul de abordare a eticii în afaceri; şi
• în funcţie de nivelul la care este percepută etica în afaceri.

 

O primă clasificare a eticii în afacerile economice, în funcţie de modul de abordare a problematicii, pune în evidenţă patru variante¹⁶:

Alexandru Puiu – pag. 73 – 75.

 

• etica regulilor – porneşte de la premisa că un individ sau o societate trebuie să se conformeze principiilor etice acceptate; etica regulilor este cea mai simplă formă de etică şi, de asemenea, cea mai veche, iar principala dificultate legată de acest tip de etică rezidă în diferenţierea dintre regulile categorice şi cele necategorice;
• etica posibilului – se reduce la respectarea legilor, la deontologia profesională şi la un anumit conformism, persoanele care preferă acest tip de etică adoptând, în majoritatea cazurilor, obiceiurile mediului şi profesiei lor;
• etica convingerii – este caracterizată de un puternic caracter subiectiv, fiecare individ elaborându-şi un set de criterii şi norme morale, pornind de la propria sa experienţă în confruntarea cu situaţii din exterior şi cu ideile celorlalţi;
• etica responsabilităţii – presupune asumarea conştientă a responsabilităţii cu privire la actele proprii şi prevederea consecinţelor actelor individuale; nu există morală a convingerii care să nu fie, în acelaşi timp, şi a responsabilităţii.

O altă clasificare specifică eticii în afaceri se poate realiza în funcţie de nivelul la care aceasta este percepută¹⁷, la fiecare dintre aceste niveluri existând anumite valori şi reguli de comportament ce trebuie respectate pentru a putea vorbi despre afirmarea principiilor morale:

conducerii întreprinderii	de orice fel; •       abuzul de putere; •       climatul despotic şi autoritar, •       violarea regulilor interne; •       conflictele de interese.	competenţă; •     regulile clare; •  practicile echitabile, remunerarea justă şi stimulativă a personalului; •  informarea, participarea şi motivarea angajaţilor; •  împărţirea succesului (profitului) între participanţi; •  căutarea şi promovarea competitivităţii şi a calităţii.
6. Etica şi strategia adoptată	• strategiile bazate pe: –           marketing abuziv; –   avantaje mărunte şi efemere; –           beneficii pe termen scurt; –           coaliţii şi corupţie; –   privilegii oferite anumitor persoane.	• strategiile de competitivitate pe termen lung bazate pe: –        eforturi de progres; –        riscuri calculate; –  investiţii, cercetare -dezvoltare, comunicare, formare şi perfecţionare a personalului, inovare.
7. Etica în tranzacţiile 9 comerciale	•       şantajul; •       negocierea „la un pahar”; •    avantajele personale oferite de încheierea unei afaceri.	•  respectarea cuvântului dat, punctualitatea; •  cooperarea furnizor -client pentru a obţine avantaje reciproce.
8. Etica în domeniul bancar	•    acordarea de credite unor firme sau persoane nesolvabile; •    reprezentarea unor agenţi economici cu o imagine deteriorată din punct de vedere etic.	•  consilierea clienţilor în direcţia unei gestiuni corecte; •  realizarea unui audit al eticii bancare.