Etica în afacerile economice internaţionale este un subiect tot mai incitant al zilelor
9
noastre şi suscită interesul unui număr din ce în ce mai mare de persoane, generând polemici susţinute la diverse niveluri. Aceste polemici sunt atât de natură teoretică, cât şi de natură practică; disputele stârnite de abordarea teoretică încearcă să găsească o legătură logică, raţională, care să unească pragmatica lume a afacerilor cu considerentele de ordin moral ale ştiinţei filozofice, în timp ce partea practică a problemei vizează modalitatea implementării acestor considerente morale în viaţa de zi cu zi. Pe de altă parte, etica în afacerile economice internaţionale trebuie să răspundă provocării pe care i-o adresează multiculturalismul, într-o lume cu atât mai bogată şi mai frumoasă cu cât este mai diversă, dar care tinde continuu spre o globalizare a activităţilor în plan economic şi spre o uniformizare a condiţiilor de viaţă.
Dat fiind faptul că aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane, rezultă că şi în activitatea economică trebuie să existe considerente de ordin etic şi un fundament moral fără de care societatea nu ar putea funcţiona şi s-ar autodistruge. De exemplu, angajatorii se aşteaptă ca angajaţii lor să nu fure din companie sau de la locul de muncă; părţile unui contract se aşteaptă ca fiecare dintre cei implicaţi să onoreze înţelegerea consimţită; cei care cumpără un produs se aşteaptă să corespundă reclamei sau publicităţii care i s-a făcut; indivizii care lucrează alături de colegii lor se aşteaptă ca aceştia să spună, în general, adevărul, să-i respecte, să nu le producă nici un fel de daune şi să îşi facă munca pentru care sunt plătiţi. În majoritatea cazurilor, aceste aşteptări sunt îndeplinite. Dacă toţi cei implicaţi într-o afacere – cumpărători, vânzători, producători, management, muncitori, angajaţi şi consumatori – ar acţiona amoral sau chiar imoral, fără a ţine seama de rezultatele morale sau imorale ale acţiunilor lor, atunci afacerile nu ar mai exista. Pe de altă parte, nu se poate nega faptul că indivizii acţionează imoral în afaceri, aşa după cum o fac în orice altă sferă a activităţii umane; există numeroase cazuri de fraudă, de reprezentare incorectă a intereselor unui principal de către agentul său, precum şi conturi măsluite, dar nu există nici o dovadă care să ateste faptul că indivizii sunt mai imorali în afaceri decât în viaţa privată.
Există etică în afacerile economice internaţionale? Aceasta este o întrebare considerată, de mulţi, drept retorică, dar lucrarea care debutează sub semnul prezentei interogaţii intenţionează să demonstreze faptul că şi în afacerile economice internaţionale, ca şi în cazul altor domenii de activitate umană, există anumite reguli de conduită morală care sunt respectate de cei care participă la schimburi şi activităţi comerciale de orice tip.
Dezbaterea realizată pe parcursul acestei lucrări face trimitere doar la acele operaţiuni internaţionale din sfera producţiei şi comercializării (economia reală) şi nu vizează problematica moralităţii afacerilor financiare internaţionale. În ceea ce priveşte subiecţii relaţiilor economice internaţionale, lucrarea de faţă va lua în considerare, în mod deosebit, societăţile transnaţionale – ca principali actori ai mediului de afaceri internaţional, nu statele sau organizaţiile internaţionale; s-a optat pentru această abordare plecând de la premisa că, în perspectiva globalizării şi a uniformizării nivelului de dezvoltare tehnologică la nivel mondial, aceste firme multinaţionale vor reprezenta adevăraţii piloni de creştere economică, înregistrând cifre de afaceri fabuloase şi antrenând un număr impresionant de persoane aparţinând unor culturi diferite.
Indiferent că agenţii economici internaţionali aleg să fie morali din motive care ţin strict de raţiuni de ordin economic şi pragmatic (este ştiut faptul că o afacere „sănătoasă” din punct de vedere moral este percepută pozitiv şi duce la creşterea încasărilor şi a profiturilor pe termen lung – egoismul „luminat”), sunt morali prin însăşi natura lor (nu pot acţiona în detrimentul altora, chiar dacă pentru ei ar fi avantajos), consideră că afacerile au o datorie faţă de cei care contribuie la consolidarea profitului lor (teoria „stakeholders”) sau sunt adepţii unei responsabilităţi sociale maximale (pornesc de la premisa că afacerile au un rol deosebit în cadrul societăţii – sunt un factor de progres economic, social şi tehnologic – şi apar ca urmare a existenţei unei nevoi sociale, deci trebuie să urmărească nevoile societăţii în ansamblu), practica a demonstrat că există etică în afacerile economice internaţionale. Astfel, etica apare atât ca un mijloc pentru obţinerea altor beneficii (paradoxal, indivizii sunt altruişti din egoismul de a fi ulterior recompensaţi de societate, din teama de o eventuală pedeapsă / sancţiune sau din alte interese proprii), cât şi ca un scop în sine. Pe de altă parte, există specialişti în domeniu care consideră că a face bine din dorinţa de a obţine beneficii ulterioare nu înseamnă a acţiona moral, fiind o metodă puţin etică de sporire a avantajelor materiale.
La nivel ideologic, controversele privind etica în afacerile economice vizează, în special, două mari curente de gândire (socialism versus capitalism): pe de o parte, sunt aceia care, inspiraţi de scrierile aristotelice şi profund marcaţi de gândirea marxistă, afirmă că afacerile şi comerţul reprezintă o activitate imorală prin însăşi natura ei (adepţii unei viziuni de stânga); pe de altă parte, la polul opus, capitaliştii autentici consideră că afacerile nu au nimic în comun cu etica, dar nu pentru că afacerile ar fi imorale, ci pentru că singura datorie a acestora este să producă profit în mod legal, obiectivele de ordin social rămânând, în principal, în grija statului. Undeva între cele două extreme se află viziunea celor influenţaţi de marii gânditori iluminişti, precum Immanuel Kant sau John Stuart Mill, care adoptă o viziune mai puţin radicală cu privire la afaceri şi comerţ, considerând că agenţii economici sunt cei care imprimă un caracter moral sau imoral activităţilor lor, în funcţie de deciziile pe care le iau în diferite momente, aceştia fiind perfect responsabili de actele şi faptele pe care le întreprind (moralitatea afacerilor nu poate fi judecată la modul absolut). În societatea contemporană este aproape unanim acceptată această a treia viziune cu privire la caracterul moral al activităţilor economice.
Astfel, pornind de la această premisă, lucrarea de faţă îşi propune să abordeze problemele etice cu care se confruntă marile societăţi multinaţionale ale lumii, nevoite să-şi conducă operaţiunile economice în ţări cu standarde morale şi nivele de dezvoltare diferite. Aceste societăţi trebuie să opteze între a implementa şi în străinătate standardele etice mai înalte din ţările lor de origine sau a se adapta practicilor locale, care de multe ori contravin viziunii lor cu privire la moralitate sau sunt chiar interzise de codurile de conduită corporaţională.
De asemenea, prezenta lucrare acordă un spaţiu important eticii în managementul internaţional, considerând că activitatea externă a unei companii este esenţial influenţată de modul în care anumite probleme de ordin etic sunt abordate la nivel organizaţional. Responsabilităţile unei afaceri faţă de toţi participanţii la întreprindere reprezintă un aspect de o importanţă deosebită atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.
Ideea de bază a întregului demers analitic o reprezintă faptul că etica în afaceri nu este doar un subiect filozofic, lipsit de consistenţă şi aplicabilitate practică, ci este o modalitate eficientă de susţinere a intereselor financiare ale companiei pe termen mediu şi lung. În plus, responsabilitatea socială corporativă aduce profit şi atrage o implicare pozitivă în companie a tuturor grupurilor de participanţi la întreprindere. Această concluzie este demonstrată de experienţa companiilor multinaţionale care s-au implicat în diverse proiecte sociale şi ecologice.
Responsabilitatea socială corporativă, ca subiect de interes ştiinţific, necesită o abordare interdisciplinară, în care aspectele de sorginte economică (legate de afaceri şi de maximizarea profiturilor lor) se întrepătrund cu cele specifice filozofiei morale (cu accent deosebit pe responsabilităţile sociale). Diversitatea de perspective ale responsabilităţii sociale corporative din literatura de specialitate se bazează tocmai pe combinarea, în diverse proporţii, a elementelor economice cu cele morale, a raţionamentelor pragmatice cu cele deontologice.
Responsabilitatea socială corporativă este percepută ca o nouă formă de cooperare între guverne, afaceri şi societatea civilă, iar promovarea obiectivelor sociale de către companii are implicaţii în plan economic (pentru afaceri, care îşi sporesc puterea în cadrul comunităţii), politic (pentru guverne, care îşi intensifică controlul asupra companiilor, deşi nu întotdeauna în mod direct) şi social (pentru diversele grupuri de stakeholder-i, care nu au doar de câştigat din reglementarea privată a companiilor, comparativ cu cea publică a guvernelor).
Sistemul de interdependenţe care se creează între afaceri şi societate, în ansamblul său, legitimitatea aspectelor de responsabilitate socială corporativă şi, mai ales, efectele unei astfel de politici la nivelul companiei responsabile sunt numai câteva dintre aspectele ce îşi caută încă un răspuns. Deşi literatura de specialitate abundă în controverse de ordin ideologic, scopul prezentului demers analitic este de a evidenţia faptul că, la modul pragmatic şi real, responsabilitatea socială poate fi condusă de către companii astfel încât să devină o strategie profitabilă de afaceri.
Se poate aprecia că între profitabilitatea unei firme şi valorile sale morale există o relaţie directă şi reciprocă: o companie care promovează valorile morale şi se ghidează după norme etice de comportament va fi bine percepută de public şi va înregistra profituri substanţiale; în mod analog, o companie solidă din punct de vedere financiar îşi permite să promoveze şi să investească într-un comportament etic, ceea ce îi va atrage, în viitor, o şi mai mare prosperitate. Relaţia dintre profitabilitatea şi moralitatea unei companii se înscrie pe o traiectorie circular – ascendentă, într-un aşa numit „cerc virtuos”.
