Domeniu al Eticii, morala profesională vizeazeză ansamblul ideilor şi sentimentelor, al convingerilor, atitudinilor şi deprinderilor, al valorilor, normelor şi idealurilor care privesc relaţiile dintre indivizi cu o ocupaţie creatoare comună, conştiinţa valorizatoare a propriei profesiuni în raport cu altele. Orice profesie este o relaţie între profesionist şi client. Profesioniştilor li se cere să facă ceea ce este normal şi plătit ca atare de către client (direct sau indirect), adică să-şi facă datoria. Profesioniştii îşi urmăresc propriul succes (veniturile şi prestigiul profesional). Orientarea pe succes este una de tip utilitarist.
Conceptele centrale în etica profesională sunt:
- autonomia,
- bunăstarea generală,
- paternalismul,
- drepturi şi acţiune dreaptă.
- Autonomia
Autonomia semnifică posibilitatea de a alege cursul pe care dorim să îl ia acţiunile noastre, în baza faptului că avem discernământ, ne cunoaştem interesele şi ştim care ne este binele propriu. Autonomia personală este un concept de bază în privinţa deciziilor de natură etică. Uneori termenul folosit în locul celui de autonomie este cel de autoguvernare.
Prin urmare, sintetic, autonomia presupune următoarele:
- Eliberarea sau libertatea faţă de constrângeri. În mod obişnuit suntem constrânşi de nenumăraţi factori, legea fiind cel mai evident, tot aşa cum o altă limită evidentă o reprezintă şi propriile noastre capacitaţi intelectuale sau fizice. Condiţia să ne păstrăm autonomia este lipsa intervenţiei nelegitime, a amestecului forţat în propria viaţă. Autonomia nu se poate exercita în comunităţi care nu respectă liberul arbitru al fiecărei persoane. În general, autonomia nu se poate exercita în comunităţile în care drepturile omului se opresc la uşa casei, a instituţiei, firmei sau a
- Libertatea de a alege. Trebuie să avem la dispoziţie un minimum de condiţii pentru luarea unei decizii şi mai ales pentru a-i da curs.
- Informaţia şi alegerea în cunoştinţă de cauză. Pentru ca alegerea să fie deplin rezonabilă (ceea ce este un simplu ideal), există câteva condiţii:
– identificarea obiectivelor valoroase,
– capacitatea de a alege priorităţile,
– capacitatea de a găsi mijloacele pentru atingerea obiectivelor,
– capacitatea de adaptare a priorităţilor,scopurilor şi mijloacelor la schimbările ce se impun.
- Bunăstarea generală (binefacerea) Bunăstarea generală este un concept legat preponderent de grijă, altruism, compasiune. Profesioniştilor li se cere acest lucru.
Există aşteptări moral legitime ca medicii să răspundă şi unor apeluri ale pacienţilor atunci când sunt în afara serviciului, ca un poliţist să răspundă la apeluri de urgenţă în afara orelor de program, ca un manager public sau privat să reacţioneze la cerinţele ivite în afara obligaţiilor sale directe. O astfel de cerinţă apare explicit pentru medici în Jurământul lui Hipocrate. Ideea centrală este aceea de a face bine, a acorda grija potrivită şi de a te abţine de la a face rău.
De exemplu, un poliţist nu trebuie să utilizeze violenţa excesivă, un profesor nu trebuie să descurajeze eforturile elevilor care încearcă să se depăşească, o asistentă medicală nu trebuie să administreze un tratament nepotrivit pacientului avut în grijă, un jurnalist nu trebuie să dezinformeze. Neglijenţa profesională este o parte a maleficienţei.
Binefacerea este o componentă necesară bunăstării oamenilor şi trece dincolo de cerinţele autonomiei. Binefacerea este meritorie pentru că este un comportament dincolo de datorie, cum ar fi cel făcut de medici pentru pacienţii săraci, care nu-şi pot plăti serviciile medicale, sau pregătirea suplimentară gratuită pentru elevii cu probleme speciale în educaţie.
- Drepturi şi acţiune dreaptă
Condiţia eticii, în acest context, este pluralismul opiniilor despre ceea ce este obligatoriu, permis, interzis, dezirabil, despre drepturi, datorii, excepţii, excluderi, îndreptăţiri.
Problema drepturilor intervine în situaţii profesionale în mod contextual. Însă, indiferent de contexte, există cadre normative acceptate de tipul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. În contextul respectării lor se elaborează şi norme pentru practicarea profesiilor care cuprind drepturile celor afectaţi de ele: drepturile pacienţilor, contribuabililor, clienţilor, elevilor sau ale celor angajaţi în diverse profesii (de exemplu, drepturi sindicale).
Un drept relevă libertatea de acţiune sau libertatea de a nu fi supus anumitor acte. Drepturile au forma negativă (ceea ce nu trebuie să facem) sau pozitivă (ceea ce putem să facem).
