Prin reliefarea caracteristicilor dominante ale activităţii de muncă, apare problema definirii trăsăturilor fizice şi psihice ale individului solicitate de activitate, spre a putea obţine randamente superioare. În acest sens prezenţa unor însuşiri sau absenţa lor din structura fizică sau psihică a unei persoane, pot constitui indicaţii sau contraindicaţii pentru profesiunea respectivă. Pentru aceasta, după cum se va vedea în continuare, psihologul alcătuieşte psihograma şi psihoprofesiograma persoanei în scopul aprecierii compatibilităţii dintre caracteristicile fizice şi psihice ale persoanei şi caracteristicile activităţii de muncă pe care acesta urmează să o desfăşoare.
Pentru a reuşi să întocmească o caracterizare generală a profesiunii date, psihologul trebuie să lucreze în echipă cu alţi specialişti: economişti, ingineri, medici etc. care au efectuat studii asupra profesiunii respective. La acestea se adaugă culegerea informaţiilor la locul de muncă prin observaţii sau alte metode.
Activităţile de muncă presupun îndeplinirea anumitor exigenţe pe care psihologul care lucrează în domeniul orientării şi selecţiei profesionale trebuie să le ia în considerare. Aceste exigenţe sunt (Gh.Iosif, 1996, Z.Bogâthy, 2002):
- exigenţe legate de vârstă şi sex;
- exigenţe fizice:
- a) evaluări asupra sarcinii de muncă şi situaţiei de muncă
- eforturi dinamice: deplasări pe picioare, transport de greutăţi utilizarea unor scări/planuri înclinate. Vor fi evaluate frecvenţa, durata, amplitudinea şi forţa cerută în cursul programului de 8 ore;
- eforturi statice: postura corporală adoptată pentru o activitate determinată;
- b) evaluări privind organismul operatorului: gradul de
oboseală, durerile care apar, reacţiile respiratorii şi cardio-vasculare; - exigenţe de ambianţă: iluminat, temperatură, grad de
umiditate, vibraţii, zgomote/ surse sonore, curenţi de aer etc.; - exigenţe senzoriale şi motorii se referă la evaluarea organelor
senzoriale:
– aparatul vizual: – câmpul vizual;
- timpul necesar acomodării;
- acuitatea vizuală;
– diferenţierea culorilor;
– adaptarea la lumină şi întuneric;
– durata de solicitare;
- aparatul olfactiv;
- aparatul auditiv;
- simţul tactil;
- simţul echilibrului;
- exigenţe ce ţin de personalitate:
- nivelul studiilor;
- gradul de pregătire profesională;
- experienţa profesională;
- perfecţionări şi specializări pe diverse domenii;
- limbaj, exprimare, comunicare, capacitatea de a susţine discuţii;
- tipul inteligenţei: teoretică/ practică, analitică/ sintetică;
- exigenţe temperamentale: dinamism, echilibru/ constanţă în activitate, adaptabilitate;
- exigenţe sociale: sociabilitatea, spirit de echipă, capacitate de cooperare, spirit de disciplină;
- exigenţe privitoare la eficienţa activităţii: rezistenţă la monotonie, ordine, capacitate de organizare;
- exigenţe de natură etică: onestitate, sinceritate, spirit de dreptate; capacitate de toleranţă şi acceptabilitate, punctualitate;
- exigenţe privitoare la interese: interese pentru activităţi tehnice, comerciale, activităţi literare, activităţi umaniste.
Pentru a adapta individul la suma de exigenţe ale unui loc de muncă, psihologul alcătuieşte psihograma care reprezintă ansamblul însuşirilor şi caracteristicilor psihice ale unui individ precum şi gradul lor de dezvoltare la un moment dat. Pentru elaborarea psihogramelor se folosesc baterii de teste. Psihoprofesiograma se obţine pornind de la psihogramă şi eliminând toate acele însuşiri care nu sunt semnificative în exercitarea respectivei profesiuni. Psihoprofesio-grama reprezintă deci ansamblul trăsăturilor de personalitate şi comportament ale unui subiect necesare pentru a obţine eficienţă şi randament pe un anumit post.
În psihologia muncii se descriu mai multe tipuri de fenomene cu caracter disfuncţional care afectează productivitatea muncii şi randamentul la locul de muncă, şi anume: erorile şi violările de norme, incidentele, accidentele, oboseala, şi stresul.
