Cei mai importanţi factori sunt:
1) calităţile, capacităţile şi înclinaţiile personale, individuale ale conducătorului, valorile lui spirituale: unii oameni nu ascund informaţia preţioasă de concurenţii lor.
La manageri (mai ales cei americani) după datele sociologice, pe primul plan în sistemul lor de valori – economia, politica, ştiinţa, un pic de atenţie problemelor de etică, religie, sociale. Managerii diferă de asemenea şi după criterii naţionale:
– australienii – tip participativ, acordă multă atenţie subalternilor;
– Sud-coreenii – un stil bazat pe forţă, presiune, agresivitate;
– japonezii – un stil bazat pe respectul conducătorului faţa de subalterni şi invers.
Unele companii îşi formulează valorile cu ţelul ca specialiştii în activitatea lor să se conducă de ele: de exemplu, firma „Apl-computer”:
1) Stimă, atenţie faţă de consumatori:
– propunem producţie numai de calitate superioară, care satisface cerinţele consumatorului;
– suntem interesaţi să-l ajutăm pe consumator;
– etica e mai preţioasă decât profitul (nu-l inducem în eroare pe consumator).
2) Scopuri (ţeluri) agresive – să recunoaştem că trăim intr-o vreme unică, suntem convinşi că anume producţia noastră e necesară pentru majoritatea oamenilor şi vrem să-i convingem, impunem s-o procure.
3) Rolul şi aportul social:
– noi credem că ne aducem aportul, pentru a face viaţa omului mai confortabilă;
– noi producem exact ceea ce îi dă posibilitate omului să-şi folosească mai deplin capacităţile sale;
– producţia noastră înlătură efectuarea lucrului ne interesant şi monoton.
4) Realizările şi succesele individuale:
– căutăm şi credem în capacităţile şi calităţile fiecărui lucrător;
– suntem convinşi că lucrătorii noştri sunt cei mai buni.
5) Colectivismul – lucrul în echipă e mai important decât cel individual:
– noi ne susţinem unul pe altul, ne bucurăm de succesele fiecărui lucrător.
6) Calitatea perfectă – producţia firmei e de calitate, fapt care ne permite să obţinem noi clienţi, stima şi devotamentul celor vechi.
7) Cointeresarea şi stimularea – îl apreciem pe fiecare lucrător în parte:
– noi recunoaştem că stimularea trebuie să fie şi materială, şi morală;
– atmosfera creată trebuie să-i permită fiecăruia să primească satisfacţie de la lucrul său.
8) Conducerea eficientă – pe primul plan – atitudinea conducătorului faţa de subalternii săi, conducătorii trebuie să inspire încredere şi autoritate, cinste şi onestitate.
- Condiţiile, mediul, de luare a deciziei, riscul:
– condiţii strict determinate – conducătorul ştie precis, prevede rezultatul fiecăreia din alternative – profitul, cantitatea şi calitatea produsă;
– riscul – aşa condiţii, când rezultatele nu se cunosc, însă se cunoaşte probabilitatea variantelor; prognozele despre roadă obţinută, venitul căpătat, circulaţia mărfurilor etc.
Pentru a înlătura riscul – informaţie suplimentară (de la stat, guvern, date sociologice, despre inflaţie, preţuri etc., spionaj industrial, cercetări ştiinţifice);
– condiţiile ne determinate – e foarte greu de prevăzut, prognozat probabilitatea rezultatelor. Decizii în probleme ştiinţifice, politice, prognozarea unor evenimente sociale – moda (metoda experţilor);
– timpul şi schimbările în mediul ambiant – orice decizie e bazată pe informaţie, eficienţa deciziei depinde mult de faptul dacă e luată la timpul cuvenit, nici prea devreme nici prea târziu.
III. Barierele informaţionale – în multe cazuri informaţia necesară pentru luarea unei decizii lipseşte, e greu de căpătat, costă foarte scump.
Costul informaţiei – timpul lucrătorilor cheltuit pentru culegerea informaţiei, cheltuieli legate de cercetarea pieţei, salarizarea consultanţilor etc. în aşa cazuri conducătorul e obligat să aprecieze costul informaţiei căutate: dacă e avantajoasă sau nu căutarea şi strângerea ei.
Se cunosc trei variante de dependenţă între profit şi cheltuieli de informaţie:
