Conştiinţa morală parcurge, în evoluţia sa ontogenetică, anumite stadii, ceea ce înseamnă că nimeni nu se manifestă moral dintr-o dată după cum nimeni nu judecă din perspectivă etică decât la un anumit nivel al dezvoltării sale psihologice.
Psihologul Jean Piaget a stabilit condiţiile de ordin psihogenetic pentru trecerea de la morala „copilăriei” la cea a adultului normal psihologic şi moral capabil să se integreze în societate ca fiinţă aptă să gândească autonom, iar ulterior, Lawrence Kohlberg a fost cel care a descris nivele progresive pe care le parcurge conştiinţa morală în genere.
Din punctul de vedere al eticii afacerilor este important să fie cunoscute aceste teoretizări din două motive:
- în dezvoltarea sa, fiecare individ este afectat de experienţele pe care el le are în legătură cu egalitatea şi inegalitatea, cu ceea ce este drept şi nedrept, cu ceea ce este schimbul, pedeapsa, conformitatea, aşteptarea mutuală, utilitatea sau binele valabil în mod universal pentru orice om;
- dacă există asemenea stadii, atunci este crucial să se vadă unde apar conflictele morale în afaceri şi cum pot fi rezolvate ele.
În concepţia lui Kohlberg, există trei stadii de evoluţie a conştiinţei morale, cel preconvenţional, conven ţional şi postconven ţional, iar fiecare stadiu are, la rândul său, două niveluri, ceea ce înseamnă că există, în total, şase etape ce compun dezvoltarea conştiinţei morale. Aceste etape sunt prezentate sintetic în tabelul 1.
Nivelul preconvenţional este cel al copiliei şi se divide la rândul său în două momente:
- Prima etapă este cea a supunerii şi pedepsei. Acum copilul este în căutare de experienţă, iar unele dintre faptele sau pornirile sale se lovesc de rezistenţa celor din jur, iar altele sunt încurajate.Copilul învaţă din experienţă ce este just şi corect să facă, fiind motivat de evitarea sancţiunii sau a pedepsei, care intervine cănd face lucruri nepermise;
- Cea de a doua etapă este cea a scopurilor individuale instrumentale şi a schimbului. Acum conştientizează că respectarea intereselor celorlalţi devine corelativ cu respectul propriului său interes. El realizează că trebuie să fie echitabil în schimburi: de exemplu, oferă o bomboa pentru a primi un elastic. Astfel, se dezvoltă sentimentul reciprocităţii. In această etapă, singura raţiune pentru a face ceea ce este bine constă în rezolvarea, pe acesată cale, a propriilor interese.
Cu cea de a treia şi a patra etapă se ajunge la stadiul convenţional. La nivel convenţional, copilul sau individul nu se mai orientează doar graţie impulsurilor sale şi reacţiei celorlalţi; el ajunge să înţeleagă că trebuie să fie pentru ceilalţi ceea ce el doreşte să fie ceilalţi pentru el. A treia etapă este astfel cea a aşteptărilor mutuale şi a conformităţii. Acum copilul sau individul conştientizează că actele sale nu privesc doar obiectele şi plăcerea sauneplăcerea, , iar ceilalţi nu sunt numai cei pe care îi iubeşte sau îi detestă. El învăţă să respecte regulile de conduită şi să răspundă anturajului său, care anturaj va răspunde aşteptărilor sale.
A patra etapă, cea a menţinerii sistemului social şi a conştiinţei, este etapa care încoronează stadiul convenţional. În cadrul ei, individul obiectivează suficient regulile de comortament impuse pentru conservarea societăţii. Această etapă este sinonimă cu îndeplinirea datoriei în societate. Aceasta nu exclude punerea în valoare a intereselor personale, dar realizarea lor este subordonată regulilor vieţii în comun.
În stadiul postconvenţional, criteriul de apreciere a binelui şi răului, a dreptului şi a nedreptului, nu este unul venit din afara conştiintei, ci el e dependent exclusiv de conştiinţă şi de capacitatea acesteia de a judeca după principii valabile în mod universal. Cel de al cincilea nivel este cel al drepturilor primare, al contractului social şi al utilităţii sociale. În această etapă, individul care nu mai suportă să fie un simplu conformist, se interoghează asupra posibilităţii unei etici maiînalte care să-i convină. Dincolo de conformismele ce-l înlănţuie, individul se referă la valori care, cel puţin în ochii lui, au o cuprindere universalăşi la care doreşte aderarea celorlaţi, chiar dacă nu-şi face iluzii asupra acestui aspect. În acest moment el evocă dreptatea, libertatea, egalitatea, adevărul, generozitatea, utilitatea sau orice altă valoare susceptibilă în ochii lui să înfrunte critic cutumele societăţii.
Etapa cea mai înaltă şi ultima este cea a principiilor etice universale. Făcând apel la conştiinţă, individul consideră că există principii etice universale care trebuie urmate si care sunt prioritare oricăror altor obligaţiiimpuse de legi şi instituţii. A proceda moral înseamnă a acţiona în acord cu aceste principii. Persoana face ceea ce este drept şi bine să facă pentru că, fiind o fiinţă raţională, înţelege valabilitatea acestor principii şi este hotărât să le urmeze. Aceste principii fac apel la logică, la universalitate şi la consecvenţă; ele sunt principii universale de egalitate, libertate şi reciprocitate a drepturilor umane şi de respect pentru demnitatea fiinţelor umane ca persoane individuale.[1]
Crăciun, D., Morar, V., Macoviciuc, V.,- Etica afacerilor, Editura Paideia, Bucureşti, 2005, pg.100-102
