În funcţie de numărul participanţilor, comunicarea orală poate îmbrăca forma comunicării
- de la persoană la persoană,
- de la persoană la grup sau
- către un public larg.
Aceste forme de comunicare presupun reguli specifice făcând apel la tehnici diferite de abordare.
Comunicarea orală de la persoană la persoană.
Comunicarea interpersonală în care sunt angajaţi doi indivizi poate avea un grad diferit de formalizare. în activitatea profesională se face adesea apel la acest tip de comunicare pentru rezolvarea unor sarcini curente care apar pe parcursul derulării procesului de negociere.
Comunicarea în cadrul grupului.
în cadrul organizaţiei funcţionează grupuri şi echipe, cu structură şi durată de funcţionare permanentă sau temporară (secţii, departamente, echipe de negocieri).
Cea mai importantă formă de comunicare în cadrul grupului este şedinţa.
Comunicarea în faţa publicului.
Adesea reprezentanţii organizaţiei sunt puşi în postura de a se adresa unui auditoriu mai larg, acesta fiind format din persoane din cadrul organizaţiei sau din afara acesteia. Această situaţie poate fi prezentată prin termenul generic de prezentare. Prezentarea de cele mai multe ori exclude dezbaterea temei analizate, având caracterul de comunicare unidirecţională. Are de cele mai multe ori un rol de informare.
Putem concluziona că comunicarea orală în cadrul organizaţiei se desfăşoară pe mai multe nivele: individual, în echipă sau în faţa publicului.
In procesul de comunicare există mai multe stiluri care pot fi abordate. Cel mai des utilizate sunt:
Stilul rece – în cadrul acestuia, comunicarea este de cele mai multe ori unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi feedback de la acesta. Mesajul este pregătit de regulă cu foarte mare atenţie pentru a nu da naştere la interpretări.
Stilul formal – potrivit acestuia comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind şi de această dată bine pregătit în prealabil. Limbajul este îngrijit, evitându-se argoul, repetiţiile, frazele lăsate în suspensie. Comunicarea este marcată de importanţa subiectului sau diferenţa de statut dintre participanţi. Stilul formal poate apărea în toate formele de comunicare orală între persoane, în cadrul grupului dar şi în comunicarea realizată în faţa auditoriului larg.
Stilul de comunicare managerială – stilul în care mesajul managerului caută să aibă un impact puternic asupra auditoriului, urmărind să activeze eficienţa şi eficacitatea acestuia, angajarea la rezolvarea de probleme, informarea, dirijarea spre anumite scopuri.
Stilul consultativ-informaţional sau comunicarea informală presupune ca discuţiile să se desfăşoare liber, fără a se supune unor reguli şi proceduri stricte, altele decât cele fireşti, reclamate de scopul realizării unei bune comunicări. În cadrul acestui stil, limbajul este mai relaxat, acceptându-se ezitări, reluări sau dezacorduri.
Partenerii iau parte activă la discuţii, exprimându-şi propriile puncte de vedere dar arătată totodată interes şi consideraţie faţă de opiniile celorlalţi. O anumită pregătire a comunicării este totuşi necesară urmărindu-se fixarea scopului sau a unor reguli generale ale comunicării. Acest stil este din ce în ce mai agreat în organizaţiile moderne.
Stilul cotidian – exemplul cel mai edificator de înţelegere a stilului cotidian îl reprezintă conversaţia liberă între partenerii sau colegii de serviciu. În cadrul acestui stil limbajul este relaxat, se recurge uneori la argou sau la coduri cunoscute doar de participanţi. Comparativ cu stilurile anterioare, acesta permite o deplină libertate în abordarea subiectelor sau în alegerea modului de comunicare. Potrivit acestui stil subiectul comunicării nu este stabilit în prealabil, acesta dezvoltându-se după dorinţe şi inspiraţia participanţilor.
