Din multitudinea factorilor care conditioneaza permanent viata organizatiei prezentam în continuare câteva aspecte privind concurenta, mediul politic si mediul cultural.
Fortele concurentiale – sunt date de elementele ce determina competitia si, deci, profitabilitatea unei industrii. Cunoasterea lor permite gasirea unei pozitii de pe care organizatia, ori se poate apara de mediu, ori îl poate influenta în favoarea ei.
Fortele ce trebuie luate în considerare în modelarea competitiei, difera de la o industrie la alta. Astfel, în industriile cu piete monopoliste, fortele concurentiale determinante sunt produsele substituibile (exemplu: transportul rutier este concurentul numarul unu pentru transportul pe calea ferata). În sectoarele oligopoliste este mai importanta forta concurentilor existenti si a furnizorilor lor (exemplu: producatorii de autoturisme, medicamente, detergenti, cosmetice etc.). În domeniul puternic concurential suveranitatea apartine clientilor si potentialilor noi intrati pe piata respectiva (exemplu: în industria bunurilor de larg consum, optiunea clientului pentru o marca sau alta reprezinta forta concurentiala cea mai puternica).
Michael Porter, profesor la Harvard Graduate School of Business sustine ca managementul organizatiei trebuie sa aleaga o strategie bazata pe avantajul ei concurential (punctele forte ale organizatiei contra slabiciunilor concurentilor).
Strategii concurentiale ( în viziunea lui Michael Porter):
- strategia leadership-ului global prin cost – când organizatia îsi propune sa fie producatorul cu cel mai scazut cost (la nivelul întregii industrii);
Consecinte:
– reducerea pretului si astfel marirea partii de piata câstigate;
– flexibilitatea în negocierile cu furnizorii;
– firma va institui o bariera înalta la intrarea în domeniul respectiv.
- strategia difererntierii prin calitate înalta – daca organizatia urmareste unicitatea produsului ei (prin serviciu prompt si competent, design inovativ, imagine de marca pozitiva, neobisnuita etc.). Esential este ca atributul ales sa diferentieze net produsul, sa fie atât de semnificativ încât sa justifice pretul mai mare (impus de costul diferentierii).
Consecinte:
– pozitie avantajoasa în competitie deoarece creeaza loialitatea consumatorilor fata de marca;
– bariere înalte la intrare.
- daca firma urmareste sa obtina avantaje de cost, diferentiere, sau o combinatie a acestora, pentru un anumit grup de consumatori (nu pe întreaga industrie în care opereaza), ea va adopta o strategie tinta (focus).
Se bazeaza pe premisa ca firma este apta sa serveasca o piata tinta mai eficient decât acei concurenti care îsi disperseaza fortele pe întreaga piata a industriei respective.
Componentele fortelor concurentiale (Porter)
|
Fig. 7 Componentele fortelor concurentiale (Porter)
Puterea de negociere a clientilor este mare daca:
- clientii sunt putini la numar, dar puternici (oligopson);
- ofertantii unor produse standardizate sunt numerosi, deci, clientii se pot reorienta usor;
- clientii ameninta cu transformarea lor însisi în ofertanti.
Puterea de negociere a furnizorilor este mare în situatiile în care:
- ofertantii sunt foarte putini, dar puternici (oligopol);
- clientii au putere de negociere apropiata;
- produsul oferit este un factor de productie sau resursa importanta pentru industria cumparatoare (puterea de negociere a furnizorilor creste si mai mult, daca produsul oferit este perisabil sau nu poate fi stocat);
- produsul oferit este puternic diferentiat prin calitatile pe care le întruneste.
Acest tip de forte actioneaza asupra organizatiei prin intermediul agentiilor guvernamentale, grupurilor de interes, sindicatelor, asociatiilor comerciale etc., existente în afara granitelor ei.
Pentru a anticipa actiunea unor astfel de forte sau pentru a le raspunde, managerii trebuie sa apeleze la strategii „politice”. Cele mai importante strategii politice sunt:
Negocierea – se adopta când exista dezacord între organizatie si unele forte politice cu privire la anumite interese, revendicari, servicii etc.
Cooptarea – organizatia atrage, formal, reprezentanti ai fortelor politice în procesul decizional propriu în scopul creari unei imagini favorabile, extinderea unei retele sau obtinerea unui tratament corect (sau chiar preferential) etc.
Astfel, persoane aflate în afara organizatiei sunt atrase în Consiliul de Administratie propriu, în scopul de a mentine stabilitatea firmei, de a-i asigura cresterea etc.
Lobby-ul. Organizatiile a caror supravietuire si crestere depind de deciziile agentiilor guvernamentale, încearca sa influenteze aceste agentii, prin persuasiune si oferta de informatii.
Cea mai des întâlnita forma de lobby este cea practicata prin intermediul unor asociatii purtatoare ale interesului unui grup de organizatori si indivizi. În SUA exista peste 4000 de organizatii nationale de lobby, reprezentate permanent la Washington D.C. Cele mai mari organizatii de lobby din SUA sunt Camera Nationala de Comert si Asociatia Nationala a Producatorilor.
Coalitia – când doua sau mai multe organizatii doresc ca, împreuna, sa-si sporeasca influenta asupra mediului. Se foloseste frecvent pentru: opozitia la o anumita lege, numirea unei persoane ca manager al unei agentii guvernamentale, producerea unui bun (serviciu), constituirea unor facilitati care depasesc posibilitatea unei sigure firme (o uzina electrica, de exemplu) etc.
Reprezentarea – strategia prin care interesele diferitelor grupuri sunt purtate de diferitii lor reprezentanti. De exemplu, daca în consiliul directorilor unei firme sunt membrii din interiorul organizatiei, se considera ca acestia nu reprezinta decât interesele managerilor acelei organizatii si nu pe cele ale actionarilor ei. De aceea, se angajeaza o persoana în calitate de presedinte al consiliului director si la separarea clara a acestuia de managementul operational.
Specializarea organizationala – presupune încercarea de a imprima angajatilor anumite atitudini si relatii în munca în interiorul si în afara organizatiei. De exemplu, organizarea de cursuri de dezvoltare a personalului menite sa mentina cultura si valorile firmei (initiativa si libertatea în realizarea sarcinilor etc.)
Cultura poate fi considerata ca un ansamblu de caracteristici si valori împartasite, care distinge membrii unui grup de oameni de cei ai altui grup.
Cultura poate fi, deci, observata si prin intermediul valorilor, normelor si comportamentelor indivizilor apartinatori unei organizatii.
Pentru management, a semnificatie deosebita au valorile culturale referitoare la munca. Acestea au fost studiate de catre Geert Hofstede, în perioada când a lucrat ca cercetator la IBM. Cercetarea s-a bazat pe 116000 chestionare completate, referitoare la valorile culturale pe care lucratorii (din 50 de tari grupate în trei regiuni ale lumii) le coreleaza si asociaza cu munca. Diferentele, constatate între culturile tarilor studiate au fost structurate în jurul a patru criterii fundamentale si anume:
1) Distanta între putere si individ – adica masura în care oamenii percep si accepta distributia inegala a puterii între indivizi si institutiile unei natiuni. Ţarile cu cea mai mica distanta a puterii sunt Canada si SUA pentru ca în aceste tari exista credinta generala în egalitatea în drepturi a tuturor indivizilor.
2) Atitudinea indivizilor fata de incertitudine – adica modul în care oamenii încearca sa evite sau sa reduca situatiile ambigue sau riscante.
Studiul a pus în evidenta faptul ca în SUA si Canada exista o mare acceptare si toleranta a riscului si de aceea, managerii sunt mai receptivi la schimbarea normelor si regulilor, la concurenta deschisa, testarea noilor idei etc.
3) Conceptia fata de propriul destin sau raportul individualism-colectivism. Daca membrii societatii au grija de ei însisi si de propriile familii, se spune ca individualismul caracterizeaza acea societate, iar daca accentul cade pe bunastarea comuna si pe loialitatea unora fata de altii societatea se caracterizeaza prin spirit de colectivism.
4) Diviziunea culturilor dupa criteriul sexului. Daca într-o societate sunt prevalente caracteristici ca: agresivitatea, goana dupa bani si bunuri, nepasarea fata de altii – se spune ca societatea respectiva este dominata de masculinitate. Opusul acesteia este societatea caracterizata prin feminitate.
