Această funcţie cuprinde activităţile care contribuie la realizarea conexiunilor şi a fluxurilor operaţionale dintre organizaţie şi mediul ambiant. Ea se realizează în două sensuri: dinspre mediu spre organizaţie şi invers, dinspre organizaţie spre mediul extern. În primul caz, funcţia realizează aprovizionarea cu resurse materiale, energetice, financiare şi informaţionale organizaţia. În cel de-al doilea caz, funcţia realizează desfacerea şi vânzarea sau oferirea produselor şi serviciilor către populaţie. De asemenea, prin ea se realizează activităţile de marketing şi de logistică necesare bunei funcţionări a organizaţiei. Chiar şi pentru instituţiile publice, elementele de logistică şi marketing, îmbrăcate în formele specifice activităţii acestora, sunt necesare. În viziunea unor autori „funcţiunea comercială încorporează ansamblul proceselor de cunoaştere a cererii şi ofertei pieţei, de procurare nemijlocită a materiilor prime, materialelor, echipamentelor de producţie etc. necesare desfăşurării producţiei firmei şi de vânzare a produselor, semifabricatelor şi serviciilor acesteia” (Nicolescu şi Verboncu, 1999, p.285). În această viziune, funcţia comercială conţine trei activităţi de bază: aprovizionarea, vânzarea şi marketingul.
Având în vedere dezvoltarea marketingului şi necesitatea integrării lui în managementul general al firmei, funcţia comercială nu mai poate subsuma activităţile de marketing. Structura ei se redefineşte, în concordanţă cu rolul tot mai important şi mai dinamic pe care procesul de marketing îl realizează în firmă. Tendinţa este ca procesul de marketing să asigure integrarea firmei în mediul extern, iar funcţia comercială să devină o componentă a acestui proces. Cu alte cuvinte, raportul dintre funcţia comercială şi activitatea de marketing se inversează, rolul principal revenind marketingului (Balaure, 2002).
