Publicat în

Funcţia de cercetare-dezvoltare

Această funcţie integrează activităţile care au ca scop generarea de noi cunoştinţe şi idei privind procesul de producţie şi implementarea lor. Inovarea constituie una dintre cele mai puternice strategii competitive pentru firme. Nicolescu şi Verboncu (1999, p.282) consideră că „prin funcţiunea de cercetare-dezvoltare se desemnează ansamblul activităţilor desfăşurate în întreprindere prin care se concepe şi se implementează progresul ştiinţifico- tehnic”. Descompunerea acestei funcţii în componente procesuale poate conduce la activităţi de previzionare, de cercetare, dezvoltare şi inovare, de implementare şi evaluare a rezultatelor. În cadrul activităţii de previzionare se elaborează politicile şi strategiile firmei, se definesc obiectivele firmei pentru viitorul imediat în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării. Dacă descompunem şi activitatea de previzionare ajungem la o serie de atribuţii, cum sunt: elaborarea prognozelor, elaborarea proiectelor de dezvoltare strategică şi tactică, analiza capacităţilor de producţie, analiza tendinţelor de progres din mediul extern. În cazul firmelor româneşti, care traversează această lungă perioadă de tranziţie, sunt importante şi atribuţiile care vizează reorientarea producţiei sau chiar reingineria firmei. Anvergura funcţiei de cercetare-dezvoltare depinde şi de specificul procesului tehnologic din firmă. Într-o firmă cu profil de cercetare-dezvoltare, funcţia devine predominantă, în timp ce într-o microfirmă anvergura ei se reduce dramatic. În contextul în care creşte importanţa resurselor intangibile şi se intensifică competiţia pe piaţă, funcţia de cercetare-dezvoltare capătă noi valenţe, pentru cercetarea de marketing.

Pentru instituţiile publice, care nu se află într-un mediu competitiv, funcţia de cercetare-dezvoltare are rolul de a promova noi idei privind adaptarea continuă a acestor organizaţii şi a serviciilor oferite, la cerinţele beneficiarilor. Funcţia de cercetare-dezvoltare apare mai puţin necesară la instituţiile publice decât la firme, dar ea nu trebuie ignorată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *