Când Fayol a definit această funcţie, firmele aveau ca misiune satisfacerea cerinţelor consumatorilor cu produse industriale. Producţia reprezenta practic legea existenţială a firmei şi de aici importanţa deosebită care s-a acordat din totdeauna acestei funcţii. În literatura de specialitate, această funcţie se defineşte ca fiind „ansamblul proceselor de muncă din cadrul întreprinderii prin care se transformă obiectele muncii în produse finite, semifabricate şi servicii şi se creează nemijlocit condiţiile tehnico-materiale, organizatorice şi de deservire necesare desfăşurării fabricaţiei în bune condiţii” (Nicolescu şi Verboncu, 1999, p.288). Generalizând, se poate considera că prin această funcţie se procesează intrările în firmă, pentru a se putea realiza produsele şi serviciile care să satisfacă cerinţele consumatorilor. Într-o economie bazată pe cunoaştere, informaţiile şi cunoştinţele devin deopotrivă intrări şi ieşiri. Generarea de noi cunoştinţe prin cercetare şi inovare deosebeşte funcţia de producţie din firmele societăţii informaţionale de cele din societatea industrială.
Funcţia de producţie se poate descompune într-o serie de activităţi, care depind prin natura lor de specificul proceselor de execuţie din firmă. În sens generic, se pot considera următoarele activităţi mai importante: programarea, lansarea şi urmărirea producţiei; fabricaţia sau exploatarea; controlul proceselor şi a rezultatelor acestora; întreţinerea şi repararea utilajelor; realizarea unor procese secundare de tip suport, de natură energetică sau informaţională. Evident, că între o firmă care produce echipamente industriale şi o firmă care produce software există diferenţe tehnologice esenţiale, dar descompunerea proceselor de muncă în activităţi şi sarcini specifice se realizează în mod similar.
Pentru instituţiile publice, funcţia de producţie integrează acele activităţi care conduc în final la realizarea serviciilor acestor instituţii. În cazul agenţilor economici acreditaţi ca operatori pentru satisfacerea cerinţelor unor utilităţi (alimentarea cu apă potabilă, cu electricitate, căldură, gaze, etc.), funcţia cuprinde totalitatea activităţilor care contribuie în mod direct la producerea, transportul şi distribuţia acestor utilităţi pentru populaţie. Totodată, ea integrează activităţi care conduc la creşterea siguranţei în exploatare a instalaţiilor, la creşterea gradului de tehnicitate a producţiei, la creşterea eficienţei în muncă, precum şi la creşterea calităţii produselor şi serviciilor oferite. Realizarea acestei funcţii constituie pivotul întregii activităţi din organizaţie, deoarece prin ea se realizează obiectivele propuse. Ar fi însă o greşeală managerială ca, în raport cu această funcţie, celelalte funcţii să fie tratate în mod superficial.
