În opinia lui Atkinson (2002, pp. 845-848) funcţiile atitudinilor sunt cele de mai
jos.
- Funcţia instrumentală, care înseamnă că atitudinile pot conduce nemijlocit, direct la satisfacerea unor nevoi sau la atingerea unor obiective – dorinţa de a obţine beneficii şi recompense sau sau de a evita sancţiunile, de exemplu. Atitudinile care pot fi caracterizate doar prin această funcţie sunt efemere, ele pot se pot schimba sau pot lua alte forme dacă există argumente pentru abordări diferite de cele manifestate iniţial.
- Funcţia de cunoaştere, care se evidenţiază prin adoptarea unor scheme mentale, fapt ce le permite indivizilor să proceseze rapid informaţiile reţinând din acestea doar ceea ce este esenţial, în conformitate cu paradigma proprie sau cu cea a grupului din care fac parte.
- Funcţia de exprimare valorică, care reprezintă pârgia prin care indivizii le anunţă celor din jur care le sunt valorile proprii despre lume şi viaţă.
- Funcţia de apărare a eului, care se referă la acele atitudini care îl protejează pe
individ de ameninţări, pericole şi anxietate. Mecanismele de protecţie de care individul dispune sunt diverse. Unul dintre acestea a fost descis de Sigmund Freud şi are următoarea descriere: „individul îşi refulează impusurile inacceptabile şi apoi exprimă atitudini ostile faţă de alţi indivizi care sunt percepuţi că posedă aceleaşi impulsuri“ (ibid., p. 846). Mecanismele de apărare de această natură îi permit individului să apară imaculat în faţa colegilor săi, nu fără a plăti cu efortul păstrării secretului lui şi fără a fi
supus stresului zilnic. Cutremurele, şomajul, preferinţele sexuale sunt teme despre care cei sensibili sau vulnerabili preferă să nu vorbească. Dacă o fac, deşi se află în aceleaşi categorii, îi condamnă pe fricoşi, pe minoritari etc.
- Funcţia de adaptare socială aparţine atitudinilor care le permit indivizilor să-şi apopie semenii cu care se însoţesc într-o comunitatea socială anume. Pentru că ansamblul social se află într-o permanentă schimbare şi atitudinile indivizilor urmează aceeaşi logică, ca expresie a nevoii de a rămâne membru al comunităţii.
Numeroşi cercetători (Daniel Katz, Brewster M. Smith, Bruner Jerome şi Robert W. White) sunt de acord că atitudinile sunt un bun discriminator între obiectele cu valoare şi cele fără valoare; ele ajută la structurarea imaginii de sine, la adaptarea socială, la proiectarea unor comportamente recunoscute social.
