Pentru a fi raţional, sistemul fiscal trebuie să răspundă unor cerinţe şi să îndeplinească anumite funcţii.
Funcţiile principale ale sistemului fiscal urmăresc asigurarea resurselor financiare publice la un nivel corespunzător pentru finanţarea cheltuielilor publice, funcţia de redistribuire a veniturilor primare realizate de contribuabili şi funcţia de stabilizare a activităţilor economice.
- Funcţia de finanţare a cheltuielilor publice, este principala funcţie a sistemului fiscal. În raport cu exercitarea acestei funcţii distingem, sisteme fiscale liberale, în care sarcina fiscală suportată de contribuabili şi intervenţia statului pentru finanţarea cheltuielilor publice este mai redusă şi sisteme fiscale interventioniste, în care statul îşi propune să finanţeze mai multe activităţi pentru care are nevoie de resurse mai mari printr-o fiscalitate mai ridicată.
- Funcţia de redistribuire a veniturilor, se exercită ca rezultat al respectării principiului echităţii fiscale şi presupune repartizarea echitabilă a sarcinii fiscale între contribuabili cu scopul de a corecta repartiţia veniturilor.
- Funcţia de stabilizare ( de stimulare) a activităţilor economice, este exercitată urmare faptului că este unanim recunoscut că impozitul este un instrument de politică economică şi are rolul de stimulare, de descurajare sau, mai bine precizat, de stabilizare a comportamentelor operatorilor economici şi ale consumatorilor. Unele activităţi economice pot fi stimulate prin cote reduse de impozitare ( producţia de bunuri, cele care crează locuri de muncă, activităţile din agricultură, etc.) sau altele pot fi descurajate prin cote progresive sau adiţionale de impozitare ( jocuri de noroc, organizarea de pariuri, activităţi economice cu impact negativ asupra mediului, producerea sau vînzarea produselor accizabile, etc.)
În ansamblul măsurilor de aşezare şi percepere a impozitelor (asieta[1]), pentru asigurarea eficienţei sistemului fiscal este importantă optimizarea mecanismului fiscal pentru realizarea funcţiilor sistemului fiscal prezentate.
Instituirea impozitelor şi taxelor este justificată de existenţa cheltuielilor publice iar necesitatea şi obligativitatea prelevării lor la buget este înscrisă în legea fundamentală a României[2], care prevede că:“cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”.
Există opinii că sistemului fiscal, îi mai pot fi atribuite şi o funcţie natură socială sau funcţia de control.
– Funcţia socială, este exercitată ca rezultat al modului de impozitare a unor venituri urmînd să asigure protecţie socială unor categorii de contribuabili defavorizaţi din punct de vedere al veniturilor realizate. Un exemplu este impozitarea pensiilor de la un anumit nivel al veniturilor sau deducerea unor cheltuieli pentru creşterea copiilor sau alte persoane aflate în întreţinere. Alte posibilităţi pot avea ca scop stimularea operatorilor economici care utilizează forţă de muncă cu randament redus (handicapaţi, nevăzători) sau care angajează şomeri, etc.
– Funcţia de control asupra economiei, exercitată de către instituţii abilitate (Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale) sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii.
Aceste două funcţii considerăm că sunt derivate din primele trei, analizate mai sus cu precizarea că funcţia de control aparţine de drept finanţelor publice.
[1] Sistemul de aşezare a impozitelor în funcţie de fiecare subiect impozabil, de materia impozabilă şi de impozitul datorat bugetului general consolidat.
[2] Constituţia României art. 56.
