Gruparea țărilor în funcție de dimensiunile lor culturale a avut ca bază practică ancheta realizată de Hofstede la IBM (sau “Hermes”)[1], utilizând în jur de 72.000 de chestionare din 50 de țări și 3 regiuni. Sunt regrupate valorile celor patru indici ai dimensiunilor culturale (ce vor fi analizați în partea de audit a lucrării); nu au fost luate în considerație (în mod direct) relațiile istorice sau geografice. Au rezultat 13 arii culturale. În continuare sunt comparate țările studiate, prin prisma regrupării lor în 9 arii[2].
America Latină. În cadrul ei se pot distinge trei grupe:
- • Prima, formată din Guatemala și Panama, se detașează de a doua prin
distanța ierarhică și mentalitatea comunitară, care sunt mai accentuate decât la celelalte țări din America Latină.
- A doua grupă este formată din Chile, Uruguay, Salvador, Peru și Costa Rica, dar și Yugoslavia, Portugalia și Coreea. Au în comun o Distanță ierarhică mare (cu excepția Costa Rica), un nivel ridicat al Controlului incertitudinii, spirit Comunitar și o mentalitate mai Feminină. Toate aceste țări sunt catolice (parțial pentru Coreea de Sud).
- A treia grupă este formată din Columbia, Ecuador, Venezuela și Mexic, care se disting în principal de grupele precedente printr-o mentalitate net mai masculină. Țările cu cultură feminină par a fi cele mai mici. Această caracteristică culturală poate să fi jucat un rol istoric atunci când a fost stabilită independența țărilor din America Latină, la începutul secolului XIX, permițând acestor țări să rămână separate și mici.
Originile diferenței dimensiunii Masculinitate în America Latină pot proveni din istoria sa. Portugalia și Spania au punctaje relativ feminine. Culturile latino-americane au fost formate în secolul XVI, printr-un amestec între culturile autohtonilor indieni și cele ale colonilor hispano-portughezi, puternic influențate de evenimente politice și militare. Masculinitatea din Mexic a putut fi moștenită de la azteci, în timp ce cultura Maya (Guatemala) și cultura Inca (Peru) erau mai feminine.
Caraibele anglofone. Toate insulele Caraibe (excepție făcând Martinica și Guadalupe) erau state independente, având propria cultură. Deoarece în studiu nu a fost inclusă decât Jamaica, aceasta a fost clasificată în aceeași grupă cu Singapore și Hong Kong. Caracteristice sunt un foarte slab Control al incertitudinii (chiar mai slab decât în Africa estică și vestică), o Distanță ierarhică slabă, dar o cultură mai degrabă comunitară, combinată cu un puternic spirit de Masculinitate. Caracteristici similare s-ar putea găsi la Santa-Lucia, Barbados, Saint-Vincent, Grenada etc., insule cu care Jamaica împarte același trecut cultural.
La origine locuită de indieni Arawak, Jamaica a fost colonizată de Spania începând cu 1509. Spaniolii au început să importe sclavi negri ca muncitori, pentru a înlocui indienii care s-au “stins” rapid. Englezii au cucerit aceste insule în 1655 și i-au alungat pe spanioli. Ei au adus și mai mulți sclavi negri. Jamaica a devenit independentă în 1962, cu 2 milioane de locuitori, dintre care 95 % descendenți africani. Dacă comparăm indicii Jamaicăi cu cei ai Spaniei, Marii Britanii și ai celor două regiuni africane, constatăm că Jamaica se apropie mai mult de cultura engleză, așa cum America Latină se apropie de cultura spaniolă. Această apropiere de cultura engleză se observă printr-o slabă Distanță ierarhică, slab Control al incertitudinii, Individualism mai puternic decât în Africa, dar mai slab decât în Marea Britanie și o Masculinitate puternică. Cultura negro-caraibiană este, deci, îndepărtată de cultura negro-africană, ca și de cultura spaniolă, deoarece sclavii negrii, ca urmare a unui sistem sclavagist foarte constrângător, au fost “programați” la o imagine aparte de către stăpânii lor (mitul reîntoarcerii în Africa – ideologie de reîntoarcere utopică).
Asia Sud-Estică. Țările Asiei Sud-Estice s-au scindat în cinci grupe: câteva sunt în aceeași grupă cu țările africane (Indonezia, Iran, Thailanda, Pakistan, Taiwan); Japonia formează o grupă distinctă; Coreea de Sud figurează cu țări din America Latină; Filipine, Malaesia, India; Singapore și Hong Kong.
Aceste țări sunt aproape unele de altele pe două dimensiuni: Individualismul (de la scăzut la mediu), Distanța ierarhică (medie-puternică). Ceea ce le depărtează unele de celelalte este în primul rând Masculinitatea. Japonia face excepție, având un indice de Masculinitate mare, constituind astfel o grupă aparte. Pentru diferențiere sunt esențiale punctajele obținute de aceste țări la Controlul incertitudinii (de la foarte scăzute – Singapore, la foarte mari – Japonia). Ca și America, Asia este foarte eterogenă din cauza filozofiilor și a religiilor diferite.
Cele două orașe-stat și vechi colonii britanice, Singapore și Hong Kong, au un slab Control al incertitudinii, dar o mare Distanță ierarhică, un model de organizare sub forma unei familii, cu o autoritate personală centralizată, dar puține reguli: un sistem foarte flexibil, pragmatic și oportunist. Se apropie de sistemul tradițional chinez de management, bazat pe înțelepciune și fără principii abstracte. Cele mai apropiate de această grupă în domeniul Controlului incertitudinii sunt Malaesia, India, Filipine, dar cu o foarte mare Distanță ierarhică și neavând un spirit Comunitar, ca cea mai mare parte a țărilor asiatice.
Taiwan era legat de China continentală; obținuse un punctaj mai ridicat pentru Controlul incertitudinii, ca Singapore și Hong Kong. De fapt, este posibil ca aceste două orașe-stat să reflecte o subcultură de comercianți chinezi expatriați în epoca colonialismului britanic, în timp ce o societate complexă, cu rădăcini rurale, prezintă o subcultură diferită, mai puțin suplă și mai birocratică. Perioada de ocupare a Taiwan-ului de japonezi a modificat câteva elemente culturale.
Extraordinarul succes economic al celor mai multe țări din Asia Sud-Estică (Japonia, Singapore, Hong Kong, Taiwan, Coreea de Sud) a fost realizat de țări cu culturi diferite. Aceste țări au reușit, și nu cele din America Latină, care plecau de la un nivel chiar mai favorabil de dezvoltare economică. Cu siguranță că anumite dimensiuni culturale, ca religia budistă și filozofia confucianistă, au jucat un rol foarte important.
Africa neagră. Controlul incertitudinii este scăzut, în timp ce Distanța ierarhică este ridicată. Prevalează modelul de familie, combinând o puternică Mentalitate comunitară cu o stare de spirit mai degrabă Feminină.
Țările arabe. Se găsesc în aceeași grupă cu țări din Răsărit, Grecia și Turcia, dar și cu Spania, Brazilia, Argentina. Toate aceste țări au un Control al incertitudinii mediu, o Distanță ierarhică mare, un spirit mai puțin individualist și o mentalitate mai degrabă Masculină.
Popoarele anglo-saxone. Formează o arie culturală netă în care se regăsesc Marea-Britanie și cea mai mare parte a fostelor colonii (Australia, Noua Zeelandă, S.U.A., Canada), ca și Islanda.
Popoarele scandinave. Suedia, Norvegia, Danemarca se alătură Finlandei și Olandei, formând o arie culturală omogenă.
Aria culturală germanofonă. Alături de Germania și Elveția se regăsesc Italia și Africa de Sud. Italia este un caz marginal; a fost clasată cu Elveția și Germania pentru Masculinitatea sa, dar din punct de vedere al Distanței ierarhice s-ar alătura mai bine Franței.
Aria culturală franceză. Este compusă din Franța și Belgia.
Este interesant de observat faptul că țările anglo-saxone (Marea Britanie, S.U.A.) se regăsesc într-o poziție mediană în planul valorilor, ceea ce a lăsat teoreticienii americani să se gândească la posibilitatea unei apropieri universale a managementului. Prin studiul amintit mai sus, pentru 50 de țări și trei regiuni, observăm că Franța și Belgia se găsesc într-o poziție medie în ansamblul acestor țări, fapt ce ar putea explica de ce cultura franceză a jucat și încă joacă un rol important în lume.
[1] Hofstede, G., Managementul structurilor multiculturale, București, Editura Economică, 1996, p. 13
[2] Bollinger, D., Hofstede, G., op cit, 1986, p. 155-253
