Globalizarea economică presupune capacitatea de a crea noi forme de interacţiune a statelor, a economiilor şi a indivizilor: aceste interacţiuni sînt mai complexe ca volum şi intensitate, mult mai consistente şi diverse. Acestea au loc în contextul liberalizării şi dereglementării pieţelor naţionale, se reduc atribuţiile şi responsabilităţile, iar uneori chiar are loc retragerea statului din cadrul multor activităţi economice şi sociale, inclusiv în ceea ce priveşte profunda şi controversata problematică a bunăstării sociale, iar plasamentul geografic se realizează pe criterii stricte de performanţă economică [1, p. 124].
Modificabile în acest context sînt nu numai mărfurile şi serviciile tranzacţionate ci chiar sistemele în general. Dacă este vorba de producţie şi comerţ avem standardele tehnice aplicabile componentelor hard şi soft ale reţelelor de tranzacţionare on-line cu scopul de a crea compatibilitatea într-un număr cît mai mare de reţele. Dacă vorbim de administraţia publică avem standardele la scară globală şi regională cum sînt normele Uniunii Europene de exemplu. Mulţi cercetători au început să însuşească termenul de „uzină globală” ce este integrată la scară mondială, nu doar din punctul de vedere al producţiei industriale, dar şi al reţelei globale de distribuţie[2, p. 129], deoarece noua economie presupune o industrie globală „în cadrul căreia poziţia concurenţială a unei firme dintr-o ţară anume este influenţată de o manieră semnificativă de strategia altor întreprinderi situate în alte ţări”[ 3, p. 17].
În ciuda progreselor existente, economia cunoaşte o multitudine de dificultăţi şi carenţe. Piaţa nu mai poate gestiona resursele la nivelul noilor exigenţe, acest lucru a determinat împărţirea mondială în bogaţi şi săraci şi pune sub semnul întrebării existenţa multora – a celor afectaţi de malnutriţie şi de lipsa sau insuficienţa asistenţei sanitare. Oricum, piaţa are limitele sale, generează externalităţi de toate felurile şi, în plus, nu poate soluţiona satisfacerea trebuinţelor colective care devin din ce în ce mai ample condiţionând în mod hotărâtor calitatea vieţii. Soluţia spre care alunecă acum economia este afirmarea tot mai puternică a statului.
Dat fiind faptul că etapa la care au ajuns ţările dezvoltate şi în general piaţa creează posibilitatea ca actori implicaţi direct în jocul său să-şi satisfacă interesele individuale, devine capitală nevoia bunurilor colective, publice, relevată de dificultăţile sau imposibilitatea satisfacerii nevoilor apărute ca urmare a poluării şi risipei resurselor în scopuri irelevante pentru calitatea vieţii unor segmente foarte mari ale populaţiei şi de cele mai multe ori a populaţiei majoritare. De aceea, economia trebuie reconstruită pe baze noi în care interesul public trebuie corelat cu cel individual la noile dimensiuni. [4, p. 17]. În acest context, politica publică trebuie să ocupe un loc central întrucît societatea nu mai poate progresa în satisfacerea mai bună a trebuinţelor menţinând sau amplificând polarizarea veniturilor în tendinţele sale actuale. Economisirile în cheltuielile publice, îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice, eficientizarea acţiunilor organelor administraţiei publice şi sporirea şanselor de eficacitate a politicilor alese şi implementate sînt nişte traiectorii de bază pentru administrarea afacerilor publice în cadrul noului sistem [4, p. 18].
Sub aspect general multe afaceri legate de informaţie şi tehnologie au structuri de cost cu costuri fixe mari şi costuri marginale mici, sau chiar zero. Ele sînt un anumit tip de „monopoluri naturale”. O soluţie propusă în cazul monopolurilor naturale este reglarea guvernametală. Reglarea este însă grevată de propriile sale ineficienţe, şi, din mai multe motive, pierderea socială de pe urma industriilor cu cost fix ridicat şi cost marginal scăzut poate fi substanţial mai mică decât se crede în mod obişnuit.
Într-un raport al OECD se spune că mobilitatea tot mai mare a capitalului şi a concurenţei în domeniul taxelor determină ca puterea organelor naţionale ale administraţiei publice de a taxa activele de capital şi veniturile din capital a fost redusă substanţial. Aceeaşi tendinţă se constată şi în cadrul politicii naţionale monetare unde nu mai pot fi reduse ratele dobînzilor sub nivelul internaţional pentru a favoriza investiţiile productive. În contextul globalizării pîrghiilor economice organele naţionale ale administraţiei publice au pierdut mult din capacitatea de a evita creşterea şomajului prin strategii de management macroeconomic utilizate încă din anii `60 şi `70 ai secolului trecut. [5, p. 211]
Într-o altă ordine de idei, tehnologia informaţiei are costuri fixe reduse şi astfel scara de operare minimum eficientă pe multe pieţe. Tipografia şi paginaţia erau în trecut activităţi pe care numai experţii le puteau efectua; acum, oricine poate obţine o paginaţie rezonabil de profesionistă cu un computer personal. Tehnoredactarea computerizată a dus la o explozie de nou-veniţi pe piaţa tipăriturilor şi acelaşi lucru se poate spune despre multe alte domenii cum ar fi videoredactarea sau industria sunetului, de exemplu concernul Sony a fost nevoit să-şi închidă o bună parte a studiourilor de înregistrare deoarece apariţia home-studiourilor ia lăsat practic fără clienţi [6].
Ţinînd cont de multe din aspectele pe care le-am enumerat pînă acum se poate sublinia faptul că şi ţările dezvoltate au motive să considere globalizarea şi structurarea noii economii ca fiind un proces contradictoriu. Merită analizată ameninţarea pe care ţările cu niveluri salariale reduse o exercită asupra ţărilor dezvoltate în ceea ce priveşte integrarea primelor în noul spectru mondial, precum şi măsura în care schimbările care au loc în aceste economii sînt determinate de extinderea fenomenului de globalizare.
Atît la nivel economic cît şi administrativ societăţile sînt într-o continuă evoluţie, iar globalizarea este unul dintre procesele care pe de-o parte amplifică această evoluţie iar pe de altă parte modifică fundamental punctele de reper după care acestea erau identificate. Un astfel de fenomen este acela al orientării spre sectorul serviciilor din partea economiilor care ajung la un anumit grad de maturitate. Un altul este deplasarea spre locurile de muncă ce înglobează mult mai multe aptitudini. Studiile arată că toate aceste tipuri de evoluţie vor avea loc indiferent de modul de extindere al procesului de globalizare. De fapt, globalizarea face acest proces mai uşor şi mai puţin costisitor pentru economie pe ansamblu, prin aducerea avantajelor fluxurilor de capital, inovaţiilor tehnologice şi a preţurilor reduse de import. Creşterea economică, reducerea şomajului şi standardele de viaţă sînt, toate, mult mai ridicate decît dacă am avea de-a face cu o economie închisă pe de altă parte însă dezvoltarea reţelelor infracţionale globale şi creşterea activităţilor economice informale vin în contrapondere cu tendinţele generale. [8, p. 332]
Procesul de globalizare fie că s-a manifestat prin fenomene economice (cum ar fi liberalizarea schimburilor comerciale), tehnologice (comunicaţii, informaţii) şi politice (căderea comunismului) şi-a pus amprenta şi asupra sistemului administrativ al Republcii Moldova. Liberalizarea economiei naţionale, dezvoltarea comerţului extern, atragerea investiţiilor străine şi integrarea în structurile economiei europene şi mondiale sînt o dovadă a faptului că Republica Moldova ca entitate economică este o parte componentă a sistemului economic global.
Economia Republica Moldova este în plin proces de internaţionalizare şi globalizare ce implică toate activităţile social-economice şi se răsfrînge asupra tuturor sferelor societăţii. Acest lucru trebuie perceput obiectiv şi gestionat corect pentru că presupune un şir de provocări şi riscuri pe care economia naţională le întîmpină. Este vorba de instabilitatea fluxurilor financiare şi valutare, capcanele generate de investiţiile străine directe, migraţia forţei de muncă, fraudele şi speculaţiile transnaţionale elemente ce pot destabiliza profund sistemul economic intern. Pe de altă parte este vorba şi de gestionarea avantajelor şi beneficiilor pe care le presupune integrarea în economia globală: pieţe de desfacere, investiţii, tehnologii, tehnici şi cunoştinţe, finanţări etc.
Odată cu demararea procesului de consolidare şi reformare a administraţiei publice, cu adoptarea cadrului normativ ce reglementează bazele organizării structurilor centrale cît şi a organelor autoadministrării locale ce, la rîndul său, este supus îmbunătăţirii şi adaptării continue, situaţia administraţiei publice din Republica Moldova este undeva la mijlocul drumului dintre ceea există în realitate şi ceea ce ar trebui să existe conform aspiraţiilor spre care tindem de la 1991 încoace. Problemele principiale ţin de relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice de diferite nivele, restructurarea diferitor structuri ce reglementează diferite sfere de maximă importanţă, adaptarea cadrului intern la condiţiile externe şi la standardele normative şi aplicative internaţionale.
Modul în care au evoluat formele de organizare şi structura administraţiei publice din Republica Moldova în ultimul deceniu ne demonstrează că în planul gestionării afacerilor publice asistăm nu doar la nişte schimbări ordinare, ci la un proces mult mai amplu care derivă din procesul general de consolidare tranzitorie a structurilor statale de orice tip în condiţiile procesului de globalizare. Tocmai din aceste considerente edificarea unui sistem nou de administraţie publică ar asigura fundamentul necesar pentru reabilitarea celorlalte aspecte ale societăţii şi prin urmarea ar asigura funcţionalitatea sistemului social-economic şi democraţiei din Republica Moldova.
Bibliografie
- Porter M. L’avantage concurrentiel des Nations. – Paris : InterEditions, 1993. – p. 124
- Postelnicu G. Globalizarea economiei. – Buc.: Editura Economică, 2000, – p. 129
- Porter M. E. Competition in Global Industries. – Boston: Harvard Business School Press, 1986, p. 17.
- Pollitt C., Bouckaert G. Reforma managementului public. – Ch.: Epigraf, 2004, – p. 17.
- Family, market and community: equity and efficienty in social policy. // Social policy studies, nr. 21. – Paris: OECD, 1997, – p. 211.
- http://www.pro-audio.ro
- Mungiu-Pippidi A., Ioniţă S. Politici publice: teorie şi practică. – Iaşi: POLIROM, 2002, – p. 332.
