Managementul resurselor financiare publice în general, managementul fiscal în special impune ca la instituirea unui impozit să se aibă în vedere elemente conceptuale de definire a impozitelor, de cunoaştere a caracteristicilor şi a elementelor acestuia. Impozitele pot fi definite în mai multe moduri, raportat la perspectiva din care sunt abordate. O definiţie clasică, în care se pune accentul pe scopul principal al impozitului, de a asigura resursele necesare acoperirii cheltuielilor publice, defineşte impozitul ca fiind, „procedeul de repartizare a cheltuielilor bugetare între indivizi, în funcţie de facultăţile lor contributive”. Într-o altă abordare, impozitul este definit ca: „vărsământ obligatoriu, efectuat fără contraprestaţie, în favoarea administraţiei publice, de către persoanele fizice şi juridice, pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă”.
O definiţie mai complexă a impozitelor aparţine profesorului C. Tulai în opinia căruia,„impozitele reprezintă în zilele noastre, obligaţii pecuniare, pretinse în temeiul legii de către autoritatea publică de la persoanele fizice şi juridice, în raport cu capacitatea contributivă a acestora, preluate la bugetul statului în mod silit şi fără contraprestaţie imediată şi folosită de către acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice şi ca instrument de armonizare a interesului public cu interesele individuale ale oamenilor”.[1]
Caracteristicile impozitelor
Indiferent de modul de definire al impozitului, din definiţie şi din instituire trebuie să se desprindă caracteristicile lor principale.
Aceste caracteristici sunt:
- Randamentul impozitelor[2], determinat prin raportarea la cheltuielile care trebuie suportate pentru administrarea lor[3]. Analiza randamentului presupune un studiu asupra raportului dintre cauza şi efectul impozitului încă din faza de fundamentare a deciziei de instituire a acestuia;
- Caracterul obligatoriu, de constrângere, rezultă din faptul că instituirea unui impozit se materializează printr-un act juridic al puterii publice care îi dă dreptul acesteia să recurg la funcţia de coerciţie pentru a-l colecta;
- Act de justiţie fiscală sau de egalitate în faţa impozitului, analizat prin raportare la facultăţile contributive ale plătitorilor, la posibilităţile de exprimare fiscală ale acestora;
- Caracterul legal, colectarea resurselor financiare publice pentru finanţarea cheltuielilor publice se face numai pe baza unui act normativ aprobat de un for legislativ competent.
Elementele impozitelor
Pentru ca prin impozite să poată fi realizate obiectivele financiare, economice şi sociale urmărite de către stat la instituirea lor este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute şi respectate atât de managementul de vîrf al instituţiilor fiscale, cât şi de contribuabili. Drept urmare, în legislaţia specifică[4] se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitelor, materia supusă impunerii, mărimea impozitului, termenele de plată, sancţiunile ce se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu-şi onorează obligaţiile fiscale la termenele stabilite.
Subiectul impozabil este persoana obligată direct potrivit legii, să suporte plata unui impozit sau al unei taxe. Subiectul impozabil poate fi o persoană fizică sau juridică care posedă bunuri, realizează venituri sau face cheltuieli pentru care legea prevede obligaţia plăţii unor impozite şi taxe.
Plătitorul de impozit este persoana obligată să efectueze calculul şi plata obligaţiei la buget. De cele mai multe ori, plătitorul coincide cu subiectul impozabil, dar sunt şi cazuri în care plătitorul nu este şi subiect (tva, accize. etc.).
Baza impozabilă identifică suma (venitul, profitul) sau obiectul impozabil (valoarea de impozitare).
Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul: din venit sau din avere. În cazul impozitului pe venit, obiectul impunerii coincide cu sursa.
Cota de impunere se exprimă printr-o sumă fixă sau un procent (cotă) care se aplică asupra bazei impozabile şi cu ajutorul căreia se determină impozitul datorat.
Termenul de plată reprezintă perioada de timp în care se poate plăti impozitul, tirmestria, după realizarea venitului, anticipat, etc.).
Înlesnirile acordate la plată apar sub forma bonificaţiilor, scutirilor, amânărilor, eşalonărilor sau a unor reduceri.
Sancţiunile apar sub forma amenzilor, dobînzilor sau penalităţilor de întîrziere, când nu se respectă termenele legale de plată sau atunci când obligaţia de plată este determinată incorect.
[1] C.Tulai,H.Tulai-Probleme actuale ale fiscalitatăţii în Finanţele şi controlul financiar în actualitate, Târgu Mureş, 1998.
[2] De exemplu, costurile de administrare ale instituirii impozitului pe avere, vehiculat la un moment dat sunt foarte mari comparativ cu sumele ce s-ar colecta din acesta. Multe state din Europa care au instituit acest impozit au renunţat din cauza costurilor ridicate pe care le implica. Mai mult, în Germania acest impozit a fost declarat neconstituţional, fiind considerat o forma de expropiere.
[3] Raportul de performanţă al ANAF pentru anul 2010, reţine că, pentru fiecare 100 lei colectaţi la buget, s-au cheltuit 0,9 lei, mai puţin cu 14,6% decât în anul 2009 (ca urmare a reducerii numărului angajatilor cu 1372) şi mai puţin cu 26,6% faţă de anul 2008 (ca urmare a reducerii numărului angajaţilor în perioada 2009-2010, cu 1860).
[4] Legea 571/2003 privind codul fiscal
