Ca act de sesizare, plângerea prealabilă a victimei se deosebeşte de celelalte acte de sesizare obişnuite, prin conţinutul ei necesar şi indispensabil. Plîngerea prealabilă este o condiţie de tragere la răspundere penală în cazul infracţiunilor, pentru care urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei. Lipsa plîngerii prealabile înlătură răspunderea penală, iar pe plan procesual este o circumstanţă care exclude urmărirea penală.(art.275 alin.1 p.6 C.P.P.)
Legea prevede că pornirea urmăririi penale are loc numai în baza plîngerii victimei, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plîngere , art.152 alin.1, art.153, art.157 alin1, art.161, art.170, art.177, art.179 alin.1 şi 2, art.193, art.194, art.197 alin.1, art.198 alin.1, art.200, art.202, art.203, art.204 alin.1, art.274 C.P., precum al furtului avutului proprietarului săvîrşit de soţ, rude, în paguba tutorelui, ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta.
La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, în cazurile menţionate mai sus, urmărirea penală încetează.
Caracterul necesar şi indispensabil al plângerii prealabile a victimei se conturează în următoarele trăsături specifice cum ar fi :
– titularul dreptului de a face plîngerea prealabilă este persoana vătămată sau victima;
– plângerea prealabilă poate fi depusă şi prin mandatar sau reprezentant legal sau procurorul din oficiu poate depune plîngerea, atunci cînd victima din cauza incapacităţii sau a capacităţii de exerciţiu limitată nu este în stare să-şi apere drepturile sale;
– dacă prin infracţiune au fost vătămate mai multe persoane, fiecare din aceste persoane are dreptul de a face şi depune plângere prealabilă, această plângere produce efecte şi asupra celorlalte victime ale infracţiunii care nu au introdus plângerea;
– dacă la comiterea infracţiunii au participat mai mulţi făptuitori şi în plângerea prealabilă figurează numai unul din ei, urmărirea penală îşi va extinde acţiunea sa procesuală asupra tuturor participanţilor la infracţiune.
– dacă victima care figurează într-un proces în care urmărirea penală se porneşte numai în baza plângerii victimei, din cauza incapacităţii sau a capacităţii de exerciţiu limitate, a stării de neputinţă sau a dependenţei faţă de bănuit sau din alte motive nu este în stare să-şi apere drepturile şi interesele legitime, procurorul porneşte urmărirea penală chiar dacă victima nu a depus plîngere.
În cazul infracţiunilor flagrante, cînd infracţiunea face parte din cele în care este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală citează victima şi-i lămureşte dreptul de a depune plângere prealabilă în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorului.
La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, urmărirea penală încetează. Împăcarea este personală şi produce efecte doar dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Pentru persoanele incapabile, împăcarea se poate face numai de reprezentanţii lor legali. Persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea reprezentanţilor lor legali. Împăcarea poate avea loc şi în cazul în care urmărirea penală a fost pornită de către procuror din oficiu. Plângerea prealabilă va avea acelaşi conţinut ca şi plîngerea obişnuită.
