Influenţa este „comportamentul unui individ, care determină schimbări în comportamentul, relaţiile, senzaţiile etc. altui individ” (J. Miner). Mijloacele concrete de influenţă pot fi diferite: de la o rugăminte spusă în şoaptă pînă la o impunere care s-ar putea solda cu eliberarea din serviciu.
Pentru a eficientiza rolul de lider şi influenţa, conducătorul trebuie să folosească puterea.
Mulţi oameni fac legătură între putere şi forţă, agresivitate şi violenţă. Acest punct de vedere însă nu este corect. Puterea reprezintă relaţiile de dirijare şi subordonare, în care voinţa şi acţiunile unor persoane domină asupra voinţei şi acţiunilor altor persoane, de exemplu, relaţiile de supunere existente în organizaţiile religioase, într-un partid, în armată, administraţie etc.
Principala particularitate a puterii este posibilitatea unor oameni sau organizaţii de a conduce şi domina asupra altor oameni sau organizaţii, asupra voinţei şi acţiunilor lor. De aici reies părţile negative ale puterii: 1 – posibilitatea de a face abuz de ea; 2 – obţinerea unor bunuri materiale cu ajutorul sau prin intermediul puterii; 3 – lupta pentru putere.
Există două feluri de putere:
- Puterea naturală – în familie, societate, după interese (putere firească naturală).
- Puterea impusă – forţa externă în comunităţi, asociaţii, armată etc.
După părerea lui Michael Mescon, Michael Albert şi Franclin Khedauri,
puterea este posibilitatea de a influenţa asupra comportamentului altor oameni.
Pentru funcţionarea eficientă a oricărei organizaţii este necesară folosirea corespunzătoare a puterii. Dispunerea de putere nu presupune posibilitatea de a-şi impune voinţa, indiferent de sentimentele, dorinţele şi capacităţile altor persoane.
Puterea de care dispune o persoană într-o organizaţie este determinată nu de nivelul împuternicirilor sale formale, ci de măsura în care această persoană depinde de alte persoane, ceea ce poate fi exprimat prin formula: nivelul de influenţă a persoanei A înzestrate cu putere asupra persoanei B este egal cu nivelul dependenţei persoanei B de persoana A.
Puterea subalternilor. De obicei, conducătorii au putere asupra subalternilor, deoarece aceştia din urmă depind de cei dintîi în probleme cum ar fi lărgirea împuternicirilor, satisfacerea necesităţilor sociale, mărirea salariului, avansarea în serviciu etc.
Există însă situaţii cînd conducătorii depind de subalterni. Este vorba de situaţii legate de necesitatea informaţiei pentru luarea deciziilor, unele relaţii neformale cu oameni din alte subdiviziuni, capacitatea subalternilor de a-şi îndeplini sarcinile etc. Un exemplu demonstrativ de putere a subalternilor asupra conducătorilor reprezintă contractele foarte favorabile pe care le pot obţine actorii renumiţi şi sportivii de performanţă.
Cercetările ştiinţifice au confirmat că subalternii dispun de putere. Conform unui studiu, chiar şi personalul auxiliar din spitale are putere, deoarece medicii curanţi depind de el. Această dependenţă s-a creat din cauza zilei de muncă prescurtate a medicului, a unui mare volum de lucru administrativ. Ca rezultat, a apărut o înţelegere tacită, pe baza căreia personalul primea mai multe împuterniciri pentru a lua unele hotărîri referitor la bolnavi în schimbul îndeplinirii unor funcţii administrative în locul medicilor. Încălcarea acestei înţelegeri din partea medicului ducea la o nesupunere din partea personalului, care nu-i oferea informaţia necesară sau refuza să colaboreze. De aceea, un conducător bun se străduieşte să menţină un echilibru raţional al puterii: suficient pentru atingerea scopului, dar care nu ar provoca subalternilor senzaţia de năpastă şi apoi de nesupunere.
