Sistemul informaţional implementat trece într-o fază nouă – faza de exploatare, de întreţinere într-o stare funcţională, de administrare din partea colectivului de utilizatori. Acest colectiv este format din utilizatori propriu- zişi ai sistemului şi din specialişti în informatică, calculatoare, sisteme informaţionale etc. Fiecare dintre membrii colectivului are interesele, funcţiile, obligaţiile sale, ceea ce ne permite de a-i clasifica, de a stabili un hotar între dînşii, însă toţi membrii colectivului într-o măsură mai mică sau mai mare sînt implicaţi în utilizarea sistemelor informaţionale, în întreţinerea şi administrarea lor. Numai o atitudine adecvată faţă de sistemele informaţionale va permite menţinerea lor într-o stare bună de lucru, utilizarea lor un timp îndelungat.
Există un şir de cauze ce influenţează întreţinerea sistemelor informaţionale în stare funcţională şi care demonstrează necesitatea formării unui serviciu specializat de administrare şi întreţinere. Enumerăm unele dintre ele:
apariţia unor noi cerinţe din partea utilizatorilor şi a managerilor;
apariţia unor situaţii neordinare, unor greşeli în programe;
probleme tehnice de echipament;
transformări ale mediului organizatoric intern (schimbări ale structurii organizaţiei);
modificări ale legislaţiei în vigoare ce afectează sistemele.
Asupra activităţilor de întreţinere (asistenţă) mai influenţează:
tipul aplicaţiilor;
vechimea sistemelor;
dimensiunile sistemelor (ale componentelor);
complexitatea sistemelor (programelor);
dependenţa de alte sisteme;
calitatea şi componenţa documentaţiei;
nivelul de cunoaştere a sistemelor de către utilizatori;
nivelul de implicare a utilizatorilor la proiectare.
Cu timpul, întreţinerea sistemelor informaţionale devine tot mai costisitoare. Totul depinde de proiect: un proiect bun contribuie la o întreţinere ieftină, iar un proiect prost – la cheltuieli suplimentare de întreţinere. Acestea pot servi ca temei pentru înfiinţarea în organizaţie a unui serviciu informaţional, care s-ar compune din specialişti în domeniu.
Structura organizatorică a unui astfel de serviciu va depinde de măsura în care organizaţia utilizează noile tehnologii informaţionale şi de gradul echipării cu calculatoare şi alte mijloace de prelucrare a informaţiei. Desigur, organizaţia ce utilizează cel mult 10 calculatoare nu va avea nevoie de înfiinţarea unui serviciu informaţional, folosind pentru satisfacerea necesităţilor de deservire, întreţinere, exploatare un singur specialist sau apelînd la o organizaţie specializată în prestarea unor astfel de servicii (relaţii contractuale).
Dacă organizaţia foloseşte pe larg tehnologiile moderne de prelucrare a informaţiei, este practic automatizată, atunci apare necesitatea formării unei subdiviziuni (departament), ce se va ocupa de rezolvarea tuturor problemelor de administrare şi exploatare a sistemelor informaţionale. Structura unui astfel de departament ar fi de natura celui demonstrat în figura 22.13.
Vom enumera în continuare un şir de metode de utilizare a resurselor în procesul exploatării sistemelor informaţionale:
structurarea corectă a sistemului din primele faze de proiectare;
instruirea utilizatorilor în probleme de securitate;
securitatea fizică în procesul exploatării;
prevenirea accesului neautorizat la calculatoare, reţele şi date;
controlul corectitudinii transferului de date;
activitatea de audit pentru depistarea problemelor de securitate;
vigilenţă, pregătire pentru eventuale calamităţi naturale.
Una din problemele ce ţin de activitatea serviciului informaţional este reevaluarea sistemelor. Activitatea de reevaluare se desfăşoară:
la moment, cînd apar incertitudini, probleme şi situaţii neplăcute, greşeli în logică;
periodic, peste intervale prestabilite de timp (între 6 luni şi 1 an).
La reevaluare se va lua în consideraţie:
timpul de reacţie a sistemului (timpul de răspuns al calculatorului poate să nu satisfacă utilizatorul şi apare necesitatea soluţionării problemei apărute);
instruirea (programele de instruire sînt adecvate sistemului şi cerinţelor utilizatorilor?);
fiabilitatea (este de nădejde sistemul?);
misiunea (sistemul informaţional este de folos organizaţiei sau nu, îşi exercită misiunea?);
scopurile şi obiectivele (corespund cerinţelor şi necesităţilor organizaţiei?);
procedurile (există proceduri de protecţie a sistemelor, sînt ele bune?);
comunicaţiile (sînt adecvate?);
mijloacele tehnice şi programate (sînt adecvate necesităţilor?);
personalul (este suficient sau mai trebuie angajaţi specialişti?);
bugetul sistemului informaţional (întreţinerea sistemului depăşeşte sau nu veniturile pe care le aduce?);
eficienţa (este eficient sistemul?);
documentarea (sînt reflectate în documente schimbările produse în sistem?).
O ultimă problemă, destul de importantă în activitatea de întreţinere a sistemelor informaţionale, este cea a securităţii. Securitatea sistemelor poate fi asigurată din diferite puncte de vedere: legală, operaţională, securitatea datelor, drepturile şi obligaţiile utilizatorilor etc.
