„Nimic în această lume nu este constant, cu excepţia schimbării”
Buddha
Schimbarea reprezintă opusul stagnării şi constituie într-o societate motorul progresului economic şi social. Schimbarea este determinată de necesitatea ameliorării permanente a performanţelor şi de crearea continuă de noi oportunităţi.
În procesul complex de tranziţie de la economia centralizată la economia liberă de piaţă, schimbările sunt profunde şi de mare amploare. Aceste transformări vizează trei niveluri diferite, fiecare cu specificul său:
- societatea în ansamblul ei;
- întreprinderile sau organizaţiile ca unităţi funcţionale;
- oamenii, consideraţi în mod individual, ca elemente constitutive de bază ale primelor două niveluri de organizare.
Unul din obstacolele cele mai dificile care trebuie depăşit în procesul de tranziţie îl constituie diferenţele mari între cultura şi educaţia existentă (legislativă, instituţională, financiară, tehnologică şi managerială) ca rezultat al regimului politico-economic anterior şi cultura specifică economiei de piaţă. Existenţa acestor mari diferenţe de cultură este cu atât mai periculoasă ca urmări, atunci când ele se regăsesc la factorii de decizie ale căror responsabilităţi în conducerea procesului de schimbare sunt determinante.
În sens larg, cultura unei organizaţii poate fi definită ca un ansamblu de principii şi crezuri împărtăşite, de atitudini, elemente şi valori acceptate de acea organizaţie, care determină modul în care oamenii acţionează şi interacţionează şi care influenţează puternic maniera în care se execută lucrurile. O cultură este funcţională dacă susţine în mod pozitiv realizarea obiectivelor unei organizaţii şi este disfuncţională dacă împiedică organizaţia să opereze în mod eficient.
În tabelul 2.1 este prezentată o comparaţie între caracteristicile activităţilor dintr-o întreprindere economică din economia planificată, respectiv economia de piaţă, arătând diferenţele fundamentale şi amploarea procesului de transformare sau de restructurare.
În cadrul unui sondaj efectuat de revista economică Wirtschaftswoche, foşti directori din Germania de Est au fost întrebaţi care din sectoarele lor de activitate necesită schimbări considerabile. Răspunsurile au fost:
- marketing şi reclamă, 88%;
- studiul pieţei, 84%;
- vânzări şi distribuţie, 79%;
Tabelul 2.1 Comparaţie între caracteristicile diferitelor sectoare funcţionale în
economia planificată şi economia de piaţă
|
Sectorul |
Economia planificată |
Economia de piaţă |
|
Cercetare-dezvoltare |
– Sistem ineficient de stimulare a inovaţiilor – Comercializarea lentă a rezultatelor cercetării-dezvoltării – Tehnici învechite de cercetare-dezvoltare |
– Sistem eficient de stimulare a inovaţiilor – Ritm ridicat al inovaţiilor – Cicluri scurte de aplicare în producţie |
|
Achiziţie – aprovizionare |
– Stocuri mari – Erori în lanţul de cooperare – Probleme severe de achiziţie – cumpărare – Structura sorturilor şi pieselor de schimb potrivit celor stabilite prin balanţa centrală |
– Producţie la termenele stabilite – Optimizarea activităţilor de stocare-depozitare şi de aprovizionare – Criterii de calitate |
|
Producţie |
– Nivel tehnic scăzut – Întreprinderi şi utilaje învechite – Predomină producţia de masă de bunuri ieftine şi un nivel scăzut de fiabilitate |
– Nivel tehnic şi tehnologic ridicat – Creşterea producţiei de serie mică şi un nivel ridicat de flexibilitate – Producţie de calitate |
|
Vânzări |
– Distribuirea produselor – Promovare dificilă – Predominanţa bunurilor anonime, fără marca fabricii – Ieftiniri rare ale produselor – Economia planificată ca bază a deciziilor privind vânzările |
– Strategii de marketing şi reclamă dezvoltate – Articole cu marca fabricii, de bună calitate – Piaţa pe primul plan – Orientare către client |
|
Organizare |
– Supercentralizare – Canale oficiale lungi – Concentrare ridicată – Nivel scăzut de prelucrare şi de complexitate a muncii – Nivel scăzut de flexibilitate |
– Descentralizare – Linii scurte de decizie – Nivel ridicat de prelucrare şi de complexitate a muncii – Nivel ridicat de flexibilitate |
|
Personal |
– Sarcini centrale pentru dezvoltarea personalului – Lipsa sistemelor de stimulente – Motivaţie insuficientă – Măsuri puţine de creştere a performanţelor – Nivel scăzut al disciplinei muncii – Cointeresare insuficientă – Număr foarte mare de personal – Personal de conducere direcţionat din centre exterioare de decizie – Domeniu limitat pentru manevre – Relaţii formale, neclare şi false între partenerii sociali (administraţie şi sindicat) |
– Rol cheie al personalului calificat privind competitivitatea – Lucru sistematic pentru dezvoltarea personalului – Sisteme foarte dezvoltate pentru stimularea performanţei – Motivaţia angajaţilor – obiectiv principal al conducerii – Număr eficient de personal – Nivel ridicat de automotivaţie al personalului de conducere – Domeniu larg pentru manevre – Relaţii clare, de independenţă între partenerii sociali (patronat, administraţie şi sindicat) |
|
Finanţe |
– Probleme valutare – Necesar mare de capital – Probleme de lichidităţi |
– Capital liber disponibil – Nivel ridicat de profitabilitate |
- logistică, 64%;
- contabilitate şi taxe, 64%;
- achiziţie-aprovizionare, 63%;
- producţie, 44%;
- cercetare-dezvoltare, 32%.
Aceste cifre dau imaginea dimensiunii eforturilor de racordare la economia de piaţă. Obstacolul principal în tranziţie – resursa umană – a fost însă pur şi simplu omis, deoarece atât organizatorii sondajului cât şi cei chestionaţi nu au considerat că factorii de personal ar putea juca un rol important în procesele de restructurare, reflectând astfel nivelul de desconsiderare ce care a fost tratat, anterior, personalul.
În realitate, orice întreprindere sau organizaţie este alcătuită în primul rând din oameni, care constituie resursa cea mai importantă, oamenii care lucrează şi care, în mod individual sau colectiv contribuie la atingerea obiectivelor întreprinderii sau organizaţiei pentru a obţine un avantaj competitiv durabil. Oamenii nu trebuie priviţi ca reprezentând costuri variabile ci ca bunuri de valoare în care trebuie investit, adăugând astfel la valoarea lor naturală.
Tranziţia de la economia de piaţă se poate desfăşura cu succes numai dacă munca de cadre din vechiul sistem se înlocuieşte cu managementul resurselor umane, în care se pot realiza principiile economiei libere, bazate pe proprietatea privată şi competiţie, începând cu studiul şi planificarea personalului, continuând cu selecţia şi angajarea, recrutarea de noi muncitori calificaţi şi personal managerial de pe piaţa forţei de muncă şi terminând cu dezvoltarea personalului şi folosirea eficientă a întregului fond uman.
