Manifestarea libertăţii omului, limitele libertăţii şi proprietăţii reprezintă factori determinanţi ai bunăstării şi echilibrului uman. Limitele libertăţii şi proprietăţii sunt determinate de regimurile politice şi de perioadele istorice. Într-o societate deschisă care asigură libertatea omului de a alege, libertatea proprietăţii, libertatea schimbului, libertatea preţului şi concurenţa loială, sunt create premisele performanţelor şi competitivităţii. Capacitatea omului de a aplica ceea ce a învăţat şi ceea ce are însuşit şi cultivat prin cunoaştere reprezintă un fundament al dezvoltării în orice societate. Capacitatea omului de a deţine şi obţine bunuri reprezintă un alt fundament al dezvoltării.
Creşterea economică nu trebuie privită ca un scop în sine. Dezvoltarea trebuie să vizeze mai mult sporirea calităţii vieţii pe care o trăim şi a libertăţilor de care ne bucurăm. Extinderea libertăţii reprezintă un factor generator al dezvoltării pe toate componentele sale.
Într-o veche scriere indiană, preluată într-o lucrare economică, personajul unei opere, după ce înţelege limitele aspectelor materiale şi ale libertăţii exclamă: „Ce să fac eu cu acest lucru care nu îmi dăruieşte nemurirea!”.
În abordare strict economică, libertatea este fundamentală pentru creşterea calităţii vieţii, pentru capacitatea omului de a supravieţui în acţiunea sa de administrare şi de găsire a resurselor limitate.
Importanţa libertăţii oamenilor de a munci unde şi cum doresc în funcţie de capacităţile intelectuale şi de pregătirea profesională, modalitatea de a-şi folosi sau economisi veniturile, modalitatea de a se bucura de drepturile de proprietate aşa cum doreşte fiecare, reprezintă fundamente ale libertăţii.
Exploatarea omului de către om şi îngrădirea tuturor formelor de libertate conduce la crize economice grave şi sărăcie generalizată. Aceste probleme sunt specifice în special ţărilor cu regimuri politice dictatoriale.
Potrivit lui Amartya Sen, economist indian, laureat al Premiului Nobel pentru economie, libertatea reprezintă punctul central al procesului de dezvoltare din două motive.
În funcţie de motivul evaluator, evaluarea progresului trebuie făcută, stabilind dacă libertăţile pe care le au oamenii au sporit. Potrivit motivului eficienţei, atingerea dezvoltării este un proces dependent în totalitate de libera reprezentare a oamenilor.
Libertatea ajută oamenii să-şi folosească toate înzestrările, indiferent de nuanţa lor, aşa cum doresc şi să ducă acel mod de viaţă pe care îl preţuiesc şi au motive să îl preţuiască.
A avea o mai mare libertate de a face lucrurile pe care un om le doreşte este un proces important pentru libertatea societăţii în ansamblu şi pentru om de a avea rezultate deosebite.
Libertatea este determinantă pentru iniţiativa individuală, privată, de a iniţia o afacere sau orice altă activitate economică.
Libertatea tranzacţiilor economice este parte a libertăţilor fundamentale ale oamenilor.
Lipsa libertăţii economice poate creşte lipsa libertăţilor sociale, după cum lipsa libertăţii sociale sau politice poate spori lipsa libertăţii economice.
Pentru abordarea libertăţii şi proprietăţii în economie în funcţie de influenţa puterii politice se poate evidenţia cazul ţării noastre, în actuala perioadă post-aderare, într-o relaţionare micro – macro.
În România, de exemplu, înainte de a se sublinia convergenţa cu celelalte ţări membre trebuie subliniată convergenţa dintre noua poziţionare politico-economică a României şi cetăţenii ei, dintre implicaţiile aplicării noilor reglementări şi mediul social-economic. Trebuie identificate, în primul rând, obiectivele de recuperare a decalajelor de dezvoltare a României faţă de România, apoi faţă de celelalte ţări dezvoltate.
Cred că în orice abordare strategică, şi orice abordare strategică implică fonduri publice consistente, trebuie luată în considerare relaţia contextuală identitate culturală – abordare politică – abordare economică – poziţionare geopolitică.
În ceea ce priveşte definirea obiectivului general şi al celor specifice, trebuie pornit de la definirea problemei actuale la nivelul economiei naţionale, identificarea cauzelor şi a scopului, prin pozitivarea problemei, iar apoi se pot găsi soluţiile, adică liniile directoare care trebuie urmate.
De asemenea, obiectivele strategice trebuie să fie bine relaţionate, conceptele să fie adresabile situaţiei actuale a României, măsurile propuse să fie aplicabile şi adaptabile pentru România. Nu este recomandat ca într-o strategie de dezvoltare social – economică să fie menţionate doar modele şi soluţii sofisticate cu experimentare şi aplicare în limitele unui laborator.
Documentele de politică economico-financiară trebuie să aibă o fluenţă, o adresabilitate şi o aplicabilitate pentru toate mediile.
Primul pas trebuie de aceea să îl reprezinte identificarea cauzelor determinate de contextul social-economic, cultural şi geopolitic din istoria recentă. Foarte multe probleme de dezvoltare sunt determinate de abordările diferite ale sistemelor şi regimurilor politice pe care le-a avut ţara noastră. De exemplu, condamnarea sau stigmatizarea pertinentă a unui regim politic sau a unui curent de gândire nu înseamnă şi dispariţia efectelor lui pentru societate. Consider că şi în această perioadă încă mai plătim tribut statului totalitar, în diferite forme şi în diferite sisteme. De exemplu industrializarea forţată şi crearea comunităţilor sociale în jurul marilor centre industriale reprezintă o cauză cu efecte actuale ce necesită corectarea şi soluţionarea de către orice guvern democratic, indiferent de orientarea politică.
Folosirea banilor publici pentru recuperarea decalajelor nu trebuie deci văzută ca scopul primordial al dezvoltării României, ci să reprezinte un efect, deoarece dacă ne vom canaliza eforturile numai în acest sens, ne vom da seama la sfârşit că nu am ajuns din urmă statele UE, având în vedere faptul că şi acestea se dezvoltă.
Puterea politică, atunci când elaborează programe sau strategii trebuie să conştientizeze şi să valorifice resursele identitare ale României, în sens pozitiv spre a fi cultivate şi în sens mai puţin pozitiv spre a fi corectate, urmărind în acelaşi timp soluţii de performanţă în unele domenii (turism, industrii în care România are avantaje comparative şi competitive, cercetare ştiinţifică, cultură, învăţământ). România trebuie să valorifice, în primul rând, domeniile la care „stă bine”. Trebuie conştientizat aspectul că România poate înregistra performanţă în anumite domenii, în funcţie de anumite caracteristici identitare şi structurale, dar nu în toate domeniile (aşa cum s-a înţeles în sistemul centralizat).
Pentru a analiza implicaţiile politicilor economice în asigurarea unui standard de viaţă calitativ, oamenii politici trebuie să conştientizeze importanţa libertăţii şi a proprietăţii, indiferent de nuanţa acestora, iar banii publici să ajute la cultivarea şi manifestarea tocmai a libertăţii şi proprietăţii omului.
Amartya Sen, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, sublinia într-o abordare deosebită aceasta relaţionare. Astfel, potrivit acestuia, dezvoltarea necesită îndepărtarea surselor majore care duc la privaţiuni de libertate: sărăcia în aceeaşi măsură cu tirania, numărul redus de oportunităţi economice, dar şi privaţiunea socială sistematică, neglijarea facilităţilor publice, precum şi intoleranţa sau supraimplicarea guvernelor represive. În ciuda creşterilor fără precedent înregistrate în bogăţia generală, lumea contemporană neagă libertăţile elementare unui număr mare de oameni, poate chiar al majorităţii. Câteodată lipsa libertăţilor fundamentare are o legătură directă cu sărăcia economică, ce fură oamenilor libertatea de a-şi satisface foamea, de a atinge un nivel suficient de hrană, de a obţine remedii pentru bolile incurabile sau oportunitatea de a avea îmbrăcăminte sau adăposturi adecvate, sau de a se bucura de apă curată sau de facilităţi sanitare. În alte situaţii lipsa libertăţii se leagă strâns de lipsa facilităţilor publice şi a asistenţei sociale, cum ar fi absenţa programelor epidemiologice, a unor cadre organizate de asistenţă medicală sau facilităţi educaţionale, sau a instituţiilor eficiente de menţinere a ordinii şi păcii în zonă. În alte cazuri încălcarea libertăţii derivă direct din negarea de către regimurile autoritare a drepturilor politice şi civile şi din restricţii impuse asupra libertăţii de a participa la viaţa socială, politică şi economică a comunităţii[1].
În statul totalitar, sistemul economic era hipercentralizat. Nu putem vorbi aici despre libertate sau despre manifestarea atributelor proprietăţii şi libertăţii. Nu putem vorbi despre folosirea banilor publici în scopul asigurării prosperităţii oamenilor, în scopul asigurării unui climat sănătos pentru cetăţean şi pentru investitor, pentru că în statul totalitar nu există un mediu economic privat iar cetăţeanul nu se putea bucura decât de forme interioare ale libertăţii umane. Puterea economică era concentrată la stat, toate întreprinderile erau ale statului, iar statul era singurul beneficiar al profiturilor şi singurul gestionar al veniturilor şi capitalului acestora. Profiturile întreprinderilor, ca bani publici, erau folosite de către reprezentanţii puterii totalitare pentru realizarea anumitor obiective pe care le considerau importante dar care nu ajutau întotdeauna la asigurarea şi cultivarea atributelor libertăţii şi proprietăţii. De multe ori obiectivele grandioase erau realizate cu eforturi financiare mari doar pentru a satisface puterea conducătorilor, fără a se analiza utilitatea sau eficienţa realizării lor.
Toate veniturile, salariile în toate domeniile de activitate, erau asigurate de către stat. Toate cheltuielile pentru toate domeniile de activitate erau suportate de către stat, de multe ori se concentrau fonduri pentru acoperirea costurilor întreprinderilor de stat sau pentru acoperirea datoriei externe. De exemplu, în anii 1989, România era singura ţară din lume care plătise toată datoria externă.
Cauzele prăbuşirii sistemului totalitar au fost determinate de proasta gestionare economică a banilor publici şi a capitalului public. Deşi sistemul totalitar gestiona sume considerabile, populaţia nu beneficia nici măcar de condiţiile minime asigurate de utilităţile publice (hrană, încălzire, lumină).
Frigul, foamea, întunericul, lipsa libertăţilor elementare, lipsa proprietăţii, serviciilor de asistenţă medicală, au determinat în primul rând căderea unui sistem ale cărui aşa zise principii promovau libertatea şi egalitatea şi au determinat inegalitatea şi lipsa libertăţii. Este posibil ca în numele unor valori legate de drepturi şi libertăţi ale oamenilor să apară şi alte forme totalitare ce pot îngrădi libertatea şi proprietatea, în numele libertăţii şi proprietăţii.
Într-o economie de piaţă funcţională statul nu mai dispune de toate drepturile asupra economiei şi nu are autoritate asupra vieţii normale a cetăţenilor. Statul prin instrumentele şi structurile sale ajută la stabilirea unui climat corespunzător în care cetăţeanul are şi dreptul să-şi folosească libertatea şi proprietatea aşa cum consideră el, bineînţeles fără a afecta libertatea şi proprietatea celorlalţi cetăţeni şi fără a afecta negativ economia şi societatea.
Cetăţeanul poate să facă orice doreşte cu înzestrarea sa intelectuală, cu banii săi, cu proprietăţile sale, indiferent de natura lor tangibilă sau intangibilă. Iar statul are obligaţia să îi apere viaţa şi proprietatea, să îi asigure cadrul juridic şi instituţional ce îl poate ajuta, să îi asigure serviciile de infrastructură de transport şi mediu necesare, să îi asigure accesul la serviciile publice de educaţie, învăţământ, sănătate şi cultură, etc.
Cetăţeanul nu este obligat să beneficieze de servicii publice care nu îi folosesc dar statul are obligaţia să le asigure. Pentru a fi asigurate aceste bunuri şi servicii publice, statul foloseşte bani publici. De gestionarea lor eficientă sau mai puţin eficientă răspunde statul.
Cetăţeanul plătitor de taxe trebuie să conştientizeze că reprezentantul administraţiei publice locale sau naţionale este obligat să gestioneze şi să cheltuie eficient banii publici în scopul realizării unor obiective prioritare pentru viaţa şi sănătatea fizică şi morală. De multe ori, anumiţi reprezentanţi ai administraţiei publice îşi asumă atribuţii şi drepturi patriarhale, impunând subliminal contribuabililor că realizarea anumitor obiective sau servicii de interes public este rezultatul bunăvoinţei şi abilităţilor lor conducătoare. Fără îndoială, în această ecuaţie, abilitatea politică şi managerială sunt importante, dar trebuie conştientizată obligativitatea şi nuanţarea folosirii banilor publici în spectre pre sau post electorale.
O altă abordare importantă de subliniat în acest context este al programului politic şi de guvernare al noii puteri, după câştigarea alegerilor electorale generale.
Pentru gestionarea banilor publici se pune întrebarea dacă noua putere aleasă în mod democratic este a tuturor cetăţenilor sau în special al categoriilor social-economice care au avut afinitate politică către aceasta, transpusă prin numărul de voturi. [2]
[1] Sen, Amartya, Dezvoltarea ca libertate, ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag.19-20.
[2] Stoica, Cosmin, Marinoiu, Ana-Maria, Buşu, Cristian, Finanţe publice – Eficienţa actului de guvernare prin finanţe publice, ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2007, pag.237-238.
