Realizarea unui plan nu constituie un scop în sine. El este doar un rezultat al procesului de planificare. Un plan este cu atât mai bun cu cât înglobează în el mai multe cunoştinţe, mai multă experienţă, mai multă inteligenţă şi creativitate. Calitatea lui depinde de calitatea profesională a celor care l-au elaborat, iar calitatea interpretării rezultatelor depinde de calitatea ipotezelor de lucru. De aceea vom evidenţia câteva dintre cele mai importante limitări care pot apărea în procesul de planificare.
Natura planificării. Se uită uneori prea uşor că planificarea este doar o simulare a viitorului şi nu viitorul însuşi. Este ca şi cum am lua o hartă drept realitatea geografică pe care o reprezintă. Viitorul este un imens continuum necunoscut. Prin planificare încercăm să transformăm acest viitor într-un cunoscut finit şi controlabil. Cu cât scara de timp la care se face planificarea este mai mică, cu atât simularea se apropie mai mult de realitate, dar nu se poate confunda cu aceasta.
Modelele de gândire. Pentru înţelegerea viitorului avem nevoie de modele de gândire care pot accepta incertitudinea şi evoluţii foarte complexe (Brătianu, 2004; Brătianu, 2005). De aceea, pentru investigarea lui sunt esenţiale modelele de gândire aleatorii, neliniare, inteligente şi creative. Planificarea este un proces preponderent determinist. El are deci la bază modele de gândire deterministe şi liniare, care permit ca obiectivele să fie formulate clar, să fie predictibile şi uşor controlabile. Atunci când aceste modele deterministe şi liniare se folosesc în mod exclusiv, ele pot deveni limitări serioase în proiecţia şi în realizarea planului.
Rigiditatea. O planificare complet detrministă devine rigidă. Dacă decidenţii vor ca ea să fie respectată întocmai, aşa cum se întâmpla în planificarea socialistă, atunci planul rezultat este foarte rigid. Situaţia se poate relaxa prin includerea în plan a unei anumite flexibilităţi, care să-i permită să fie adaptat pe parcurs la eventuale noi cerinţe.
Resursele. Acestea pot constitui limitări serioase, care uneori duc la întreruperea realizării planului. De aceea se impune ca estimarea resurselor să se facă în varianta pesimistă, în sensul că pe parcurs pot fi necesare mai multe resurse decât cele planificate. Într-o astfel de versiune se prevăd rezerve de resurse, care se folosesc atunci când evenimentele neaşteptate o impun.
Riscurile. Orice incertitudine se caracterizează în procesul decizional printr-o serie de riscuri. De aceea, orice proces de planificare trebuie să conţină şi o analiză a riscurilor posibile. Această analiză va încerca să identifice riscurile posibile, să evalueze probabilitatea lor de apariţie şi consecinţele negative asociate în cazul producerii evenimentelor nedorite care pot fi anticipate sau a evenimentelor neluate în calcul pentru că nu au putut fi anticipate.
Funcţia. Totalitatea posturilor de muncă, care prezintă aceleaşi caracteristici principale formează o funcţie. Rezultă că într-o organizaţie, pentru aceeaşi funcţie pot exista mai multe posturi de muncă, pe care să se facă angajări. De exemplu, într-o organizaţie pot lucra mai mulţi angajaţi având funcţia de şef de secţie sau şef de birou. În concordanţă cu procesele fundamentale dintr-o organizaţie, funcţiile pot fi de execuţie sau de management.
