Dinamica accentuată a transformărilor din mediul economic şi social impune un proces permanent de reconsiderare a cunoştinţelor şi abilităţilor individuale în raport cu cerinţele, mereu mai complexe, ale activităţilor desfăşurate în cadrul organizaţiei, iar menţinerea nivelului de competitivitate a firmelor, într-un spaţiu concurenţial, necesită o instituţionalizarea a preocupărilor privind formarea şi perfecţionarea profesională a angajaţilor.
Procesul formativ este o componentă a planificării strategice în domeniul resurselor umane. Din această perspectivă rezultă necesitatea unei abordări sistematizate a acţiunilor privind dezvoltarea profesională, structurată pe cel puţin trei faze distincte şi anume:
- identificarea necesităţilor de pregătire profesională;
- derularea propriu-zisă a programelor de pregătire profesională;
- evaluarea rezultatelor procesului.
Evaluarea necesităţilor de pregătire porneşte de la cele două categorii de cauze ce pot genera procesul formativ: eliminarea deficienţelor constatate şi noile cerinţe organizaţionale.
În faza de derulare propriu-zisă a programelor de pregătire profesională se pune problema existenţei celor două precondiţii ale procesului de instruire, respectiv pregătirea prealabilă şi motivaţia.
Evaluarea procesului de pregătire profesională cuprinde activităţile referitoare la măsurarea nivelului de realizare a obiectivelor propuse, a costurilor pregătirii şi a beneficiilor rezultate.
