Introducere

Subiectul abordat este compararea din punctul de vedere al managementului. România și Germania reprezinta două țări europene cu o istorie vastă ambele fiind părți implicate în cadrul războaielor mondiale dar și destul de bine definite pe plan economic.

În cadrul acestui referat se va prezenta dezvoltarea sectoarelor economice, compararea celor două culturi, caracteristicile individualismului dar si recomandări pentru managerii celor două țări în cazul în care va avea loc o negociere între doua companii una germană și una românească.

Pentru acest referat s-a luat in considerare și studiul lui Gert Hofstede priviind diferentele de individualism și colectivism.

Prezentare generală

Prezentare generală a Germaniei.

Germania coordonate geografice

Republica Federală Germania acronim RFG, colocvial Germania, este un stat în Europa Centrală. Face parte din organizații internaționale importante precum Consiliul Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973), OSCE și din zona euro. Se învecinează la nord cu Marea Nordului, Danemarca și Marea Baltică; la est cu Polonia și Republica Cehă; la sud cu Austria și Elveția; iar la vest cu Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda.

Teritoriul Germaniei acoperă 357.021 de kilometri pătrați (137.847 mile pătrate), într-o zonă cu climat temperat. Germania are cea mai mare populație dintre statele membre ale Uniunii Europene (82 de milioane de locuitori).

Germania este o republică federală parlamentară alcătuită din 16 state numite Landuri . Capitala fedelală și cel mai mare oraș este Berlin.

Scurt istoric.

Deşi naţiunea germană a fost implicată în cele două războaie mondiale , potenţialul economic al ţării s-a refăcut rapid, de fiecare data economia devenind generatoare de bunăstrare şi optimism.

În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat, prin aceea că în fosta RDG au fost înființate landuri (așa cum existau deja în RFG), landuri care ceva mai târziu au aderat oficial la RFG, adoptând și constituția RFG-ului numită Grundgesetz. Tratatul care a definit această reunificare se numește Tratatul doi plus patru (a fost încheiat de către cele două state germane și cele patru puteri care dețineau suveranitatea asupra întregii Germanii: SUA, Regatul Unit, Franța și URSS). Prin aceste acte RDG-ul a încetat să mai existe. După reunificare, Germania a luat un rol tot mai activ în Uniunea Europeană și NATO. Germania a trimis forțe de menținerea păcii pentru a asigura stabilitatea din Balcani și a trimis o forță din trupe germane în Afganistan ca parte din efortul NATO pentru stabili securitatea în această țară după eliminarea talibanilor.

Economia Germaniei

Modelul de management german, în noua construcţie economică s-a inspirit după liberalismul american şi se îndepărtează semnificativ de sistemul de distribuţie a veniturilor practicat peste ocean. În contextual economiei sociale de piaţă, managerii germani şi-au însuşit rapid practica americană potrivit căreia succesul economic trebuie focalizat pe performanţa individuală şi nu pe cea de grup. Pe măsura ce rezultatele finale ale muncii individului recompensate corespunzator devin determinante pentru destinul său şi al familiei, acesta va deveni mai preocupat de succes în acţiunile asumate sau impuse de şefi.

În perioada 1950-1990, managementul economiei sociale de piaţă germane a realizat un adevărat miracol economic, care consta în reconstrucţia rapidă a ţării, aducerea potenţialului productiv al Germaniei de Vest şi a nivelului de trai al populatiei la standarde superioare celor dinaintea războiului. Dacă în 1950 veniturile lunare ale unei familii germane compuse din 4 persoane reprezentau aproape 300 DM, din care 80% se cheltuia pentru satisfacerea unor nevoi primare de supravieţuire la începutul anilor 1990 aceeaşi familie dispunea de un venit de 10 ori mai mare, din care numai 60% se cheltuiau pentru nevoi de bază, iar aproximativ 40% puteau fi destinate satisfacerii altor nevoi de grad superior: cultura, turism international, distracţii.

În numeroasele abordari ale fenomenului vest-german postbelic, analiştii afirmă că acest miracol economic s-ar datora în principal următorilor factori:

• Hărnicia poporului german capabil de munca susţinută şi grea , în condiţii de disciplină ţi înaltă calificare.
• Asumarea riscului antreprenorial de către întreprinzătorii germani
• Practicarea unui management al economiei sociale de piaţă care a focalizat alocarea resurselor si acţiunea managerială pe: realizarea unor produse de înaltă calitate şi cu valoare adougată mare, preţuirea creativităţii şi stimularea hărniciei individuale, creşterea rolului funcţiuni comerciale prin fortificarea activităţilor de marketing.

După ce timp de doi ani consecutivi , respectiv 2010 si 2011, Germania a menţinut un ritm înalt de creştere economică, pe fondul deteriorării climatului economic global şi a interacţiunii unor factori externi cu caracter perturbator, creşterea economică a Germaniei în anul 2012 a fost sub potenţial, marcând astfel temperarea avântului economiei germane.

      Pe fondul reducerii cererii externe în anul 2012, economia germană a înregistrat o reducere semnificativă a ritmului de crestere (0.7% faţă de creşterea economică de 3.0% din anul 2011 respectiv performanţa record de 3.7% stabilită în anul 2010) demonstrând astfel că Germania având un model de dezvoltare preponderent orientat către activitatea de export, nu se poate decupla pe deplin de conjuctura defavorabilă cu care se confruntă ţările membre ale euroregiunii.

În tabelul ce urmează este prezentat PIB-ul Germaniei pe ultimii 3 ani cu o previziune pentru anul 2014.

Prezentare generală a României

Stat situat în sud-estul Europei Centrale, în nordul peninsulei Balcanice, pe Dunărea Inferioară, cu ieșire la Marea Neagră, România se întinde între 43° 37´ 07´´ și 48° 15´ 06´´ latitudine nordică și 20° 15A 44´´ și 29° 41´ 24´´ longitudine estică. Paralela 45° traversează țara la 70 km nord de capitală și meridianul 25° longitudine estică se întinde la 90 km vest de București.

România se învecinează la nord și la est cu Republica Ucraina și, respectiv, cu Republica Moldova, la vest cu Ungaria, la sud-vest cu Serbia, la sud cu Bulgaria și la sud-est cu Marea Neagră. Două treimi din frontieră este parcursă de râuri (Dunărea, Prutul, Tisa) și litoral (Marea Neagră), iar o treime este trasată pe pământ.

Suprafața țării este de 238.391 km² iar conform recensământului din 2011 populația de locuitori este de 20.121.641 oameni și este de așteptat să se înregistreze o scădere lentă datorită sporului natural negativ.

Conform Constituției, teritoriul României este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii. Din punct de vedere istoric, există 3 provincii tradiționale : Valahia (formată din Oltenia, Muntenia și Dobrogea), Moldova și Transilvania (formată din regiunile Banat, Crișana, Maramureș și Ardeal).

Cu un PIB estimat de 404.7 miliarde de lei și de 18.791 lei pe cap de locuitor în 2007, România este o țară cu un venit mediu-superior. Produsul intern brut al României a urcat în ultimul trimestru din 2008 cu 2.9%, temperând creșterea pe întregul an la 7.1%. Valoarea PIB în 2008 a fost de 503.959 miliarde lei (136.8 miliarde euro).

După căderea regimului comunist, țara a cunoscut un deceniu de instabilitate și profund declin economic, consecințe provocate de o administrare defectuoasă și coruptă și de lipsa unor reale reforme structurale. De la începutul mileniului, economia României s-a transformat într-o economie relativ stabilă, caracterizată de o creștere vizibilă, dublată de reducerea șomajului și a inflației. În 2006, conform Institutului Național de Statistică, PIB-ul a cunoscut o creștere în termeni reali de 7.9%, una dintre cele mai ridicate din Europa și a egalat PIB pe locuitor realizat de România în 1988. Șomajul în România a fost de 3.9% în septembrie 2007, un procent scăzut dacă se compară cu cel al altor țări mijlocii și mari din Europa precum Polonia, Franța, Germania și Spania. Datoria externă a României este relativ mică, reprezentând 20.3% din PIB.

Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de încălțăminte, industria metalurgică, de mașini ușoare și de asamblare de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. O importanță secundară o au industriile farmaceutică, a mașinilor grele și a aparatelor electrocasnice. În prezent, industria constructoare de mașini este foarte dinamică, fiind susținuta în principal de producătorul de autovehicule Dacia. Industria românească IT cunoaște de asemenea o creștere anuală constantă. În general, România întreține un comerț intens cu țări din Uniunea Europeană, în special cu Germania și Italia, care sunt unii dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României.

După o serie de privatizări și reforme de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, intervenția guvernului în economia țării a fost destul de absentă, în comparație cu economiile celorlalte state din Europa. În 2005, România a înlocuit sistemul progresiv de impozitare în care cota maximă era de 40%, cu o cotă unică de 16%. În 2007, aceasta era cea mai mică cotă din UE. Însă, în 2008, România a fost eclipsată de Bulgaria care are acum o cotă unică de 10% și de Republica Cehă, unde s-a introdus recent o cotă de 15%.

Economia este, predominant, bazată pe servicii, care reprezintă 55% din PIB, iar industria și agricultura au de asemenea o contribuție importantă de 35%, respectiv 10% din PIB. În schimb, 32% din populația tării este angajată în agricultură și producție, una dintre cele mai mari rate din Europa. Începând cu anul 2000, România a atras tot mai mulți investitori străini, devenind cea mai importantă destinație de investiții străine în Europa Centrală și de Sud-Est. Investițiile străine directe au fost, in 2006, în valoare de 8.3 miliarde €. Un aport însemnat în economia românească îl reprezintă sumele de bani trimise de cetățenii români care lucrează în alte țări ale lumii. Conform ultimelor estimări ale Băncii Mondiale, această sumă s-a ridicat în anul 2008 la 9 miliarde dolari.

Printre problemele economiei în România se numără: o populație aproximativ jumătate rurală și nefiscalizată, prea mulți asistați sociali, prea mulți bani cheltuiți pe medicamente scumpe, evaziune fiscală ridicată.

Potrivit unui raport din 2006 al Băncii Mondiale, economia României se clasează pe locul 49 dintr-un număr total de 175 economii naționale în privința ușurinței de a face afaceri, înregistrând astfel o poziție mai bună decât alte țări din regiune, precum Ungaria și Cehia. În plus, același studiu a considerat că România a fost în 2006 a doua țară din lume ca ritm al reformelor mediului de afaceri, după Georgia.

Salariul mediu brut în România, în luna august 2011, a fost de 2.005 lei, în scădere cu 22 de lei față de luna iulie 2011.

Studiile realizate de Gert Hofstede în privința comparării celor două țări

Distanța față de putere este asociată de către Gert Hofstede cu mijloacele pe care societatea le foloseste în relațiile cu oamenii, aceștia fiind inegali. În anumite societați inegalitatea între oameni este foarte mare astfel încât se ajunge la o diferență mare între bogație și putere, diferențele fiind acceptate de societate.

Romania.

Gert Hofstede afirma că în România sunt punctaje ridicate pe această dimensiune (punctaj de 90), ceea ce înseamnă că oamenii accepta un ordin ierarhic în care fiecare are un loc fără a fi nevoie de justificare. Ierarhia într-o organizație este văzută ca o reflexie a inegalităților inerente, centralizarea fiind populară iar subordonații se așteaptă să li se spună ce să facă și șeful ideal este un aristrocrat binevoitor.

Germania.

Despre Germania Hofstede afirmă ca este foarte descentralizată și este susținută de o clasă de mijloc puternică, Germania, nu este surprinzator printre țările cu cea mai mică distanță fața de putere (punctaj – 35). Drepturile de co-determinare sunt relativ extinse și trebuie să fie luate în considerare de către conducere. O comunicare directă și participativă în stil ”sedință” este comună, controlul nu reprezintă o prioritate. Leadership-ul reprezintă o prioritate si este folosit să demonstreze experiența și de asemenea este cel mai bine acceptat, atunci când se bazează pe ea.

Individualism versus colectivism.

Pe planul managementului, dimensiunea raporturilor individualism / colectivism prezintă implicaţii majore. În ţările unde colectivismul predomină, se dezvoltă o pronunţată relaţie de responsabilitate între componenţii organizaţiei şi patronul său.

România.

Conform studiului România, cu un punctaj de 30 este considerată o societate colectivistă. Acest lucru se manifestă într-un angajament apropriat pe termen lung la calitatea de a fi membrul grupului, fie ca o familie, familie extinsă, sau relații extinse. Loialitatea într-o cultură colectivistă este primordială, și peste multe alte reguli și reglementări sociale. Societatea favorizează relațiile puternice în care fiecare își asumă responsabilitatea pentru ceilalți membri ai grupului lor. În societățile colectiviste infracțiunea duce la rușine și pierderea de încredere, între angajator și angajat relațiile sunt percepute în termeni morali (cum ar fi o legătură de familie), angajarea și deciziile de promovare țin seama de angajat în grup, managementul este reprezentat managementul grupurilor.

Germania.

Societatea germană este una cu adevărat individualistă (punctaj 67). Familiile mici, cu un accent pe relația părinte-copii mai degraba decât cu relatiile cu mătușile și unchii, sunt cele mai comune. Există o credință puternică în idealul de auto-dezvoltare. Loialitatea se bazează pe preferințele personale pentru oameni, precum și un sentiment de datorie și responsabilitate. Acest lucru este definit în contractul dintre angajator și angajat.

Comunicarea este printre cele mai directe din lume, ca urmare a idealului de a fi „sincer, chiar dacă doare” – și prin aceasta dând omologului o șansă reală de a învăța din greșeli.

Masculinitate versus Feminitate

Societăţile pot fi clasificate în funcţie de înclinaţia lor de a minimiza sau a maximiza diviziunea socială a rolurilor membrilor săi în funcţie de sex în două categorii: masculine şi feminine. Societăţile de tip masculin tind să pună accent pe valori cum ar fi subordonarea, obţinerea de bani şi indiferenţă faţă de alţii. În societăţile feminine, valorile dominante, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, se referă la cooperarea între oameni, conservarea mediului, importanţa calităţii vieţii.

România.

Punctajul României pe această dimensiune este de 42, astfel este considerată o societate relativ feminină. În țările feminine se pune accentul pe „a lucra în scopul de a trăi”, managerii depun eforturi pentru consens, egalitate de valoare între oameni, solidaritate și de calitate vieții lor de lucru. Conflictele sunt rezolvate prin compromis și negociere. Stimulentele, cum ar fi timpul liber și flexibilitate sunt favorizate. Accentul se pune pe bunăstarea, statutul nu este prezentat.

Germania.

Cu un punctaj de 66 Germania este considerată o societate masculină. Performanța este extrem de apreciată și necesar ca încă din sistemul școlar să separe copii în diferite tipuri de școli, la vârsta de zece ani. Germanii „trăiesc în scopul de a lucra” și a atrage o mulțime de respect de sine din sarcinile lor realizate impecabil. Managerii sunt în general decisivi și fermi în deciziile luate. Starea socială este adesea prezentată, în special de mașini, ceasuri și dispozitive tehnice.

Evitarea incertitudinii

Această dimensiune se referă la modul în care societăţile abordează incertitudinea şi necunoscutul din viitor. În anumite societăţi se consideră de către membrii acestora că incertitudinea face parte din viaţă şi puţin se poate face pentru a o influenţa. Alte societăţi incită componenţii săi să lupte, să influenţeze sau să controleze viitorul.

România.

Hofstede încadrează România cu un punctaj de 90 pe această dimensiune și astfel românii au o preferință foarte mare pentru evitarea incertitudinii. Țările care prezintă un grad ridicat de evitarea incertitudinii mențin codurile rigide de credință și de comportament și sunt intolerante la comportamentul neortodox și ideilor noi. În aceste culturi există o nevoie emoțională pentru reguli (chiar dacă regulile nu par să funcționeze), timpul înseamnă bani, oamenii au o nevoie interioară de a fi ocupați și de munca grea, precizia și punctualitatea sunt norma, pot fi rezistenți la inovare, securitatea este un element important în motivarea individuală.

Germania.

Germania este una dintre țările care evită incertitudinea (puntaj 65). În conformitate cu patrimoniul filosofic al lui Kant, Hegel și Fichte există o preferință puternică pentru deductiv, mai degrabă decât pentru abordările inductive, fie că este vorba de gândire, prezentare sau planificare: o vedere de ansamblu sistematică trebuie realizată, în scopul de a continua. Acest lucru este, de asemenea, reflectat de sistemul de drept.

Detaliile sunt la fel de importante pentru a crea certitudinea că un anumit subiect sau proiect este bine gândit.

În combinație cu distanța lor față de putere, unde siguranța pentru deciziile proprii, nu sunt acoperite de responsabilitatea mai mare a sefului, germanii prefera pentru a compensa incertitudinea sa realizeze expertize bine definite.

Managerii germani.

Managerii germani sunt perceputi ca buni profesionisti,mai degraba “specialisti” decat generalisti. Managerii germani, în întreaga lor activitate, pun accent pe calitate, pe promovarea unor procese creativ-inovative şi pe reducerea considerabilă a costurilor. Pentru corelarea strategiei, structurii şi culturii organizaţiei, managerii germani trebuie să ia în considerare atât nevoia de a reacţiona flexibil la cerinţele pieţei cât şi cerinţa salariaţilor privind condiţiile de muncă. În ultima perioadă de timp la nivel managerial s-a produs o înlocuire a valorii simţului datoriei, comună pentru perioada de după război, cu autorealizarea. Specializarea profesionala dominanta este tehnica,motiv pentru care,de regula, sunt numiti tehnicieni,dar pot fi si economisti,juristi sau de alte profesii.Desi, la marile firme,foarte multi sunt detinatorii titlului de “doctor in stiinte”,managementul practicat nu este sofisticat,dimpotriva,se caracterizeaza prin abordari stereotipice simple.Insusirile,gandirea si actiunea,tactice si strategice,se evidentiaza prin preocuparea pentru: planificare si control,analize preponderant cantitative, focalizarea pe marketing si strategii de afaceri.Au o preocupare aproape paternalista pentru bunastarea si asigurarea pentru salariati a unor conditii de munca ergonomice,favorabile performantei competitive.Au un statut social recunoscut si sunt mandri de pozitia si munca lor. Stilul managerial practicat este interactive si formalizat, relatiile ies rar in evidenta,dar nu este excesiv autoritar si nici birocratic;analistii il caracterizeaza ca fiind un “Leadership autoritar”.Relatiile cu subalternii se intretin si se dezvolta pe increderea reciproca si loialitatea de firma.Desi managerii germani nu sunt foarte socibili si comunicativi,informarea se realizeaza prin reciprocitate,stimuland procesul decisional.Managerul de varf este preocupat de a descoperi si valorifica organizational factorii-cheie de performanta privind designul ofertei, productia , vanzarile, profitul, stabilesc standardele de performanta, Coordoneaza activitatile si evalueaza rezultatele finale, efectueaza plata corecta a performantei.Asa cum modelul american e dominat de managementul prin bugete,iar cel japonez de managementul japonez de managementul prin obiective,metoda de management pe baza de rezultate,in opinia mea,este potrivita si dominanta in modelul german. Responsabilitatea planificării revine celor din conducerea de vârf a organizaţiei, dar în proces sunt implicaţi şi angajaţii de pe nivelul de mijloc şi de primă linie.

Studiile de piaţă şi analizele sunt utilizate ca punct de plecare în planificare la care se adaugă intuiţia şi simţul practic german. Deoarece sunt implicate mai multe persoane, iar aceştia poartă discuţii şi cer părerea specialiştilor, activitatea de planificare este destul de îndelungată, decizia finală fiind obţinută prin consens, iar gradul de risc asumat prin soluţii este moderat. În momentul în care au fost adoptate deciziile, acestea sunt implementate rapid şi se manifestă o mare încredere în conducerea superioară, în deciziile propuse de aceasta. Pe langa competenta profesionala deosebita, o alta insusire importanta este de negociere a conflictelor de interese cu sindicatele etc.Managerii germani sunt buni cunoscatori ai legislatiei in viguare,pe care o respecta invocand prevederea legii ca argument de negociere.Dupa razboi,RFG a avut un climat politic si un system legislativ de deosebita stabilitate,motiv stimulativ de cunoastere,respectare si aplicare a prevederilor legale.Disciplina si ordinea se bazeaza pe libertatea si respectul fata de lege,pe reciprocitatea intereselor partenerilor din sistemul de codeterminare . Managementul, managerii germani, disciplina si harnicia executantilor sunt considerati factorii-cheie ai reconstructiei si miracolului economic postbelic.

Managerii romani.

Pe de o parte, aceasta incredere are la baza aderarea majoritatii managerilor romani la comportamentul de lider, exprimat prin accentul pe emotional, intuitiv. Pe de alta parte, increderea in managerul roman de maine provine de la diferentele intre gandirea mangerilor din companiile nationale si multinationale. Putem afirma ca in ansamblu, managerii din multinationale ca nivel de abilitati manageriale sunt in medie cu aproximativ 15-25% peste managerii din companiile nationale. Ma refer la abilitati ce tin de: managementul performantei, obiective, delegare, motivare, feedback, recrutare si selectie. Acest lucru este imbucurator intrucat arata faptul ca un progres in dezvoltarea manageriala de aproximativ 25% poate fi obtinut intr-un timp scurt.

Portretul robot al managerului roman poate fi descris prin urmatoarele 4 resurse, tendinte care il diferentiaza:
1. Tendinta spre un management intuitiv, inspirational, emotional
2. Centrarea puternica pe prezent si pe obtinerea de satisfactii si rezultate imediate
3. Perfectionismul sau tendinta de a stabili standarde inalte
4. Implicarea in munca, asociata cu spiritul de sacrificiu (tendinta de a munci cu aproximativ 25% mai mult decat timpul normal de lucru)

Problemele potentiale prezente in acest portret robot exprima de fapt limitarile prezente la multi dintre managerii romani:
1. Inconsistenta si o lipsa de coerenta a gandirii in termeni de rezultate
2. Centrarea puternica pe probleme sip e prezent in detrimentul consolidarii performantei sustenbile, pe termen lung
3. Neincredere in instrumentele de motivare
4. Deficiente grave in procesul de recrutare si selectie – realizarea selectiei dupa criterii subiective si lipsite de concret

Stilul de negociere în Germania.

Stilul de negociere german arata cu totul diferit.In special pregatirea pentru negocieri a germanilor este absolut superba.Negociatorul german identifica intelegerea pe care spera sa o faca .El identifica forma exacta a acelei intelegeri.Identifica problemele care considera ca ar trebui sa fie cuprinse in negociere.Apoi pregateste o oferta rezonabila acoperind cu grija fiecare chestiune a intelegerii. In timpul negocierii , el va arata elementele si oferta clar, ferm si afirmativ.Nu este deschis compromisului in mod semnificativ.Tiparul negocierii este surprinzator de asemanator cu anumite interpretari ale caracterului german:direct, sistematic, bine pregatit, inflexibil si nedispus sa faca compromisuri. Este un stil de negociere foarte puternic atunci cand este practicat de negociatori priceputi.Fortele lui ies la iveala in special in faza de oferta a negocierii.Odata enuntate, ofertele par sa capete un grad de sfintenie, asa ca partea de tocmeala este micsorata. Cum se poate face fata?Din punct de vedere al procedurii este de preferat ca cealalta parte sa se asigure ca exploatarea si declaratiile proprii sa aiba loc in faza premergatoare inaintarii acestor oferte .Ei pot astfel sa-si prezinte perspectivele, dar trebuie sa faca acest lucru transant, avand in vedere ca negociatorul german este atat de bun la a se pregati si se, misca cu atata naturalete si viteza in faza de ofertare.

Recomandari pentru managerii romani:

-prezentarea propriei perspective de afaceri inainte de negociatori germani ;

-sa se pregateasca foarte bine inaintea negocierii

Stilul de negociere în Romania

Particularităţile stilului de negociere la români sunt balcanice. Românul nu este atât de mult dispus să negocieze, cât mai degrabă să se târguiască, să obţină de la celălalt o flexibilitate care se contruieşte pe o relaţie.. E o negociere mai degrabă în sens conjunctural. Cred că individualismul românesc e foarte diferit de individualismul occidental, deoarece în Occident putem să vorbim de faptul că a fost sau există un sistem de reguli prin care s-a trecut: oamenii au învăţat că există nişte reguli după care trebuie să joace un joc, şi abia după ce au învăţat bine să respecte regulile respective, şi-au pus întrebarea: „cum putem să ocolim sau să manipulăm aceste reguli fără să le încălcăm, în aşa fel încât să încasăm nişte bani de pe urma sistemului?”- vezi lobby-ul american pro-deregulazarea derivatelor financiare în anii premergători actualei crize economice. În România nu se poate pune problema asta deoarece nu există sisteme funcţionale bazate pe reguli respectate de toţi, fiecare a încercat să-şi facă propriul sistem de reguli.

În negociere, românii nu au atâta încredere în ei, nu sunt mândri că sunt români, iar atunci se pune problema: „ce încredere poate să aibă celălalt în tine, sau tu în el?”. Iar atunci dispare negocierea, drept concept, pentru că în negociere, premisa este: „eu am ceva de valoare, tu ai ceva de valoare, hai să negociem”. Când unul e pe o poziţie superioară şi altul pe o poziţie inferioară, se limitează numărul de strategii şi pe scad şansele de a obţine cee ce-ţi doreşti. Atunci nu se mai poate pune problema de negociere, ci de exploatare sau altceva, asta nu mai e negociere, este exploatarea complexului de inferioritate a celuilalt.

Concluzii.

Se poate observa o diferență majoră între cele două țări din punct de vedere economic dar și cultural. Germania a reușit dupa două războaie pierdute să își reconstruiasca economia devenind generatoare de bunăstare în timp ce România încă se confruntă cu problemele post-comuniste de tipul evaziunii fiscale, a numărului mare de asistați sociali dar și a unui grad mare de corupție ceea ce duce la un grad mic de investiții pentru dezvoltarea economică a țării.

Dat fiind faptul că România a făcut parte din pătura comunistă a Rusiei și astăzi se resimt acele vremuri. Politica de grup implementată in acele vremuri încă nu a dispărut. De asemenea se poate observa ca românul prefera să dea vina pe coordonator/sef atunci când apar probleme și nu își asumă raspunderea pentru cele întâmplate decât daca este nevoit sa o facă.

Mentalitatea germană pe de altă parte se deosebește față de cea Românească aceasta având un real succes și este recunoscută pe plan mondial. Germanii traiesc ca să muncească pe cand românii muncesc ca să traiasca. O diferenta de nuanță si fond care duce automat la dezechilibre la noi în Romania pe când în Germania se instaurează un echilibru facil aceștia fiind capabili să ajute și alte state aflate în dificultate economică ( cum ar fi Grecia).

Bibliografie

1. http://geert-hofstede.com/
2. http://www.iem.ro/ro/articole-euroinfo/561-germania-motorul-economiei-europene-gripat-in-2012-2013-repornit-in-2014
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/România
4. ”Management comparat” – Edit Lukacs- Editura Europlus Galați 2010