Management – termen provenit din limba engleză care înseamnă:
- 1. Arta de a conduce un agent economic
Managementul pune accent pe organizarea şi pe gestiunea agentului economic, regrupând în realitate ideea de conducere, ideea de organizare şi ideea de gestiune într-o organizare specifică ce trebuie să domine conceptele şi activităţile economice şi să asigure funcţionarea şi dezvoltarea acestuia, în condiţiile obiectivelor stabilite.
- Mod de a conduce şi gestiona raţional o unitate economică, de a organiza strategii, activităţi, de a stabili scopuri şi obiective, de a construi, utilizând mai bine oamenii, tehnologia şi resursele materiale, putând asigura creşterea rentabilităţii şi eficacităţii acesteia.
Managementul se bazează, în egală măsură pe inovaţii, creativitate şi responsabilitate, face convergente interesele personale (motivaţia) cu interesul general. Este o artă care include îndemânarea în obţinerea unui rezultat, aducerea oamenilor în situaţia de a da tot ce este mai bun.
Managementul prin bugete reprezintă modalitatea specifică de exercitare a funcţiilor manageriale, prin care atât stabilirea obiectivelor fundamentale şi derivate, cât şi organizarea, coordonarea, antrenarea, controlul şi evaluarea rezultatelor obţinute se fac sub formă financiar-contabilă, folosind unităţi de măsură monetară.
Managementul prin obiective este definit ca un sistem de conducere bazat pe determinarea riguroasă a obiectivelor până la nivelul executanţilor care participă nemijlocit la stabilirea lor şi pe corelarea strânsă a recompenselor şi, respectiv a a sancţiunilor cu nivelul realizării obiectivelor prestabilite. Sistemul de obiective al firmei cuprinde obiective fundamentale, derivate, specifice şi individuale, care trebuie definite cât mai concret şi operaţionale, facilitând astfel realizarea lor.
Managementul cererii de energie (Demand-side Management – DSM)
Identificarea şi implementarea unor măsuri care îmbunătăţesc utilizarea capacităţii de furnizare a energiei prin modificarea caracteristicilor cererii de energie. Ca o definiţie alternativă, DSM reprezintă activităţi stimulate direct sau indirect de furnizorul de energie, care presupun acţiuni pe partea controlului care revine utilizării energiei sau consumatorului de energie. DSM implică o combinaţie de proceduri de stabilire a preţurilor, de strategii de management a sarcinii şi de conservare a energiei, noi utilizări ale energiei, extinderea electrotehnologiilor, producerea de energie de către consumatori, ajustări în structura pieţei concepute pentru a stimula utilizarea mai eficientă a energiei.
Managementul sarcinii
Acţiuni care urmăresc controlul sarcinilor electrice prin stimulente economice, intervenţii directe sau noi tehnologii. Prin deplasarea sarcinii de la vârfurile de consum către golurile de consum ale curbei de sarcină sau, în mod simplu, prin reducerea vârfului de sarcină, se amână construcţia de noi capacităţi de producere şi se transferă sarcina de la un mod de generare ineficient şi cu costuri ridicate la vârf către unităţi pentru sarcina de bază, mai economice.
Manager
Specialist cu înaltă pregătire, care, pe baza hotărârilor Consiliului de administraţie, ale proprietarului sai întreprinzătorului şi în interesul firmei, ia decizii privind activitatea economică a firmei folosind în acest scop tehnici şi metode de management. Managerul exercită atribuţii şi sarcini care privesc întreg ciclul de conducere, activitatea generală a firmei, deciziile sale influenţând direct acţiunile şi comportamentul salariaţilor.
