Tom Peters şi Robert Waterman au devenit celebri prin publicarea lucrării In search of excellence (1995). Cartea are la bază o serie de cercetări întreprinse de autori care au urmărit evidenţierea acelor elemente economice şi manageriale specifice care au contribuit la succesul durabil al unor firme, respectiv, care au construit o cultură organizaţională a excelenţei. După cum subliniază şi autorii: ”Convingerea noastră fermă este că firmele excelente au ajuns la statutul pe care îl au datorită unui set unic de valori culturale, prin care se disting de celelalte firme”. O astfel de valoare a culturii organizaţionale o constituie inovarea: ”Firmele inovatoare sunt îndemânatice îndeosebi la a răspunde în mod continuu la schimbările de orice natură care se produc în mediul lor extern. Conceptul de inovare ni se pare cel mai definitoriu pentru caracterizarea activităţii managerului sau a echipei mangeriale cu adevărat excelente” (Peters şi Waterman, 1995, p.12).
Managementul excelenţei este mai uşor de teoretizat decât de implementat. Firma care vrea să implementeze un astfel de management trebuie să obţină mai întâi performanţa, ceea ce nu este prea uşor. Performanţa se defineşte într-un anumit sistem referenţial şi o anumită metrică, prin realizarea unor valori superioare prestabilite (Verboncu şi Zalman, 2005). Pentru obţinerea performanţei se folosesc de obicei strategii de eficienţă, de calitate sau de inovare. Deşi se caracterizează printr-o rată mare a insuccesului, inovarea constituie cea mai valoroasă strategie de performanţă pentru o firmă aflată într-un mediu puternic competitiv.
Spre deosebire de performanţă, excelenţa nu are nevoie de o anumită metrică, deoarece ea presupune obţinerea rezultatelor maxime. Am putea spune că managementul excelenţei are de fapt misiunea de a crea o stare de spirit pentru toţi angajaţii firmei pentru a inova continuu şi a crea valoare pentru consumatori la nivelul maxim pe care firma îl poate atinge, într-un mediu extern dat.
