Managementul în conceptul de sistem. Funcţiile manageriale

Abordând interdependenţa, complexitatea şi necesitatea de adaptare la dinamismul vieţii economice, sociale, politice, vom putea defini managementul ca pe un sistem complex, deschis şi dinamic.

            Bazele fundamentale ale managementului – respectiv funcţiile managementului sunt definite de H. Fayol care s-a raportat la prevedere-organizare, coordonare, comandă şi control ca activităţi ale administrării organizaţiilor.

            Teoria deciziei şi teoria sistemelor implementate în managementul modern apar ca tehnici de fundamentare a ceea ce H. Fayol a definit încă din 1916.

            Astfel, în prezent, managementul apare ca un proces (sistem) de transformare eficientă a input-urilor în output-uri. Acest proces poate fi văzut în diferite forme (maniere) cum ar fi:

• funcţiile manageriale (planificare, organizare, control)
• funcţiile organizaţiei (financiar, producţie, personal, marketing).

            Oricum, cea mai răspândită formă utilizată de manageri este cea care se raportează la funcţiile manageriale. De subliniat că indiferent de forma la care ne raportăm, conceptul de sistem decizional constituie tehnica de abordare şi respectiv fundamentare a activităţilor manageriale.

            Astfel, după cum rezultă din figura 1.5, funcţiile managementului – prevedere, organizare şi control – formează un sistem managerial în care sistemul decizional – informaţional constituie baza.

            Planificarea (prevederea) implică stabilirea misiunii şi a obiectivelor a căror îndeplinire se realizează prin strategii, din acest context apărând aşa-zisul sistem strategie-plan (SSP). Strategia reprezintă alternativa optimă de evoluţie calitativă şi cantitativă a unui sistem, axându-se pe aşa zisa decizie strategică. Decizia are ca suport informaţia şi reprezintă de fapt alegerea din „n” alternative pe cea care îndeplineşte cerinţele sau criteriile de optimizare.

            Organizarea, prin definiţie are ca input planul şi înseamnă a crea toate condiţiile pentru realizarea în condiţii de maximă eficienţă a sarcinilor de plan. Organizarea cuprinde: fundamentarea structurii organizatorice adică definirea compartimentelor operaţionale şi funcţionale (departamentarea precum şi coordonarea acestora), definirea posturilor, identificarea forţei de muncă (recrutarea şi orientarea, selectarea şi perfecţionarea acesteia), conducerea şi ierarhia, stilul managerial.

            Controlul înseamnă stabilirea standardelor, monitorizarea şi corectarea deviaţiilor, măsurarea performanţei vis-à-vis de sarcinile de plan şi de realizările precedente.

            Controlul este feed-back-ul sistemului.

            Managementul în conceptul de sistem este un sistem de comunicaţie în toate fazele – informaţie – decizie – acţiune – control şi un sistem de integrare a funcţiilor manageriale de prevedere – organizare – control.

            Comunicarea este esenţială atât în interiorul organizaţiei (de sus în jos şi invers) cât şi în ceea ce priveşte legătura organizaţiei cu mediul extern: output-urile devin input-uri  energizând sistemul, cum ar fi de exemplu profitul ce devine input prin reinvestire în echipamente ş.a.m.d.

                   Conceptul de sistem fundamentează caracterul ştiinţific al managementului fiind metoda ce permite            punerea în evidenţă a interacţiunii tuturor factorilor respectiv realizarea legăturii între efect şi cauză. Conceptul de sistem a permis dezvoltarea teoriei deciziei şi a şcolii matematice ca metode de management.

            Astfel, managementul axat pe teoria deciziei se impune ca o metodă raţională de alegere a unei linii de acţiune dintr-un evantai de alternative posibile, de către persoane sau grupuri. Adepţii acestei teorii consideră decizia ca centru de preocupare, restul activităţii manageriale sprijinindu-se pe acest centru structural.

            Teoria deciziei s-a extins structural orizontal, dincolo de simplul proces de evaluare a alternativelor a devenit în prezent elementul ce defineşte managementul ştiinţific ca pe un sistem decizional în care prevederea face obiectul deciziilor strategice iar organizarea şi controlul definesc sistemul.

            Teoria matematică consideră managementul ca pe un sistem de modele şi procese matematice. Se axează pe premisa că luarea deciziilor este un proces logic ce se poate exprima prin simboluri şi relaţii matematice.

            Evident, nu poate fi contestată marea utilitate a metodelor matematice şi în acest domeniu de cercetare; cercetătorul dispune de un instrument puternic pentru rezolvarea sau simplificarea fenomenelor complexe. Astăzi, luarea deciziilor în condiţii de risc şi incertitudine se bazează pe modelare, simulare.

            Evoluţia teoriei managementului pune în evidenţă impactul interdisciplinarităţii, impact ce a imprimat managementului caracterul ştiinţific. Astfel, aplicarea metodelor ştiinţifice permite determinarea factorilor şi a relaţiilor cauzale între aceştia; conceptele, principiile grupate în interdependenţa lor, adică sistemul, va asigura cadrul pentru determinarea unei arii reale de cunoştinţe.         

            Principiile în management explică relaţiile între două sau mai multe variabile (dependente sau independente), ele putând fi descriptive sau predictive. Tehnicile sunt instrumente esenţiale în luarea deciziilor manageriale, ele asigură argumentul ştiinţific, prin ele se asigură  optimizarea.

Tabelul 1.2. Relaţiile între probleme şi tehnicile managementului ştiinţific

            Managementul, ca orice altă ştiinţă integrează concepte, principii şi tehnici şi apare ca o ştiinţă în a cărui nucleu interdisciplinaritatea constituie caracteristica de bază.