Aşa cum anticipa J. Naisbitt acum circa două decenii, globalizarea a adus o nouă modalitate de gândire. Piaţa mondială a devenit un sistem de pieţe interdependente. Pe o piaţă din ce în ce mai întinsă, întreprinderea nu mai poate adopta decizii în mod fragmentar, adică ţară cu ţară, aşa cum proceda acum câteva decenii. De aceea, se consideră că la începutul secolului al XXI-lea, prioritatea managementului întreprinderilor de succes ar trebui să fie mai mult ca oricând obţinerea/deţinerea următoarelor abilităţi: livrarea produselor/serviciilor la timp, de calitate şi la preţuri mici; asigurarea performanţe înalte ale produselor/ serviciilor; posibilitatea de schimbare rapidă a sarcinii de producţie şi de a produce o bogată gamă sortimentală, în cantitatea solicitată de consumatori.
În condiţiile trecerii de la producţia clasică la producţia asistată de calculator sau robotizată, managementul întreprinderilor a trebuit să aibă în vedere elaborarea unei strategii concurenţiale mai complexe, prin urmărirea aspectelor multiple vizând produsele (calitatea, livrarea lor la timp, adaptarea la nevoile consumatorului, costul scăzut, dezvoltarea de noi produse) şi a mai multor segmente de piaţă simultan.
În literatura de specialitate se vorbeşte din ce în ce mai mult de întreprinderea globală. De la întreprinderea internaţională, apărută la începutul secolului XX, s-a trecut la întreprinderea multinaţională, la începutul anilor 1950, iar apoi, din anii 1980, la întreprinderea globală. Specialiştii consideră că multinaţionalizarea şi transanţionalizarea întreprinderilor pot fi explicate pe baza restricţiilor de aprovizionare, existenţei spaţiilor naţionale, structurii oligopoliste internaţionale şi diferenţierii costurilor de producţie.
Apariţia întreprinderii globale este strâns legată, printre altele, de următoarele elemente:
– punerea în aplicare a reţelelor mondiale de producţie şi de informaţii, în special datorită legăturii indestructibile dintre informatică şi telecomunicaţii;
– adoptarea de către întreprindere a unei strategii mondiale pentru fiecare produs/serviciu oferit, o strategie integrată valabilă pentru întreaga planetă.
Întreprinderea globală dispune de o structură globală, condusă de o autoritate centrală. Toate activităţile sale sunt integrate la nivel mondial conform unei strategii planetare. Întreprinderea globală reprezintă marea întreprindere modernă, care-şi planifică activitatea de producţie pe mai multe continente şi adoptă o gestiune mondială a activelor sale. Întreaga planetă este considerată de întreprinderea globală drept un tot unitar.
Întreprinderile actuale au de înfruntat o concurenţă acerbă la scară planetară ceea ce face ca activitatea lor să se desfăşoare într-un cadru global foarte dinamic, determinând revizuiri frecvente ale programelor şi strategiilor. În acest sens, P. Drucker, celebrul autor american de lucrări în domeniul managementului, consideră că formula de succes a unei întreprinderi pentru o anumită perioadă nu va mai funcţiona în următoarea şi o va duce probabil, la faliment/ruină.
În prezent, numeroase întreprinderi şi-au extins masiv operaţiunile de comercializare, aprovizionare şi producţie pe piaţa mondială, reuşind să-şi creeze structuri globale ce le permit să transmită rapid informaţiile, ideile dintr-un colţ al lumii în celălalt.
Pentru a face faţă provocărilor lansate de globalizarea afacerilor, numeroase întreprinderi formează alianţe strategice, achiziţionează sau fuzionează cu alte întreprinderi, chiar concurente. Printre motivele care stau la baza realizării fuziunilor şi achiziţiilor întreprinderilor se numără:
– creşterea cursului acţiunilor companiilor;
– o mai bună utilizare a capacităţilor de producţie existente;
– creşterea performanţelor echipelor manageriale;
– reducerea obligaţiilor fiscale etc.
Fuziunile, achiziţiile şi alianţele strategice sunt consecinţa logică şi inevitabilă a competiţiei într-o economie mondială fără bariere şi din ce în ce mai integrată.
Corporaţiile globale încearcă să reducă concurenţa economică la scară planetară cu aceleaşi mijloace pe care le-au folosit întotdeauna, şi anume prin intensificarea controlului lor asupra capitalurilor, pieţelor şi tehnologiilor. Noutatea constă în faptul că are loc combinarea unei economii globalizate cu tehnologii informaţionale din ce în ce mai sofisticate, ceea ce oferă posibilitatea întreprinderilor globale să-şi consolideze acest control la o scară care nu a mai fost posibilă până acum.
Succesul deosebit înregistrat de întreprinderile globale se datorează considerabilelor lor eforturi de cercetare-dezvoltare, punând cunoaşterea pe prim plan. Ca şi întreprinderile, oamenii sunt din ce în ce mai mult exponenţii unei societăţi a cunoaşterii. Astfel, cunoaşterea a devenit o resursă extrem de importantă a firmei.
O societate a cunoaşterii impune managementului corporaţiilor ce activează pe piaţă în condiţiile actuale fundamentarea unor strategii bazate pe implementarea unui comportament al învăţării continue. Cu alte cuvinte, este vorba despre un tip de organizaţie deschisă la tot ceea ce este nou, capabilă să reacţioneze rapid la noi informaţii. Concentrarea pe învăţarea permanentă trebuie să constituie o prioritate a oricărei organizaţii economice în secolul XXI. De aceea, nu este deloc surprinzător faptul că numeroase întreprinderi de succes au început să îşi trimită angajaţii de 3-4 ori pe an la conferinţe, cursuri şi stagii de specializare şi au conceput diverse programe ce urmăresc fidelizarea angajaţilor consideraţi valoroşi. Deşi mari, cheltuielile efectuate de aceste întreprinderi cu pregătirea susţinută a resurselor lor umane sunt amortizate rapid de creşterea productivităţii muncii salariaţilor săi.
Era globalizării înseamnă apariţia şi dezvoltarea economiei virtuale. Internetul face să crească semnificativ eficienţa activităţilor întreprinderii actuale. Întreprinderea beneficiază, pe de o parte, de sporirea productivităţii factorilor de producţie utilizaţi, iar pe de altă parte, de scăderea costurilor de producţie, mai ales datorită reducerii preţurilor de achiziţie ale echipamentelor şi utilajelor necesare. Din acest motiv întreprinderea face mari investiţii, susţinând astfel un ritm ridicat de creştere economică.
Aşa au apărut web-întreprinderile care sunt tot întreprinderi globale, ele desfăşurându-şi activităţile la nivel planetar prin intermediul tehnologiei informaţionale, a Internetului. De fapt, sunt întreprinderi “bazate pe informaţie”, pe cunoaştere, constituite pe baza unei tehnologii avansate de procesare a datelor. În cadrul web-întreprinderilor, structura organizatorică este mai simplă, mai puţin birocratică şi, prin urmare, mai flexibilă.
Afacerile pe Internet sunt încă la început, dar viitorul este al întreprinderilor care vor utiliza în mod curent acest mijloc în competiţia cu alte întreprinderi. În acest sens, B. P. Kelley, unul din vicepreşedinţii companiei Ford Motor, afirma: “Afacerile pe Internet reprezintă un instrument extraordinar de eficace pentru reducerea costurilor şi apropierea de consumator… Câştigători vor fi aceia care vor considera Internetul drept un mijloc complementar al modului lor tradiţional de luptă concurenţială.” În era globalizării, specialiştii în domeniu vorbesc despre “întreprinderea digitală”, “întreprinderea virtuală” sau “întreprinderea mileniului trei”. Acest “nou tip” de întreprindere acţionează într-o “nouă” economie, fundamentată pe patru forţe conducătoare, după cum urmează: informaţia; înalta tehnologie sau, mai exact, adaptarea permanentă a tehnologiei la schimbarea mediului; globalizarea şi schimbările demografice.
Noul tip de întreprindere prezintă, fără îndoială, unele trăsături caracteristice care o deosebesc de cele clasice. Dintre acestea, conducerea firmei trebuie să le aibă în vedere pe următoarele:
– informaţia constituie cea mai importantă resursă a întreprinderii actuale şi, în acelaşi timp, principala sursă a obţinerii avantajului concurenţial. Informaţia este o marfă ca oricare alta;
– angajaţii îşi modifică modul în care muncesc. Unii dintre ei nici nu mai au un loc de muncă în adevăratul sens al cuvântului, desfăşurându-şi activitatea acasă şi comunicând cu managerii lor prin intermediul canalelor informaţionale – aceşti “telesalariaţi” permit întreprinderii să opereze mari reduceri de costuri;
– întreprinderea angajează forţă de muncă care dispune de abilităţile necesare utilizării calculatoarelor în mod curent;
– întreprinderea încheie, din ce în ce mai mult, cu angajaţii săi, contracte de muncă pe perioade determinate. Logica pieţei face ca dobândirea şi păstrarea unei competenţe profesionale cât mai înalte pe termen lung să devină preocupări mult mai importante pentru individ decât păstrarea unui loc de muncă stabil;
– întreprinderea are posibilitatea de a acţiona pe pieţe globale, putându-se delocaliza cu costuri reduse şi punând astfel în concurenţă directă diferite teritorii/zone geografice, indiferent de distanţa care le separă;
– datorită interdependenţelor crescânde, întreprinderea îşi stabileşte amplasarea sa şi în funcţie de ceilalţi parteneri economici;
– pieţele cu care intră în relaţii întreprinderea nu mai au doar o dimensiune fizică, ci şi una virtuală. Piaţa virtuală este creaţia Internetului;
– concurenţa este mult mai acerbă. Pe “planeta Web” nu mai există practic nimic local ceea ce face ca în orice moment să existe posibilitatea ca întreprinderea să se confrunte cu concurenţi necunoscuţi;
– produsele/serviciile au un ciclu de viaţă mai redus decât în trecut ceea ce impune întreprinderii actuale să acorde o atenţie sporită activităţii sale de cercetare-dezvoltare. Drept efect, apar numeroase alianţe între întreprinderi;
– întreprinderea actuală joacă un rol politic mai important decât în trecut. De exemplu, numeroşi manageri ai întreprinderilor europene au contribuit la crearea UE;
– întreprinderea externalizează, din ce în ce mai mult, activităţile/funcţiile sale mai puţin rentabile. Outsourcing-ul este utilizat pe scară largă în viaţa economică actuală etc.
În concluzie, asistăm în era globalizării la naşterea unor noi tipuri de relaţii între întreprindere şi mediul său. Existenţa şi evoluţia întreprinderii mileniului al treilea stau sub semnul impactului tehnologiei informaţionale şi a telecomunicaţiilor. Natura întreprinderii actuale s-a schimbat. Întreprinderile globale constituie unul din cei mai reprezentativi factori ai progresului economic contemporan. Ele sunt vectorii care răspândesc tehnologiile avansate şi bogăţia, contribuind la creşterea nivelului de trai şi la îmbunătăţirea mediului de afaceri.
Bibliografie:
- Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global – L. VOINEA
- Corporaţiile transnaţionale şi economiile naţionale – L. VOINEA
- Management ~ de la teorie la practică ~ V. CORNESCU, P. MARINESCU, D. CURTEANU, S. TOMA
- Managing Global Transitions – International Research Journal
- Internet: wikipedia, teze de doctorat, globalizare.com
