Publicat în

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Fără oameni nu există organi­zaţii, iar fără oamenii necesari nici o organizaţie nu-şi va atinge scopurile sau chiar nu va putea supravieţui. Fără îndoială, managementul resurselor de muncă reprezintă unul din cele mai importante aspecte ale teoriei şi practicii managementului.

în literatura de specialitate există mai multe definiţii date managementu­lui resurselor umane. Expunem în continuare cîteva dintre ele:

           MRU cuprinde toate activităţile orientate spre factorul uman, avînd drept obiective: conceperea, proiectarea, utilizarea optimă, întreţine­rea şi dezvoltarea socio-umană.

           MRU include ansamblul activităţilor de asigurare a utilizării optime a resurselor umane, în beneficiul organizaţiei, al fiecărui individ şi al comunităţii în general.

           MRU reprezintă un complex de măsuri interdisciplinare cu privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea prin orga­nizarea ergonomică a muncii, stimularea materială şi morală, pînă în momentul încetării contractului de muncă.

Astfel, managementul resurselor umane constă în direcţionarea şi di­namizarea resurselor umane în vederea obţinerii performanţelor dorite. Re­sursele umane reprezintă ansamblul angajaţilor (manageri, medici, asistente, economişti, tehnicieni, ingineri etc.) care activează într-o organizaţie şi in­fluenţează asupra îndeplinirii sarcinilor prin nivelul pregătirii profesionale.

Activităţile care vizează potenţialul uman al unei unităţi sanitare sînt des­făşurate de manageri şi de specialiştii în resurse umane. în vederea angajării unui lucrător cu o calificare adecvată, managerul trebuie să coordoneze re­crutarea şi selectarea împreună cu specialiştii în angajări. Dacă managerul nu este pe deplin edificat asupra sarcinilor noului angajat (descrierea postului) şi asupra pregătirii pe care trebuie să o aibă acesta (specificarea responsabilită­ţilor), specialistul în probleme de personal nu va putea face această recrutare în mod corect, în funcţie de necesităţile existente. Cooperarea şi înţelegerea dintre manager şi şeful de personal este esenţială în desfăşurarea eficientă a activităţilor vizînd managementul resurselor umane.

MRU se desfăşoară în baza următoarelor principii:

           Orientarea necondiţionată asupra cerinţelor legislaţiei muncii. În Re­publica Moldova, managementul resurselor umane se realizează con­form Codului muncii şi altor legi şi acte normative.

           Evidenţa curentă şi cea de perspectivă a necesarului de resurse uma­ne în organizaţii.

           Asigurarea echilibrului dintre interesele organizaţiei şi cele ale anga­jaţilor.

           Crearea condiţiilor pentru micşorarea numărului de concedieri şi pă­strarea ocupării.

           Colaborarea cu organizaţiile profesionale şi cu sindicatele.

           Grija faţă de fiecare angajat, faţă de respectarea drepturilor, libertăţi­lor şi demnităţii lui.

Principalele obiective operaţionale ale MRU sînt:

           atragerea candidaţilor calificaţi;

           menţinerea angajaţilor care dau randament satisfăcător;

           motivarea salariaţilor;

           susţinerea angajaţilor în dezvoltarea propriului potenţial.

Avînd în vedere aceste obiective, funcţiile MRU pot fi grupate în patru componente principale:

           Managementul strategic al resurselor, care înseamnă intervenţie în procesul de achiziţie a mîinii de lucru în vederea repartiţiei optime a număru­lui şi calificării.

           Planificarea – asigurarea unor efective suficiente din punct de vedere calitativ şi cantitativ pentru realizarea obiectivelor organizaţiei;

           Recrutarea – menţinerea unei bănci de candidaţi potenţiali, suficiente pentru funcţiile disponibile;

           Selecţia – procedarea la cea mai bună alegere;

           Plasarea (angajarea) – integrarea nominalizatului în postul său;

           Reţinerea – păstrarea celor mai bune resurse.

           Managementul preventiv al condiţiilor de lucru, care semnifică in­tervenţia pe planul nevoilor de retribuţie şi scăderea riscurilor pentru sănăta­tea şi securitatea angajaţilor.

          Remunerarea – retribuirea şi distribuirea recompenselor echitabile în funcţie de normele existente;

          Asigurarea calităţii vieţii şi a muncii – asigurarea creşterii satisfacţiei produse prin executarea sarcinilor;

          Asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă – prevenirea accidentelor şi reducerea absenteismului.

          Managementul integrat al dezvoltării resurselor umane – interven­ţie asupra condiţiilor care permit persoanei să se realizeze şi organizaţiei să-şi îmbunătăţească productivitatea.

          Formarea – îmbunătăţirea cunoştinţelor, îndemînărilor şi aptitudini­lor angajaţilor;

          Delegarea – îmbunătăţirea calităţii controlului;

          Aprecierea randamentului – stabilirea valorii contribuţiei personalu­lui.

          Managementul preventiv al raporturilor cu angajaţii constă în inter­venţia asupra raporturilor întreţinute de conducerea organizaţiei cu angajaţii, în scopul menţinerii unui climat de muncă satisfăcător şi productiv.

          Formularea de politici şi proceduri – elaborarea de reguli eficace;

          Medierea relaţiilor patronat-sindicate – menţinerea de relaţii de muncă sănătoase;

          Administrarea înţelegerilor colective;

          Prevenirea şi soluţionarea conflictelor – evitarea de relaţii de muncă contraproductive;

          Aplicarea de măsuri disciplinare şi administrative – corectarea de­vierilor comportamentale.

MRU are un rol strategic, presupunînd realizarea politicilor de personal la scara întregii instituţii şi avînd un caracter prescriptiv, iniţiind noi activităţi şi preocupîndu-se de schimbările ce au loc în mediul extern. Trebuie să în­curajeze atitudini flexibile şi să găsească căi de acceptare a schimbării, avînd un rol major în dezvoltarea organizaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *