Iată o întrebare ce se pune deseori. Iar răspunsul celor avizaţi este acela că managementul este deopotrivă şi ştiinţă şi artă. Managerul trebuie să-i înţeleagă pe oameni şi diferite situaţii, să reflecteze şi să folosească practic experienţa sa, toate acestea fiind caracteristici ale managementului ca artă. Aplicarea principiilor lui Fayol, folosirea calculatoarelor şi a programării liniare pentru luarea unei decizii, sunt exemple ale managementului ca ştiinţă.
Managementul, ca oricare altă artă (medicina, ingineria, baletul sau contabilitatea), necesită cunoştinţe ordonate (ştiinţifice) pentru a ajunge la un rezultat concret, dezirabil. Este foarte probabil ca diagnosticarea „ca la carte” şi folosirea în concepţii a unor formule şi principii memorate să-i situeze pe astfel de manageri în afara realităţilor practice. Iar managerii care încearcă să conducă fără teorie, fără cunoştinţele structurate ale acesteia, trebuie să fie încrezători în noroc, intuiţie sau experienţa a ceea ce au făcut în trecut. Având cunoştinţe ordonate, vor avea, de departe, oportunităţi sporite să conceapa soluţii sănătoase şi realizabile pentru problemele manageriale. Totuşi, numai cunoaşterea principiilor sau conceptelor teoretice nu va asigura succesul practic, pentru că trebuie să ştii cum să le foloseşti. Astfel, ştiinţa şi arta nu sunt mutual exclusive, ci complementare.
Una din erorile obişnuite în utilizarea teoriei şi ştiinţei este ignorarea compromisului sau combinaţiei, în stare să asigure întregul rezultat dorit. Abilitatea de a face compromisuri, cu nivele minime ale consecinţelor nedorite, este esenţa managementului contextual sau situaţional.
Se afirmă deseori că ştiinţele sociale sunt „inexacte” prin comparaţie cu ştiinţele fizicii, matematicii, biologiei, considerate „exacte” şi că managementul este probabil cea mai inexactă dintre ştiinţele sociale. Ştiinţele sociale, în general, şi managementul, în particular, se ocupă de fenomene complexe, despre care se ştie încă puţin. Structura şi comportamentul atomului, de pildă, sunt evident mult mai puţin complexe decât structura şi comportamentul unui grup de oameni.
Cum însă şi în cele mai exacte dintre ştiinţe sunt încă domenii neacoperite cu cunoştinţe ştiinţifice, cei care lucrează în domeniul ştiinţelor sociale nu trebuie să fie defetişti. Abordarea ştiinţifică a practicii manageriale nu trebuie să aştepte până cand o ştiinţă exactă a managementului va fi disponibilă. Dacă fizica şi biologia ar fi aşteptat, probabil am fi în epoca de piatră.
Cert, managementul este o ştiinţă inexactă. La fel de sigur este însă şi faptul că folosirea cunoştinţelor disponibile ne ajută să înţelegem mai bine managementul şi să ameliorăm practica actuală a acestuia.
