1. Măsurile preventive.

Aşa cum s-a mai subliniat în conţinutul lucrării, orice operaţiune de credit comportă în sine luarea în calcul a unui anumit risc cert.

Ca un prim element ce trebuie luat în calcul este posibilitatea băncii de a se angaja în acordarea unor credite, fie din resurse proprii, fie atrase sau va fi necesară o refinanţare la banca centrală.

Riscul legat de credit constă în riscul insolvabilităţii clientului, care poate conduce la pierderea sumei împrumutate şi riscul imobilizării, atunci când clientul nu respectă din diferite motive angajamentul achitării la scadenţă a sumei convenite.

Riscurile care rezultă în particular din insolvabilitatea debitorului pot fi surmontate prin constituirea de garanţii în profitul băncii, care poate cere debitorului garanţii reale, care să acopere cu 150-200% valoarea creditului.

Garanţia personală a debitorului nu asigură băncii nici un avantaj juridic asupra lui. Garanţia reală asigură creditorului un drept real asupra unor elemente din patrimoniul debitorului sau al tuturor persoanelor girante.

Principiul general, ce trebuie aplicat în estimarea oportunităţii fiecărei operaţiuni de credit, este acela că banca nu trebuie să acorde credit până nu estimează posibilitatea recuperării lui la scadenţă.

Prima condiţie şi fundamentală este capacitatea potenţialului credit de a produce venituri.

Această capacitate are o mai mare importanţă decât furnizarea de garanţii, în măsura în care executarea silită este un mijloc extrem al băncii pentru recuperarea creditului acordat.

Capacitatea de a produce venituri se verifică prin diverse mijloace de observare şi evaluare, îmbinându-se cu posibilitatea de restrângere a volumului de operaţiuni în curs, fără perturbarea echilibrului economic al gestiunii, în detrimentul capacităţii de îndatorare a unui agent economic.

Rezultă că estimarea riscului, prudenţa şi intuiţia personalului bancar specializat deţin rolul principal, de exactitatea datelor culese depinzând rezultatul favorabil al operaţiunii de credit.

În afara capacităţii de a produce venituri, se mai verifică:

• originile şi angajamentele legale ale întreprinzătorului;
• organizarea tehnică şi administrativă a companiei respective;
• raportul dintre consistenţa patrimoniului propriu şi a celui străin atras, în legătură cu posibilitatea modificării acestui raport în favoarea celui propriu;
• raporturile întreprinzătorului cu clienţii şi funcţionarii săi;
• situaţia economică generală a domeniului de activitate în care acţionează potenţialul debitor;
• motivele solicitării împrumutului şi destinaţia sa imediată;
• perspectivele gestiunii întreprinzătorului;
• posibilitatea reducerii preţurilor de producţie;
• criteriile adoptate pentru distribuirea profitului;
• contractele debitorului;
• garanţiile reale ale debitorului: imobiliare, mobiliare (situaţia patrimoniului).

Certitudinea cu care sunt efectuate aceste estimări nu împiedică totuşi banca să-şi ia garanţii reale şi personale în raport cu creditul cerut, deplin motivată de condiţiile economice ale diverşilor întreprinzători, susceptibile de schimbări rapide şi imprevizibile.

Un alt element important în estimarea şi prevenirea riscului este oportunitatea repartizării creditului între diferiţi întreprinzători ce operează în sectoare economice diferite, pe termene diferite, pentru fracţionarea riscului ce decurge din schimbarea condiţiilor pieţei.

În stadiul de estimare a riscului, forma tehnică de acordare a creditului nu are o importanţă foarte mare, deşi riscurile asumate de bancă depind, pe lângă condiţiile de echilibru ale întreprinzătorului în cauză, de resursele de creditare de care dispune banca.

Tot în această etapă, banca trebuie să-şi asigure o taxă a scontului suficient de mare pentru acoperirea taxei reescontului, percepută de banca centrală.

1. Măsurile operative.

Prima măsură de asemenea natură este încheierea, în condiţii avantajoase pentru bancă, a contractului de creditare. Printre alte măsuri întreprinse de bancă se numără şi:

• verificarea operaţiunilor din contul special, de disponibil din credite şi perceperea comisionului de neutilizare în cazul în care debitorul nu utilizează banii conform contractului de creditare;
• perceperea unui comision de gestiune;
• oprirea unei marje de siguranţă a băncii (între 3-5% din credit);
• verificarea zilnică a extraselor de cont ale clienţilor, atât pentru contul curent, cât şi pentru contul de credit;
• verificarea regularităţii încasărilor şi plăţilor din cont;
• derularea contractelor prezentate în prima fază de către client;
• respectarea strictă a obiectului creditului, prevăzut în contractul de creditare;
• verificarea periodică a documentelor contabile ale agentului debitor: balanţa de verificare, bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi, atât în cadrul băncii, cât şi la reşedinţa clientului;
• în cazul unui credit acordat pentru investiţii, se va verifica evoluţia obiectivului în toate etapele realizării lui, prin deplasare la faţa locului;
• urmărirea modului de achitare a obligaţiilor contractuale ale clientului, respectiv plata dobânzii lunare şi a tranşei de rambursare prevăzută în contract;
• colectarea veniturilor din dobânzi în contul “ venituri din dobânzi ” şi a comisioanelor corespunzătoare fiecărei operaţiuni în contul “ venituri din comisioane “;
• urmărirea garanţiilor mobiliare şi imobiliare depuse de client, pe întreaga perioadă de derulare a creditului; în cazul constatării deficienţelor se va proceda la stoparea contractului de credite;
• efectuarea de controale neanunţate în vederea verificării periodice a stării materiale a bunurilor gajate ipotecate, a indicatorilor de bonitate, a îndeplinirii scopului creditului din contractul de creditare;
• trecerea sumelor restante într-un cont special de credite nerambursate la scadenţă şi perceperea unei dobânzi majorate pentru această sumă;
• urmărirea permanentă a poziţiei debitorului pe piaţă prin calcularea indicatorilor: cifra de afaceri, profit net, număr de contracte, cererea pe piaţă a produselor oferite de client;
• evoluţia în organizarea şi gestionarea activităţii;
• efectuarea de analize periodice asupra patrimoniului;
• situaţia materială a giranţilor.

În scopul desfăşurării normale a activităţii operative este necesară existenţa unui sistem informaţional adecvat, a unei discipline riguroase şi funcţionarea computerelor în cadrul unor reţele informatice performante.

În condiţiile nerambursării, după avizarea scrisă a clientului de către bancă, se va trece la măsuri coercitive.

1. Măsurile curative

În cazul în care banca constată neîndeplinirea obligaţiilor contractuale (utilizarea creditului în alte scopuri decât cele prevăzute în contract, nerespectarea fazelor obiectivului de investiţie, neplata ratelor scadente, deteriorarea garanţiilor mobile şi imobile), ea are dreptul să întrerupă contractul de credit.

Întreruperea derulării contractului de credit se poate face în momentul acordării lui sau în momentul nerespectării de către client a clauzei înscrise în contractul de credit, în cazul creditului acordat pe tranşe.

Deasemeni, banca poate întrerupe acest contract dacă constată un regres economic al agentului debitor.

Dacă şi după avizarea de către bancă debitorul nu-şi onorează datoriile la scadenţă, banca recurge la măsuri extreme: execuţia garanţiilor reale (prin scoaterea lor la licitaţie şi încasarea contravalorii creditului), reclamarea clientului la un tribunal de comerţ, recuperarea sumelor de la giranţi (bănci, persoane fizice sau juridice).

O altă măsură curativă constă în evitarea riscurilor prin constituirea unui fond de rezervă ca marjă de siguranţă a băncii, repartizându-se sume din profitul băncii în acest sens.