Mediul este parte integrantă esenţială a oricărui proces de dezvoltare şi cuprinde legăturile şi interdependenţele existente între oameni şi resursele naturale. Ca urmare, schimbările prin care trece mediul nu sunt generate numai de evenimente naturale, ci şi de manifestarea practică a unor modele de dezvoltare, practici şi stiluri de viaţă.
Reciproc, orice modificare a mediului fizic, are consecinţe socioeconomice importante, care influenţează calitatea vieţii. Efectele poluării mediului, manifestate prin apariţia unor serioase probleme de sănătate şi prin perturbarea echilibrului ecologic, recunoscute la nivel internaţional prin Conferinţa de la Stockholm, au condus la apariţia unei ample “mişcări pentru protecţia mediului” atât în ţările dezvoltate, cât şi în ţările în curs de dezvoltare. Această reacţie a inclus participarea activă a sectorul public şi a celui privat. Principala caracteristică a acestei mişcări pentru protecţia mediului a fost că a generat o nouă perspectivă pentru evoluţia atitudinilor şi a cunoştinţelor în acest domeniu. În cadrul unui proces evolutiv la scară mondială, marcat de Conferinţa de la Rio şi Johannesborg, s-au recunoscut o serie de aspecte esenţiale pentru structurarea şi orientarea instrumentelor de management de mediu. Astfel:
- Multe dintre efectele generate de activităţile umane asupra mediului au o extindere globală şi regională, iar altele sunt limitate la zone geografice specifice, necesitând soluţii şi măsuri la toate nivelurile. Un exemplu marcant îl constituie producţia şi consumul de clorofluorcarburi, localizate în principal în ţările dezvoltate, având drept consecinţă epuizarea stratului de ozon, care protejează locuitorii şi ecosistemele globului împotriva radiaţiilor solare ultraviolete.
- Problemele mediului din anii ’80 au devenit importante în principal datorită implicaţiilor lor economice şi sociale. Exemplul cel mai elocvent este cel al emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceste emisii generează schimbările climatice, ale căror manifestări au o posibilă influenţă dăunătoare asupra ecosistemelor şi sistemelor antropice planetare. Prin creşterea temperaturilor, anumite zone ale globului pot ajunge să se confrunte cu: reducerea posibilităţilor de alimentare cu apă; creşterea eroziunii solurilor; inundaţii şi ca urmare cu posibilităţi mai reduse pentru producţia de alimente. La rândul lor, aceste efecte pot avea ca rezultate: apariţia şi extinderea foametei; tulburări sociale şi programe costisitoare de reabilitare a mediului, în special în ţările în curs de dezvoltare.
- Cercetările au produs noi dovezi ale severităţii crizei cu care se confruntă mediul. Spre exemplu, eliminarea unor habitate naturale cum sunt zonele umede şi defrişările pădurilor tropicale conduc la accentuarea într-un ritm fără precedent a dispariţiei speciilor de faună şi floră şi la eliminarea receptorilor de carbon.
- Cheia reuşitei măsurilor internaţionale pentru protecţia mediului constă într-o participare mai largă a comunităţii mondiale, în cooperarea pe probleme tehnice şi în aplicarea funcţională a unor mecanisme de finanţare, care să sprijine ţările în curs de dezvoltare. Analog, cheia succesului măsurilor la nivel local, depinde de participarea mai largă a cetăţenilor, în special de implicarea organizaţiilor neguvernamentale, care să sprijine iniţiativele locale pentru protejarea mediului. De asemenea, , dezbaterile internaţionale pe probleme de mediu au condus la stabilirea unui acord general asupra următoarelor elemente majore:
- mediul reprezintă o preocupare comună a ţărilor industrializate şi a celor în curs de dezvoltare;
- problemele ţărilor bogate şi ale celor în curs de dezvoltare sunt diferite;
- răspunsul la problemele globale ale mediului poate fi găsit numai pe calea cooperării internaţionale şi prin integrarea dezvoltării economico-sociale cu protecţia mediului, în conformitate cu abordarea bazată pe dezvoltarea durabilă.
Politicile de mediu reunesc ţelurile şi principiile comune de acţiune în domeniul mediului, ale unei comunităţi sau organizaţii la nivel internaţional, regional sau local, care urmăresc un angajament asumat pentru protejarea, conservarea şi ameliorarea continuă a mediului şi conformarea comunităţii sau organizaţiei cu cerinţele reglementărilor relevante privind mediul.
Politica de mediu furnizează cadrul conceptual pentru managementul mediului. Evoluţia măsurilor pentru protecţia mediului din ultimii 40 de ani s-a bazat pe filozofia controlului poluării. A fost creată o largă gamă de tehnologii de control al poluării şi în prezent este tehnic posibil să se reducă în mare măsură sau să se elimine în integralitate evacuările de poluanţi importanţi. Totuşi, în ţările dezvoltate, această abordare conduce la beneficii în scădere pe unitatea de cheltuieli iar în multe din ţările în curs de dezvoltare nu există condiţiile minim necesare pentru implementarea măsurilor de control al poluării. De asemenea, în anumite ţări există temerea că măsurile pentru controlul poluării constituie un lux costisitor, care va devia resursele de la o utilizare mai productivă. Ca urmare, orientarea actuală s-a schimbat către managementul mediului, care utilizează o largă combinaţie de măsuri coercitive şi stimulative, pentru a realiza îmbunătăţiri durabile. Aceasta presupune:
- definirea politicilor de mediu în termenii obiectivelor urmărite;
- considerarea şi menţionarea explicită a priorităţilor;
- descentralizarea mai pronunţată, în special în ceea ce priveşte implementarea politicilor;
- promovarea unor mai bune performanţe şi metode manageriale în locul simplelor măsuri de control al emisiilor;
- adoptarea unor strategii eficiente sub aspectul costurilor în locul adoptării unor măsuri specifice de control al poluării.
Elaborarea unei politici nu se poate face în absenţa considerării unor valori. Sistemul de valori care stă la baza deciziilor are o mare influenţă asupra felului în care sunt luate deciziile, asupra factorilor care sunt luaţi în considerare şi a felului în care sunt evaluate alternativele politice. Persoanele individuale implicate în formularea politicii din domeniul mediului trebuie să asigure ca valorile personale să nu interfereze cu obiectivele naţionale.
Înţelegerea legăturilor dintre problemele mediului reprezintă elementul esenţial pentru formularea unei politici durabile. Sub presiunea economică, multe politici elaborate pentru creşterea producţiei conduc la o utilizare ineficientă a resurselor, cu efecte negative pe termen lung, atât asupra mediului cât şi asupra dezvoltării economice.
Cea mai uzuală clasificare a instrumentelor pentru managementul mediului este cea care le împarte în:
- măsuri de comandă şi control, care includ legi, sisteme de autorizare, sisteme de înregistrare şi certificare, etc. prin care se reglementează şi se impun activităţi care protejează mediul;
- stimulente economice, care caută să corecteze deficienţele specifice ale sistemului de piaţă.
Legile din domeniul mediului au fost adoptate rapid în multe ţări. Din păcate, de multe ori, nu a fost posibilă şi implementarea lor, fie datorită adoptării unor acte legislative prea ambiţioase sau nerealiste, fie datorită deficienţelor de instrumentare a acestora şi a lipsei suportului instituţional. Mai mult, anumite legi din domeniul mediului au eşuat pentru că erau improprii realităţilor economice ale ţării sau regiunii sau pentru că nu au luat în considerare capacităţile instituţionale ale societăţii care urma să le implementeze. O altă deficenţă majoră constă în discrepanţa dintre volumul mare de reglementări adoptate într-un ritm rapid şi numărul mic de măsuri concrete de management de mediu şi de impunere a acestor reglementări, ceea ce a condus la dificultăţi majore de aplicare.
Calitatea şi funcţionalitatea reglementărilor legale şi a stimulentelor economice este o condiţie necesară dar nu şi suficientă a succesului unui program de management de mediu, care nu poate fi obţinut decât în condiţiile existenţei şi a sprijinului oferit de instituţii adecvate. Elementul instituţional presupune:
- existenţa unor persoane capabile să conceapă politici şi regulamente de mediu şi a unor specialişti pe probleme tehnice care să contribuie la reducerea efectelor dăunătoare generate asupra mediului şi să monitorizeze performanţa în raport cu mediul;
- existenţa autorităţilor de mediu la nivel naţional, regional şi local în cadrul structurilor guvernamentale, care au puterea conferită prin lege de a impune reglementările din domeniul mediului şi de a lua decizii la diferite niveluri;
- existenţa unor laboratoare performante, care să furnizeze rezultate de încredere, existenţa echipamentelor, a infrastructurii adecvate şi existenţa resurselor economice pentru a efectua monitorizări, evaluări şi cerecetări în teren.
Stimulentele economice reprezintă instrumente bazate pe mijloace financiare, concepute pentru a motiva poluatorii să reducă riscurile pe care le ridică activităţile, procesele sau produsele lor asupra sănătăţii şi mediului. Aceste stimulente oferă recompense de natură monetară şi de altă natură pentru măsurile de reducere a poluării, alimentând în acest fel motivaţia poluatorilor de a-şi modifica comportamentul.
Stimulentele economice prezintă câteva avantaje foarte utile pentru managementul mediului:
- în anumite circumstanţe, stimulentele economice pot fi structurate pentru a avea ca rezultat o mai mare reducere a poluării decât în cazul măsurilor tradiţionale de comandă şi control;
- de multe ori permit realizarea controlului poluării la costuri mai reduse decât în cazul aplicării măsurilor tradiţionale de comandă şi control;
- spre deosebire de măsurile tradiţionale de comandă şi control, permit realizarea unui control mai bun al poluării generate de o multitudine de surse mici şi dispersate de poluare;
- pot potenţa îmbunătăţirea şi inovarea tehnologiei.
Conceptul de dezvolatre durabilă a statelor, ridicat la rang de principiu fundamental în majoritatea legilor naţionale din domeniul mediului şi chiar în constituţie, solicită integrarea consideraţiilor privind mediul în toate domeniile activităţilor economice şi sociale. În acest scop, un stat trebuie să dispună de o autoritate la nivel naţional cu atribuţia de a elaborara politica de mediu, care să fie sprijinită de autorităţi locale cu atribuţia de a pune în aplicare politica de mediu. Aceste autorităţi trebuie să urmărească efectele poluării asupra aerului, apelor şi solurilor şi asupra populaţiei şi să fie abilitate să ia deciziile necesare pentru reducerea poluării şi protejarea mediului. Pentru a putea acţiona, trebuie să dispună de o politică şi un cadru legislativ şi de mecanisme şi proceduri care să le permită impunerea standardelor aplicabile, conform normativelor.
Funcţionalitatea standardelor şi a procedurilor de aplicare şi impunere trebuie urmărită verificată şi raportată. Rezultatele verificărilor trebuie folosite pentru a aplica măsuri corective, dacă este cazul. În acest fel, managementul de mediu devine o activitate ciclică, la fel ca şi dezvoltarea.
