Există diverse metode de rezolvare a conflictului. Ele pot fi clasificate în două categorii:
Metode structurale.
Metode interpersonale.
Metodele structurale de rezolvare a conflictului sînt următoarele:
Explicarea cerinţelor faţă de lucru.
Folosirea mecanismelor de coordonare şi integrare.
Stabilirea scopurilor organizaţionale complexe.
Folosirea sistemului de recompense.
Să le dăm o lămurire succintă.
Explicarea cerinţelor faţă de lucru. Una din cele mai bune metode de conducere, ce preîntîmpină apariţia conflictului disfuncţional, este explicarea rezultatelor ce se aşteaptă de la fiecare lucrător în parte şi de la subdiviziune în întregime. Aici trebuie să fie prezentate rezultatele necesare de atins; indicate persoanele care urmează să prezinte sau să primească informaţia, sistemul de împuterniciri şi responsabilităţi, de asemenea, să fie strict indicate politica, procedeele şi regulile de lucru.
Folosirea mecanismelor de coordonare şi integrare. Folosirea mecanismelor de coordonare – şi anume a lanţului de comandă – este încă o metodă de dirijare a conflictelor. După cum susţineau reprezentanţii şcolii administrative, stabilitatea ierarhiei împuternicirilor face ordine în relaţiile dintre oameni, în luarea deciziilor şi în torentul de informaţie în interiorul unei organizaţii. De exemplu: dacă doi sau mai mulţi subalterni au contraziceri într-o problemă oarecare, conflictul poate fi preîntîmpinat prin adresarea la şeful său comun, ca el să ia decizia. În dirijarea situaţiei de conflict sînt bine-venite mijloacele de integrare cum ar fi: ierarhia în conducere, folosirea serviciilor ce înfăptuiesc legătura dintre funcţii, folosirea grupurilor interfuncţionale, cu un scop determinat şi consilierea între secţii. Drept exemplu poate servi formarea unui serviciu intermediar între secţia de producere şi cea de comercializare, care se ocupă de cereri, formarea preţurilor, ordinea furnizării etc.
Scopuri organizaţionale comune. Atingerea acestor scopuri reclamă un efort comun din partea mai multor persoane, grupuri sau secţii. Ideea principală este de a canaliza eforturile tuturor participanţilor în vederea atingerii scopului comun. De exemplu: dacă trei servicii ale secţiei de producere sînt în conflict, atunci este bine să fie formulate scopuri pentru toată secţia, şi nu pentru fiecare serviciu în parte. Aceasta va aplana conflictul şi va stimula lucrătorii să-şi unească forţele pentru atingerea scopului comun.
Folosirea sistemului de recompense. Recompensa poate fi folosită ca o metodă de dirijare a conflictelor, influenţînd comportamentul oamenilor, pentru a evita consecinţele disfuncţionale sau negative. De menţionat că întrebuinţarea zilnică a sistemului de remunerări pentru stimularea celor ce contribuie la atingerea scopurilor comune îi ajută pe oameni să înţeleagă cum să procedeze în cazul situaţiei de conflict, pentru a nu provoca nemulţumirea conducătorului.
Stilurile sau metodele interpersonale de rezolvare a conflictelor sînt:
Evitarea;
Atenuarea;
Constrîngerea;
Compromisul;
Rezolvarea problemei.
Prin evitare se subînţelege că persoana se străduie să se abată de la conflict. R. Blake şi D. Mouton menţionează că una din metodele de rezolvare a conflictelor este faptul de a nu nimeri în situaţii ce provoacă contraziceri, de a nu participa la discuţii divergente.
Atenuarea se caracterizează printr-un comportament dictat de convingerea că „totul se va rezolva, totul este bine şi toţi sînt fericiţi”. Cu regret, în acest caz se dă uitării problema care stă la baza conflictului. Tendinţa de a instaura pacea, armonia este salutabilă, însă problema oricum rămîne. Creşte intensitatea emoţiilor interne ascunse, neliniştea generală şi, pînă la urmă, va avea loc explozia.
În constrîngere prevalează încercarea de a impune pe cineva să accepte cu orice preţ punctul tău de vedere, fără a ţine cont de opinia lui. Persoana cu asemenea calităţi este, de obicei, agresivă, are un stil de conducere dictatorial. Astfel, impunîndu-se un singur punct de vedere, se deprimă iniţiativa subalternilor. Ca urmare, apare nemulţumirea, indignarea, apoi revolta.
Compromisul înseamnă acceptarea părţii opuse, însă doar într-o oarecare măsură. Adoptarea acestei metode duce la rezolvarea rapidă a conflictelor, spre satisfacerea tuturor. În acelaşi timp, în cazul dat are loc ignorarea diagnosticării problemei, refuzul de a întreprinde acţiuni prevăzătoare.
Rezolvarea problemei. Această metodă constă în recunoaşterea existenţei diferitor puncte de vedere, care sînt luate în consideraţie pentru a înţelege esenţa conflictului şi a găsi soluţia convenabilă pentru toţi.
