Existenţa şi intensitatea stresului indus de muncă se apreciază apelînd la identificarea factorilor de stres profesional şi la măsurarea reacţiilor de răspuns prin intermediul unor metode judicios selectate, subiective şi obiective, cu evitarea erorilor posibile, prelucrarea şi interpretarea adecvată a valorilor înregistrate. În literatura de specialitate se apreciază necesitatea evaluării gradului de încărcare metabolică şi psihologică a subiectului, precum şi a răspunsului său funcţional şi, respectiv, determinarea capacităţii maxime permisibile şi a proporţiei care a fost utilizată pentru efectuarea muncii de referinţă.
Corelarea manifestărilor subiective cu cele obiective conferă concluziilor o mai mare valoare prin folosirea tehnicilor statistice concludente. Manifestările subiective, reflectînd încordarea prin muncă şi intensitatea stresului, permit cuantificarea gradului de solicitare, dacă sînt utilizate modalităţi potrivite de înregistrare. Se apelează în acest sens fie la probe de autoevaluare, utilizîndu-se scale cu trepte şi termeni indicînd starea de confort/disconfort fiziologic, fie la chestionare ce urmăresc investigarea diverselor procese psihice ale subalternilor. Metode subiective sînt şi interviurile, anchetele, observaţiile privind comportarea şi reacţiile individului la locul de muncă sau în legătură cu munca. Prin probele menţionate se obţin date în legătură cu modul în care omul resimte munca.
Probele obiective vizează condiţiile în care se desfăşoară activitatea şi constau în tehnici de măsurare a acestora şi în probe ce determină reacţiile psihofiziologice în contextul muncii. Ţinînd seama de tendinţa unor răspunsuri apropiate sau identice din partea aceluiaşi individ, sub acţiunea unor sti- muli diferiţi, precum şi tendinţa anumitor stimuli de a provoca reacţii identice la indivizi diferiţi, este necesară utilizarea unei game largi de teste pentru investigarea funcţională corectă şi o grijă sporită în interpretarea diferenţelor dintre subiecţi. Se impune, de asemenea, luarea în considerare a valorilor iniţiale ale parametrilor vegetativi testaţi, deoarece modificările condiţionate de stimulii ce apar în mediu corelează invers cu aceste valori, iar pentru evitarea variaţiilor mari intraindividuale este benefică evaluarea proporţiei în care răspunsul înregistrat este reprezentat de nivelul maxim posibil al acestora. Metodele obiective cele mai frecvent utilizate vizează reacţiile psihologice la acţiunea factorilor stresanţi din mediul de muncă.
Scările de evaluare a factorilor de stres şi a stresului
Două scări de evaluare completează întrebările precedente, cuantificînd sub formă de scor factorii de stres şi stresul (tabelele 18.1 şi 18.2).
Scara factorilor de stres permite o evaluare cuantificată a importanţei situaţiilor la care un subiect a fost sau este supus. Totalul fiecărei coloane corespunde sumei cruciuliţelor din coloană, înmulţite cu nota. Totalul general este suma totalurilor obţinute pentru toate coloanele. Pentru un grup de 30 de persoane care au o problemă de stres s-a stabilit o medie de 20,5. Scara stresului măsoară reacţia generală a individului faţă de factorii de stres. Totalurile se fac în acelaşi mod ca pentru scara precedentă. Cu cît numărul obţinut e mai mare, cu atît stresul e mai grav. Pentru un grup de 30 de persoane care suferă de stres s-a stabilit o medie de 48,1.
Din aceste scări de evaluare se desprind mai multe cazuri reprezentative.
Primul caz corespunde scorurilor factorilor de stres şi ale stresului ridicate. Subiectul se confruntă aici cu o situaţie greu de suportat şi reacţionează puternic. Riscul complicaţiilor este ridicat.
Cel de-al doilea caz arată un scor alfactorilor de stres coborît şi un scor al stresului ridicat.
Tabelul 18.1
Scara de evaluare a factorilor de stres
|
Nume, prenume, dată |
||||||
|
Variante posibile |
deloc |
slab |
puţin |
destul |
mult |
f mult |
|
Notă |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1. M-am confruntat, în cursul vieţii mele, cu situaţii traumatizante (deces, concediere, decepţie amoroasă etc.)? |
||||||
|
2. Sînt pe cale de a trăi o situaţie traumatizantă (deces, concediere, decepţie amoroasă etc.)? |
||||||
|
3. Suport o suprasarcină profesională frecventă sau permanentă? Sînt dominat de sentimentul urgenţei şi/sau există o ambianţă puternic competitivă la locul meu de muncă? |
||||||
|
4. Serviciul meu nu-mi convine, nu corespunde dorinţelor mele sau este o sursă de insatisfacţie, îmi dă senzaţia că pierd timpul, mă deprimă? |
||||||
|
5. Am griji familiale importante (de cuplu, părinţi etc.)? Familia mea este mai degrabă o povară decît o binecuvîntare? |
||||||
|
6. Am datorii, cîştig prea puţin în raport cu modul meu de viaţă, îmi fac probleme din această cauză? |
||||||
|
7. Am multe activităţi extraprofesionale şi ele sînt sursă de oboseală sau de tensiune (asociaţii, suport etc.)? |
||||||
|
8. Sufăr de vreo boală? Care e gravitatea sau importanţa blocajului cauzat? |
||||||
|
Total pe coloană |
||||||
|
Total general |
||||||
|
Notă: Marcaţi o cruciuliţă în căsuţa corespunzătoare cazului dumneavoastră. |
||||||
Tabelul 18.2
Scară de evaluare a factorilor de stres
|
Nume, prenume, dată |
||||||
|
Variante posibile |
deloc |
slab |
puţin |
destul |
mult |
f mult |
|
Notă |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1. Sînt emotiv, sensibil la remarcele sau criticile cuiva? |
||||||
|
2. Sînt coleric sau devin rapid iritabil? |
||||||
|
3. Sînt perfecţionist, am tendinţa de a fi mulţumit de ce am făcut eu sau alţii? |
||||||
|
4. Inima îmi bate repede, transpir abundent, tremur, am spasme musculare, de exemplu, la faţă sau pleoape? |
||||||
|
5. Mă simt tensionat la nivelul muşchilor, am o senzaţie de crispare la nivelul maxilarelor, al feţei, al corpului în general? |
||||||
|
6. Am probleme cu somnul? |
||||||
|
7. Sînt anxios, îmi fac adesea griji? |
||||||
|
8. Am manifestări fizice ca tulburări digestive, dureri, migrene, alergii, eczeme? |
||||||
|
9. Sînt obosit? |
||||||
|
10. Am probleme de sănătate mai grave – ulcer, boli de piele, colesterol ridicat, hipertensiune arterială, tulburări cardiovasculare? |
||||||
|
11. Fumez sau beau pentru a mă stimula sau pentru a mă calma? Folosesc alte produse sau medicamente în acest scop? |
||||||
|
Total pe coloană |
||||||
|
Total general |
||||||
|
Notă: Marcaţi o cruciuliţă în căsuţa corespunzătoare cazului dumneavoastră. |
||||||
