În activitatea de planificare, de fundamentare a nevoilor şi de corelare a acestora cu posibilităţile de micro şi macrosistem (unitate şi, respectiv, ramură, teritoriu) se folosesc în principal cinci metode:
- metoda balanţelor: se determină proporţiile necesare între ramuri şi subramuri şi se fundamentează echilibrul necesar dezvoltării economice. Din punctul de vedere al obiectului, balanţele pot fi:
- materiale – ele se întocmesc pe produse (mijloace de producţie, principalele bunuri de consum) şi corelează resursele cu nevoile pentru fiecare produs;
- valorice: balanţa produsului social, a venitului naţional, bugetul de venituri şi cheltuieli etc.;
- aforţei de muncă, care coordonează resursele forţei de muncă pe categorii cu utilizarea lor, cu necesităţile pentru fiecare ramură a economiei;
- metoda normării utilizată concomitent cu metoda balanţelor şi care stabileşte: consumul de materii prime, materiale etc. necesare pentru realizarea eficientă a activităţii. În sectorul sanitar există norme obligatorii (la alocaţia de hrană, retribuţia personalului, consumul de energie, de combustibil etc.) la toate materialele de întreţinere. Separat de acestea există bareme pentru echipament şi cazarmament (halate, lenjerie pentru bolnavi, cearşafuri etc.);
- metoda analitică, folosită pentru aprecierea nivelului iniţial şi nivelului obţinut la compararea planului cu analiza îndeplinirii lui. Cu ajutorul acestei metode se determină indicii de sănătate a populaţiei, măsura de asigurare a populaţiei cu personal medical, cu paturi de spital; se calculează indicii de volum ai asistenţei medicale (% spitalizării, frecvenţa medie la un locuitor pe an) etc.;
- metoda comparaţiei – parte componentă a metodei analitice; cu ajutorul ei se poate determina direcţia proceselor de dezvoltare, se pot aprecia diferiţi indici ca, de exemplu, cel al morbidităţii, al mortalităţii, adică se compară indicii în dinamică, pe parcursul cîtorva ani, sau indicii analogici ai diferitelor teritorii administrative;
- metoda economică, cu ajutorul căreia se pot demonstra din punct de vedere ştiinţific variantele optime ale planului.
În planificarea şi organizarea serviciilor medicale se folosesc, de asemenea, următoarele metode: programarea liniară, teoria deservirii în masă, metode de cercetare statistică (Monte Carlo), modelarea matematică ş. a.
Din punctul de vedere al obiectivului urmărit, la nivelul unei unităţi economice (întreprinderi), planificarea îmbracă două forme: tehnico-economică şi operativă.
- Planificarea tehnico-economică cuprinde întocmirea planului de perspectivă (de regulă, pe 5 ani, în care se fundamentează dezvoltarea unităţii, precum şi căile şi mijloacele de realizare a sarcinilor de plan) şi a planurilor curente anuale, în care se detaliază şi se apreciază sarcinile din planul de perspectivă. Planificarea tehnico-economică se realizează cu ajutorul planului economico-social al unităţii – parte integrantă a planului naţional unic, care reprezintă programul întregii activităţi tehnico-productive, financiare şi sociale pe o anumită perioadă.
- Planificarea operativă execută distribuirea şi detalierea sarcinilor de plan: în teritoriu (de exemplu, în cadrul structurii organizatorice, a spitalului orăşenesc – pe dispensare, pe secţiile şi serviciile spitalului etc.) şi în timp (pe trimestre, luni).
