Mita şi corupţia

Definită în sens general, corupţia reprezintă abaterea de la normele morale, iar, într-un sens mai precis, termenul desemnează conduita incorectă sau ilegală a unei persoane care se află într-o poziţie de autoritate sau putere, în scopul obţinerii de câştiguri personale sub formă bănească sau sub altă formă. De regulă, în categoria actelor de corupţie sunt incluse: mita, nepotismul, escrocheria, delapidarea, utilizarea pentru scopuri personale a unor resurse ce nu aparţin individului respectiv. Corupţia înfloreşte, adesea, acolo unde există o guvernare de proastă calitate, conflicte violente sau acolo unde controlul statului şi al reglementărilor sale nu poate fi pus în practică într-un mod eficient.

În afacerile internaţionale, fenomenul corupţiei se manifestă la un nivel deosebit de îngrijorător: într-o estimare prudentă, sumele totale plătite ca mită în afacerile internaţionale se cifrează la 80 miliarde de dolari anual – aproximativ cât apreciază ONU că ar fi necesar pentru eradicarea globală a sărăciei din lumea contemporană⁷¹.

70 Thomas Donaldson, The Ethics of International Business, Oxford University Press, 1989, pag. 30. 71 Charles Mitchell – pag. 25 – 33 (traducere: Dan Crăciun).

 

Mita nu este însă un aspect specific eticii în afacerile internaţionale, deoarece majoritatea ţărilor lumii se confruntă, şi pe plan naţional, cu acest tip de încălcare a normelor morale. Mita este o practică curentă în toate ţările lumii, purtând denumiri diverse, precum: na leva, în Rusia; hongbao, în China; hanagusuri sau zoushuuwai, în Japonia; ne mul, în Coreea; rishwat, în India; kitu kidogo, în Kenya; dash, în Africa de Vest; baksheesh sau arr-aam, în Orientul Mijlociu; mordida, în Mexic; diego, în Argentina; pajada, în Honduras; jeitinho, în Brazilia; Schmiergeld, în Germania; bustarella, în Italia; grease, în SUA; bribery, în Marea Britanie; mită sau bacşiş, în România⁷².

Mita şi corupţia creează un mediu de afaceri nesigur şi reprezintă o problemă cu implicaţii deosebit de costisitoare pentru multinaţionalele care nu doresc să suporte această „cheltuială suplimentară” şi care se confruntă cu alţi concurenţi multinaţionali dispuşi să o facă, pentru a câştiga contracte şi a încheia afacerile dorite.

 

Din punct de vedere comercial, practica de a da / a accepta mită duce la distribuirea ineficientă a produselor şi a resurselor: cumpărătorii nu primesc, în mod necesar, cele mai bune produse în schimbul preţului plătit, după cum nici vânzătorii nu primesc cel mai bun preţ. Dacă o ţară adoptă această practică a mituirii se condamnă pe ea însăşi la un nivel de trai mult inferior, iar distanţa dintre ţările care practică pe scară largă mituirea şi cele în care aceasta este destul de rar întâlnită devine din ce în ce mai mare. Lipsa de dezvoltare economică a multor ţări din Africa este pusă, adesea, tocmai pe seama unui nivel foarte ridicat al corupţiei întâlnit în această parte a lumii. Cercetările au demonstrat faptul că un nivel înalt al corupţiei, inclusiv mita, contribuie la scăderea venitului pe cap de locuitor.

În conformitate cu evaluările Băncii Mondiale, corupţia generalizată poate diminua ritmul de creştere al unei ţări cu până la 1% în comparaţie cu alte ţări situate la acelaşi nivel de dezvoltare economică şi socială, dar cu o corupţie diminuată.

Practicile imorale, îndeosebi mita şi corupţia, reprezintă costuri reale de timp, bani şi bunăstare socială, suportate nu numai de către corporaţii şi guverne, ci şi de către indivizi.

Idem – pag. 26.

 

Corupţia afectează negativ dezvoltarea unei ţări în mai multe modalităţi: reduce creşterea economică, alungă investitorii străini şi canalizează investiţiile, împrumuturile şi fondurile de ajutorare în aşa-numitele „white elephant projects” – proiecte absurd de grandioase, care aduc imense beneficii celor care administrează banii, dar care nu sunt de nici un folos populaţiei.

În plus, corupţia are un preţ foarte mare pentru păturile cele mai sărace, cărora le este barat accesul la bunurile şi serviciile de bază; cu siguranţă, cei săraci suferă cel mai mult din cauza corupţiei.

Câteva date relevante referitoare la costurile corupţiei sunt redate în tabelul

următor⁷³:

 

Activitatea coruptă	Costul economic
Funcţionarii guvernamentali acceptă bani pentru a elibera licenţe.	Costurile taxelor suportate de întreprinzători cresc cu un procent care variază între 3 – 10% peste taxele percepute oficial.
Organizaţiile mafiote, cu încuviinţarea oficialilor locali, controlează şi stabilesc preţurile pe piaţă.	Bunurile se vând la preţuri cu 15 – 20% peste preţurile normale.
Colectorii de taxe şi impozite permit declararea de venituri subevaluate în schimbul mitei.	Veniturile de la bugetul statului din impozite şi taxe se reduc cu până la 50%.
Oficialii guvernamentali comandă bunuri de utilizare industrială scumpe sau supraevaluează / suprafacturează lucrări publice, în schimbul unor „comisioane”.	Produsele şi serviciile publice astfel rezultate au preţuri cu 20% – 100% mai mari decât este necesar.

 

De obicei, funcţionarii guvernamentali de nivel înalt sunt cei care beneficiază de pe urma acestei practici (marea mită) şi rareori transferă beneficiile obţinute şi asupra ţărilor sau conaţionalilor lor. „Marea mită” („mita de afaceri” – „whitemail bribe”, „grand corruption”) este sancţionată penal în majoritatea ţărilor; ea se referă la distorsionarea procesului de luare a deciziilor în probleme de importanţă economică semnificativă şi implică mari sume băneşti şi diverse sisteme de canalizare a banilor şi de „acoperire” a caracterului ilegal al acţiunilor: evidenţă contabilă dublă, falsuri, sponsorizări, bonus-uri.

73 F. Bradley, International Marketing Strategy, Prentice Hall (UK) Ltd., London, 1995, pag. 171, citat în Victor Danciu, Marketing Internaţional: de la tradiţional la global, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 515.

 

Pe lângă această mită, care se oferă funcţionarilor guvernamentali de rang superior, apare, mult mai frecvent, mica mită („mita de ungere” – „lubrication bribe”, „speed money” sau „petty corruption”), cunoscută şi sub numele de bacşiş, care se acordă funcţionarilor guvernamentali de rang inferior, dintre care se remarcă organele vamale; în principiu, acest tip de mită nu implică nici un act care să fie interzis de lege în mod expres; vizează adesea îndepărtarea unor bariere de ordin birocratic şi semnifică plata acordată unor indivizi pentru a face mai repede ceea ce deja au fost plătiţi să facă.

Pe de altă parte, în ultimul timp, a apărut în literatura de specialitate (mai ales în scrierile liberalului Murray N. Rothbard) concepţia conform căreia nu orice fel de mită este imorală la modul absolut. Astfel, există două feluri de mită: mita defensivă (oferită de agenţii economici care, altfel, riscă să fie eliminaţi în mod nedrept de pe piaţă) şi mita ofensivă (practicată de companiile care vizează înlăturarea concurenţilor şi obţinerea unor avantaje neloiale faţă de aceştia). Din punct de vedere moral, este condamnabil numai al doilea tip de mită.

Deşi pare greu de crezut, există apărători ai ideii că mita şi corupţia pot fi legitimate din punct de vedere etic, deşi sunt, cel puţin formal, ilegale.

În primul rând, la baza acestor tentative de legitimare a corupţiei stă relativismul cultural: în ţările unde mita şi corupţia sunt practici economice obişnuite, acceptate practic de toată lumea, se afirmă că ele trebuie luate ca atare şi, din respect faţă de obiceiurile locale, sunt acceptabile şi pentru investitorii străini.

Alte argumente vizează aspecte de ordin „tehnic”: corupţia reprezintă uneori singura cale prin care firmele pot ocoli nişte reglementări excesiv de dure, impozitele exagerate sau o legislaţie ineptă. Îngăduind firmelor să acţioneze în mediul unui stat spoliator, corupţia poate să nu fie în detrimentul dezvoltării, ci poate chiar să stimuleze dezvoltarea şi flexibilitatea: mita poate fi benefică deoarece îi stimulează pe funcţionarii prost plătiţi şi prost supravegheaţi de stat să accelereze eliberarea hârtiilor. Într-un cadru legal inadecvat şi ineficient, plăţile ilegale menite să evite reglementările prea numeroase şi impozitele prea mari pot contribui la scăderea costurilor pentru cei care mituiesc.

Totuşi, astfel de argumente nu sunt valabile, deoarece mita se asociază prea adesea cu cea mai proastă calitate a bunurilor şi serviciilor, fiind menită să permită celor mai puţin calificaţi să acapareze piaţa⁷⁴.

74  Dan Crăciun. 75  Convenţia OCDE împotriva corupţiei este principala convenţie internaţională care se ocupă de lupta împotriva mitei şi a corupţiei în afacerile internaţionale. Fiecare ţară are anumite reglementări în ceea ce priveşte corupţia manifestată în rândul oficialităţilor naţionale, dar respectiva Convenţie îi obligă pe semnatarii ei să adopte o legislaţie naţională care să incrimineze penal mituirea oficialităţilor publice din străinătate. Toţi cei 30 de membri ai Organizaţiei au semnat această convenţie, precum şi alte 4 ţări ne-membre (Argentina, Brazilia, Bulgaria şi Chile) (vezi Charles Mitchell – pag. 155).

 

 

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) sunt considerate liderii multinaţionali în lupta împotriva corupţiei⁷⁵.

Pentru a lupta împotriva acestei practici, general recunoscute ca fiind imorală, s-a constituit o organizaţie non-guvernamentală intitulată Transparency International, având sediul la Berlin (Germania) şi birouri în peste 77 de ţări şi reprezentând „o coaliţie împotriva corupţiei în tranzacţiile de afaceri internaţionale”. Această coaliţie denunţă cazurile de mituire care apar în ţări din toată lumea şi militează pentru aprobarea de legi împotriva mitei; a atras atenţia opiniei publice şi a organelor răspunzătoare de această problemă, astfel încât să contribuie la aprobarea legilor care să interzică mita, de orice fel, atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional⁷⁶.

Începând cu anul 1995, Transparency International dă publicităţii anual un indice al corupţiei în fiecare ţară analizată (Corruption Perception Index); metodologia de calcul a acestui indice se bazează pe o serie de anchete specifice fiecărei ţări, iar valoarea compozită pe care o poate obţine în final variază între 10 – „foarte curat” şi 0 – „puternic corupt”. Din nefericire, România nu a obţinut în nici un an o valoare mai mare de 4, valorile medii înregistrate de aceasta variind între 2,5 – 3,5. În general, regula arată că unele dintre cele mai bogate ţări ale lumii – Finlanda, Danemarca, Noua Zeelandă, Canada, Islanda, Singapore şi Suedia – înregistrează constant peste 9 puncte din cele 10 posibile în ceea ce priveşte integritatea funcţionarilor lor guvernamentali, ceea ce indică nivele foarte scăzute ale corupţiei în acele ţări. Ţările cu 2 sau mai puţine puncte sunt cele mai sărace ţări ale lumii: Angola, Azerbaijan, Kenya, Indonezia, Madagascar, Nigeria, Paraguay şi Bangladesh.

Charles Mitchell – pag. 178.

 

Totuşi, Indicele corupţiei vizează doar nivelul corupţiei din interiorul unei ţări şi nu ţine cont de plăţile ilegale ale exportatorilor către oficialităţile străine. Un nou indice, Indicele plătitorilor de mită (Bribe Payers Index), bazat pe interviurile susţinute de Gallup International şi publicate pentru prima dată în 1999, clasifică marii exportatori ai lumii către ţările în curs de dezvoltare în funcţie de înclinaţia lor de a plăti sau nu mită funcţionarilor străini.