Modelele de decizie reprezintă descrieri configurative ale procesului decizional. În funcţie de criteriile care se iau în consideraţie, se pot face diferite clasificări. Să considerăm două dintre cele mai cunoscute criterii: 1) contextul cognitiv; 2) consens privind obiectivele sau formularea problemei. Pentru contextul cognitiv considerăm starea de certitudine şi cea de incertitudine, iar pentru consens ne referim la situaţia de acord sau dezacord (Boddy, 2005).
Modelul raţional. Acest model corespunde procesului decizional care se realizează într- un context cognitiv de certitudine şi de consens asupra obiectivelor. Decidentul are toate informaţiile necesare pentru definirea foarte clară a problemei şi pentru a folosi o serie de metode raţionale cu scopul obţinerii soluţiei optime. Este o situaţie aproape ideală, bazată pe ipoteza raţionalităţii omului economic şi pe capacitatea managerului de a maximiza profitul firmei prin toate deciziile sale. Modelul raţional este un produs al managementului clasic şi al une gândiri deterministe.
Modelul incremental. Faţă de modelul precedent, starea contextului cognitiv se schimbă, fiind definitorie incertitudinea. Acest model are la bază ideea lui Simon de raţionalitate mărginită sau limitată, ceea ce înseamnă că decidentul limitează numărul variantelor posibile de acţinue în funcţie de informaţiile disponibile. Prin aceasta se reduce gradul de incertitudine şi creşte şansa de succes pentru o soluţie acceptabilă. Raţionalitatea limitată se apropie ca atitudine foarte mult de ceea ce fac cei mai mulţi dintre noi, atunci când vor să simplifice lucrurile şi când se urmăresc soluţii acceptabile sau suficient de bune, în locul unor soluţii optime de maximizare a profiturilor. Modelul se numeşte incremental deoarece procesul decizional nu se consumă prin obţinerea unei singure soluţii ci prin obţinerea mai multor decizii simple, incrementale şi agregarea lor într-o soluţie finală.
Modelul politic. Acesta este un model decizional specific grupurilor şi organizaţiilor politice, caracterizat printr-un context decizional de certitudine şi divergenţă asupra obiectivelor sau soluţiilor anticipate. Este un model realist, în care se recunoaşte de la început diversitatea intereselor existente în cadrul grupului, diversitate generată şi de distribuţia neomogenă a puterii asociate diferitelor funcţii. Luarea deciziei devine un proces complex, în care se încearcă o armonizare consensuală asupra obiectivelor. Dacă nu se reuşeşte obţinerea consensului deplin, atunci se defineşte pragul decizional şi procedeul prin care să se ia decizia. De exemplu, se poate stabili ca decizia să se ia prin vot secret, iar pragul decizional să fie dat de constituirea unei majorităţi simple. Este un model care presupune negocieri şi uneori paşi iterativi.
Modelul inspiraţional. Acesta este un model decizional caracterizat printr-un context cognitiv de incertitudine avansată şi de o atitudine divergentă şi conflictuală asupra obiectivelor. Lipsa informaţiilor sau existenţa unor informaţii contradictorii cu privire la variantele posibile de acţiune creează o stare de incertitudine greu de abordat pe cale raţională. De aceea se apelează la inspiraţie. Dacă există şi o divergenţă accentuată asupra obiectivelor finale, respectiv, asupra soluţionării problemei formulate, atunci procesul decizional devine un amestec haotic de informaţii, scopuri urmărite, atitudini raţionale şi emoţionale din care nu poate rezulta decât o soluţie la întâmplare. De aceea, unii autori denumesc acest proces decizional modelul coşului de gunoi. În practica managerială se recomandă evitarea acestui model decizional prin creşterea gradului de informare al decidentului şi prin acceptarea suficienţei raţionale în alegerea variantelor de acţiune posibile. O sinteză a principalelor caracteristici ale modelelor de decizie discutate mai sus se prezintă în tab.3.1.
|
Tabelul 3.1 Caracteristici ale modelelor de gândire
|
