În general, se poate considera că există trei modele (arhetipuri) de moralitate în management – managementul moral, amoral şi imoral – care servesc ca puncte de pornire pentru o analiză etică comparativă141. Dintre aceste trei modele, mediile de informare în masă au evidenţiat cu preponderenţă managementul imoral, managementul moral şi amoral intrând într-un con de umbră.
Managementul imoral
Managementul imoral este un stil de conducere a afacerilor care nu numai că este lipsit de cele mai elementare principii sau precepte etice, dar care implică şi o opoziţie hotărâtă şi activă împotriva a tot ceea ce este etic. Administraţia imorală contravine, în mod deschis, tuturor principiilor etice. Această abordare susţine faptul că obiectivele managerului aflat la conducerea unei companii sunt pur egoiste (dacă acesta nu urmăreşte decât obţinerea de profituri proprii) sau se bazează exclusiv pe rentabilitatea şi succesul organizaţional (dacă individul acţionează strict ca un agent sau ca un reprezentant al angajatorului său). Datorită faptului că managerul se opune activ la toate aspectele considerate drept etice, rezultă că el este capabil să distingă între acţiunile bune şi cele rele şi, cu toate acestea, alege să acţioneze în mod incorect sau imoral.
Managerul imoral consideră că legea sau preceptele legale constituie impedimente pe care trebuie să le depăşească pentru a-şi îndeplini scopurile propuse. Strategia practică a administraţiei imorale constă în utilizarea optimă a tuturor oportunităţilor pentru a obţine, cu orice preţ, beneficii organizaţionale sau personale.
|
141 Robert E. Frederick – pag. 172 – 176; Archie B. Carroll, In Search of the Moral Manager, citat în Henry W. Lane, Joseph J. DiStefano, Martha L. Maznevski, International Management Behavior: Text, Readings and Cases, 4th Edition, Blackwell Publishing, UK, 2000, pag. 455 – 467. |
Exemplu de management imoral: Exemplele de management imoral sunt uşor de identificat deoarece implică, adesea, acte ilegale sau fraude. Frigitemp Corporation, fabricant de lăzi frigorifice, a oferit un exemplu de administraţie imorală la cele mai înalte nivele de ierarhie corporaţională. În timpul litigiilor, proceselor penale şi cercetărilor federale, cei mai înalţi funcţionari ai companiei, inclusiv preşedintele executiv şi cel al consiliului de administraţie, au recunoscut faptul că au câştigat milioane de dolari din mitele primite în activităţile de afaceri. Aceşti funcţionari au recunoscut faptul că au acceptat mite de la furnizori, au delapidat fonduri ale companiei, au exagerat calităţile şi beneficiile aduse de produsele lor şi au oferit prostituate clienţilor mai importanţi. Unul dintre funcţionarii companiei a mărturisit faptul că tocmai cupiditatea de care a dat dovadă l-a dus la pierzanie. Registrele companiei indicau faptul că executivii de la Frigitemp au permis înflorirea unei culturi corporaţionale bazate pe viclenie şi tertipuri. După câtva timp, compania a fost nevoită să se declare în faliment, datorită proastei conduceri a managerilor de la nivele superioare.
Managementul moral
La extrema opusă faţă de managementul imoral se află managementul (administraţia) moral/ă, care îşi bazează întreaga activitate pe principii înalte de comportament etic şi pe norme profesionale de conduită. Administraţia morală se străduieşte să dea dovadă de un comportament etic, concretizat în orientarea sa către legalitate, strategia generală de funcţionare, interesul, obiectivele, motivaţiile şi preocuparea sa pentru normele etice şi principiile profesionale de conduită. În opoziţie cu principiile egoiste ale managementului imoral, administraţia morală aspiră la obţinerea succesului într-un cadru etic bine determinat (implică respectarea unor principii etice precum imparţialitatea, dreptatea şi ordinea legală predeterminată). Administraţia morală nu vizează obţinerea profitului ilegal sau imoral; în plus, abordarea morală nu urmăreşte numai litera, ci şi spiritul legii (acesta este principiul minim al unui comportament etic, dat fiind faptul că managerul moral încearcă să activeze la un nivel de moralitate mult superior celui cerut de lege).
Administraţia morală implică şi o conducere morală, corectă din toate punctele de vedere. Managementul moral va adopta o strategie a integrităţii – caracterizată de concepţia conform căreia etica este forţa motrice a organizaţiei de afaceri. Valorile etice determină căutarea, de către conducere, a oportunităţilor de afaceri, desemnarea sistemelor organizaţionale şi procesul de luare a deciziilor. În cadrul strategiei integrităţii, valorile etice oferă un cadru de referinţă comun şi servesc la unificarea diferitelor funcţii, linii de negociere şi grupuri de angajaţi. Această perspectivă evidenţiază valorile care definesc o organizaţie şi pe care aceasta le apără ca semn al individualităţii sale.
Exemplu de management moral: Un caz celebru de management moral este cel al companiei de produse farmaceutice Merck and Co., care, la sfârşitul anilor ’80, a investit milioane de dolari în cercetare-dezvoltare pentru producerea unui tratament pentru boala numită „orbirea râurilor” – o boală tropicală din Lumea a Treia care afectează aproape 18 milioane de persoane. Văzând faptul că nici un guvern şi nici o organizaţie internaţională nu accepta să cumpere respectivul medicament (denumit Mectizan), compania Merck s-a angajat să furnizeze gratis medicamentul, pe o perioadă nelimitată de timp. De asemenea, compania ştia că nu exista nici un mecanism eficient pentru distribuirea acestui medicament, aşa că a preluat iniţiativa de a organiza şi finanţa un comitet pentru supervizarea distribuirii acestuia. Pentru activitatea sa în domeniu, compania farmaceutică Merck a primit premiul Business Enterprise Trust Award (distincţie ce se acordă firmelor etice), ca o recunoaştere oficială a contribuţiei sale la ajutorarea ţărilor Lumii a Treia.
Managementul amoral
Există două tipuri de manageri amorali: cei amorali în mod deliberat şi cei amorali în mod involuntar.
Managerii amorali în mod involuntar nu sunt nici morali, nici imorali, dar nici nu sunt conştienţi şi nici nu se preocupă de faptul că deciziile lor de afaceri din viaţa de zi cu zi pot produce efecte negative / nocive asupra persoanelor direct relaţionate cu compania pe care ei o conduc. Managerilor amorali involuntari le lipseşte cu desăvârşire percepţia sau conştiinţa etică; ei acţionează pe plan organizaţional fără să ia în calcul şi dimensiunea etică a actelor lor sau, pur şi simplu, sunt neglijenţi şi insensibili cu privire la efectele şi implicaţiile acţiunilor lor asupra participanţilor la respectiva companie. Aceşti manageri pot avea intenţii bune, dar nu îşi dau seama de faptul că deciziile şi acţiunile lor de afaceri pot dăuna partenerilor lor de tranzacţii comerciale sau celor cu care interacţionează. Managerii amorali în mod involuntar se bazează pe litera legii ca principal instrument etic.
Managerii amorali în mod deliberat consideră că aspectele de ordin etic vizează numai viaţa privată a individului, nu şi activităţile de afaceri. Aceşti manageri sunt persoane care resping ideea combinării afacerilor cu etica; ei sunt convinşi de faptul că activităţile comerciale se desfăşoară într-un cadru diferit de cel în care se aplică principiile, raţionamentele şi normele etice. Deşi, în prezent, majoritatea managerilor sunt amorali în mod involuntar, încă mai există indivizi (într-adevăr, puţini) care consideră, pur şi simplu, că etica nu îşi găseşte locul în activităţile comerciale sau în procesul de luare a deciziilor corporaţionale.
Exemplu de management amoral: Industria vinului, a băuturilor alcoolice, a berii şi a tutunului constituie exemple de amoralitate. Deşi comercializarea acestor produse este legală, producătorii lor nu au prevăzut faptul că acestea vor crea grave probleme morale: alcoolism, morţi provocate de conducerea în stare de ebrietate, cancer pulmonar, deteriorarea sănătăţii şi inspirarea fumului nociv de către fumătorii pasivi.
Un exemplu corporaţional specific de amoralitate este oferit chiar de firma McDonald’s, care, în faza de început a activităţii sale, folosea ambalaje / recipiente de polistiren pentru împachetarea şi conservarea produselor sale. Managementul companiei nu a prevăzut, în mod adecvat, efectul nociv pe care aceste ambalaje îl aveau asupra mediului înconjurător. Este evident faptul că McDonald’s nu intenţiona să genereze, în mod deliberat, o problemă gravă de eliminare a deşeurilor; totuşi, una dintre consecinţele cele mai importante ale deciziei sale de a utiliza ambalaje de polistiren a fost chiar dăunarea mediului înconjurător. Totuşi, compania a avut meritul de a răspunde rapid plângerilor venite din partea diferitelor grupuri (de consumatori, de agenţii pentru protejarea mediului înconjurător etc.) şi a înlocuit ambalajele de polistiren cu produse de hârtie. Prin adoptarea acestei măsuri, McDonald’s a demonstrat faptul că o companie poate trece de la un management amoral la unul moral.
Astfel, ţinând cont de clasificarea de mai sus, există două ipoteze posibile în legătură cu cele trei modele de moralitate din management, utile pentru etica în conducerea companiilor:
Prima ipoteză se referă la distribuirea celor trei tipuri de manageri în cadrul populaţiei administrative, în general. Această ipoteză a populaţiei indică faptul că, în totalitatea cadrelor de conducere, cele trei tipuri de manageri se distribuie, de obicei, astfel încât administraţia morală şi cea imorală ocupă cele două extreme ale unei curbe, iar administraţia amorală ocupă partea mediană, care este şi cea mai mare, a aceleiaşi curbe (clopotul lui Gauss). În conformitate cu acest punct de vedere, ţinând cont de definiţiile prezentate mai sus, există puţini manageri morali şi imorali, iar marea majoritate a acestora sunt amorali (aceşti manageri sunt bine intenţionaţi, dar pur şi simplu nu gândesc în termeni etici când iau deciziile pe care le implică activitatea lor cotidiană).
A doua ipoteză s-ar putea numi ipoteza individuală. Această abordare susţine faptul că fiecare din cele trei modele de moralitate din management coexistă şi se manifestă, în anumite momente şi în diverse circumstanţe, în fiecare manager. În general, managerul unei companii este amoral în cea mai mare parte a timpului, dar câteodată se comportă moral sau imoral, ţinând cont de o varietate de factori care influenţează respectiva situaţie.
Nici una dintre cele două ipoteze de mai sus nu s-a demonstrat în mod empiric, totuşi, constituie un punct de reflecţie pentru managerii care încearcă să evite tipurile imorale şi amorale.
În prezent, se poate afirma că problema socială cea mai gravă pe care o întâmpină organizaţiile de afaceri actuale este predominanţa managerilor amorali, mai mult decât a celor imorali. Administraţia imorală este cea care ţine prima pagină a ziarelor, dar problema dominantă şi mai insidioasă este reprezentată de faptul că managerii nu şi-au integrat un sistem de valori etice în mecanismul de luare a deciziilor cotidiene, ceea ce îi transformă în manageri amorali – persoane bune, în esenţă, dar care consideră că lumea competitivă a afacerilor este neutră din punct de vedere etic. Criticile la adresa companiilor şi organizaţiilor de afaceri vor continua până când managerii amorali vor adopta un comportament moral.
