Modelul Armstrong porneşte de la faptul că cele două activităţi esenţiale în domeniul resurselor umane, planificarea şi aplicarea, trebuie să aibă în vedere obţinerea, reţinerea, motivarea şi dezvoltarea acestor resurse, fiind – la rândul lor
- dependente de alte trei repere (mediul, obiectivele strategice şi cultura organizaţiei) împreună cu care poate fi definit procesul complet al managementului
Modelul Heneman constată că obiectivul de bază al activităţii firmei constă în stimularea eficacităţii resurselor umane disponibile şi utilizează trei componente fundamentale şi anume:
- principalele activităţi;
- rezultatele obtenabile;
- influenţele
Modelul Milkovich-Boudreau oferă un cadru integrat de analiză, prin combinarea conţinutului managementului resurselor umane cu procesul de diagnosticare a acestuia.
Modelul Ivancevich-Glueck accentuează unele influenţe ale ansamblului organizaţional şi ale mediului extern, care afectează concordanţa între conţinutul activităţilor privind managementul resurselor umane şi trăsăturile oamenilor şi propune diversificarea activităţilor circumscrise domeniului în cauză, ca soluţie a cuprinderii cât mai multor laturi privind lucrul cu oamenii.
Modelul Fisher ilustrează modul în care activităţile sau funcţiile resurselor umane influenţează sau susţin mediul organizaţional, angajaţii şi posturile, precum şi rezultatele organzaţionale şi ale posturilor predefinite.
Dintre modelele lui Tyson şi Fell amintim: modelul funcţionarului, modelul managerului de contracte sau acorduri şi modelul arhitectului.
David Guest a identificat şi el patru modele distincte şi anume: modelul paternalist al bunăstării, modelul producţiei, modelul profesional şi modelul resurselor umane.
Autorul manualului propune ierarhia ca un posibil model al managementului resurselor umane, pe care o consideră elementul definitoriu al structurii sistemului analizat, aspect (relativ) invariant al acestuia, prin care se materializează toate celelalte atribute ale arhitecturii manageriale.
