Acesta este un model hibrid, în sensul că integrează primele două modele într-un mod dinamic. Centrarea nu se mai face pe persoană sau pe situaţie, ci pe relaţia funcţională dintre ele. Este un model care reflectă teoriile contingenţei şi ale interacţiunii sociale. În această perspectivă, conducerea nu mai apare „ca o capacitate umană universală capabilă de a fi exercitată doar de anumite persoane oriunde şi oricând, pe oricine şi pe orice, dar nici ca o capacitate particulară, strict dependentă de anumite particularităţi ale situaţiei, ba chiar ale momentului. Conducerea este în funcţie atât de persoană, cât şi de loc sau, cum se spune în mod curent, ea presupune omul potrivit la locul potrivit” (Zlate, 2004, p.85).
În modelul hibrid al conducerii, relaţia dintre persoană şi mediu este foarte complexă, fiecare componentă fiind importantă. Astfel, conducătorul poate influenţa prin calităţile sale contextul situaţional în care se află, dar şi acesta din urmă influenţează calitatea deciziilor şi comportamentul conducătorului. Cu alte cuvinte, procesul decizional este rezultatul interacţiunii dintre calităţile de lider şi condiţiile specifice în care el se manifestă. În timp ce calităţile liderului determină cât de mult poate face el, condiţiile de mediu determină cât de mult se poate face. Modelul integrat al conducerii va reflecta astfel, cât de mult poate face un conducător într-o situaţie de afaceri dată. Astfel, se acceptă ideea că unul şi acelaşi conducător poate performa diferit, în situaţii de afaceri diferite. În acelaşi timp, pentru una şi aceeaşi situaţie conducători diferiţi vor avea performanţe diferite. Prin aceste interpretări, modelul hibrid se apropie cel mai mult de contextul situaţional al afacerii.
