Pornind de la aceste abordări specialiştii au elaborat o serie de modele de
creştere a întreprinderii. Un model consacrat este modelul în 6 etape. Acesta susţine că o afacere parcurge în evoluţia (creşterea) sa 6 etape distincte:
Etapa I: Lansarea afacerii (firmei)
Etapa a II-a: Supravieţuirea
Etapa a III-a: Consolidarea cu două alternative:
- consolidarea-menţinerea
- consolidarea-pregătirea creşterii
Etapa a IV-a: Creşterea (expansiunea)
Etapa a V-a: Maturitatea
Etapa a VI-a: Inovarea sau declinul
Etapa I: Lansarea afacerii (firmei)
În această etapă principalele probleme se referă la:
- formularea scopului şi direcţiei de acţiune a afacerii;
- preavizarea eficienţei factorilor de producţie pentru a obţine un produs adecvat;
- lansarea produselor pe piaţă;
- formularea unei baze suficiente de clienţi.
Toate aceste elemente sunt considerate condiţii fundamentale pentru înfiinţarea unei afaceri (firme) viabile. În această etapă organizarea firmei este simplă, întreprinzătorul exercitând direct controlul total al afacerii, iar strategia firmei vizează penetrarea pe piaţă. În condiţiile în care nu sunt atraşi suficienţi clienţi sau nu se realizează o lansare de succes produselor şi dacă întreprinzătorul nu dispune de resurse suplimentare acesta va fi nevoit să lichideze firma.
În acest stadiu se realizează activităţi legate de:
- căutarea surselor de capital;
- alegerea amplasamentului;
- organizarea şi amenajarea tehnică şi fizică a firmei;
- proiectarea organizării şi angajarea personalului.
Întreprinzătorul trebuie să decidă dacă firma va rămâne mică şi cu profituri stabile sau să opteze pentru creşterea afacerii.
Etapa a II-a. Supravieţuirea
Ajungând în această etapă firma poate funcţiona, afacerea fiind poatenţial viabilă. Problema cheie a supravieţuirii se referă la relaţia dintre venituri şi cheltuieli. Întreprinderea trebuie să genereze venituri suficiente pentru a-şi asigura resursele necesare reluării ciclului de producţie şi pentru a finanţa creşterea până la dimensiunile cerute de oportunităţile pieţei. Organizarea este încă simplă, firma are un număr mic de angajaţi, iar planificarea se rezumă la mărimea încasărilor. Obiectivul principal al firmei este supravieţuirea. Întreprinzătorul este încă persoana care conduce firma.
Etapa a III-a. Consolidarea
În această etapă întreprinzătorul trebuie să aleagă între două alternative de acţiune:
- consolidarea realizărilor obţinute şi pregătirea creşterii din etapa viitoare;
- consolidarea realizărilor menţinând firma stabilă şi profitabilă.
- Consolidarea şi pregătirea întreprinderii
În această alternativă, întreprinzătorul consolidează întreprinderea menţinând controlul operaţiilor concomitent cu pregătirea procesului de creştere. Fluxul de numerar este pozitiv şi profitul este reinvestit. Pe lângă resursele proprii se apelează la resursele atrase, firma începând să se bucure de o mai mare accesibilitate pe piaţa creditului. Există condiţii pentru dezvoltarea unor produse şi servicii şi extinderea activităţii de piaţă care anticipează procesul de creştere în etapa viitoare.
- Consolidarea –menţinerea
Firma a atins o anumită dimensiune şi o poziţie bună în viaţă pentru a obţine profit. Ea poate sta o lungă perioadă în acest stadiu dacă condiţiile mediului nu-i ameninţă poziţia actuală şi nu o forţează să treacă la altă etapă. Dacă firma creşte suficient de mult în plan organizatoric este posibil să fie angajaţi manageri profesionişti care iau o parte atribuţiile întreprinzătorului. Strategia firmei se referă la consolidarea şi menţinerea firmei. Creşterea nu este posibilă pentru că piaţa nu este limitată (de exemplu, existenţa unei pieţe de tip nişă cu un mic potenţial de creştere).
Etapa a IV-a. Creşterea (expansiunea)
În această etapă problemele cheie sunt legate de întrebările:
„Cât de rapid să fie conceput procesul de creştere pentru a se menţine un control permanent asupra acestuia?” şi „Cum să fie finanţat acest proces?”.
Principalele probleme ale întreprinzătorului sunt:
- îmbunătăţirea eficienţei manageriale a întreprinzătorului şi perfecţionarea structurii firmei în condiţiile când afacerea creşte rapid şi devine mai complexă;
- asigurarea fluxului de numerar care trebuie să sprijine procesul de dezvoltare ce implică o creştere a necesarului de resurse;
- angajarea unor manageri competenţi care să asigure creşterea în condiţiile unui mediu intern şi extern tot mai complex în condiţiile în care firma tinde să devină din ce în ce mai mare;
- concentrarea atenţiei conducerii firmei asupra factorilor externi (asupra concurenţei, asupra posibilităţilor de sporire a vâzărilor şi asupra diferenţierii produselor). În aceste condiţii trebuie să se pună un accent tot mai mare pe nevoile clienţilor adaptându-se producţia la nevoile acestora. Principala cauză a insuccesului este încercarea de a creşte prea repede producţia concomitent cu insuficienţa resurselor financiare. Din această cauză întreprinzătorul poate recurge la întoarcerea în etapa a treia, iar dacă problemele sunt mai grave, în etapa a doua, sau poate ajunge chiar la desfiinţarea firmei. În această etapă de creştere a afacerii mulţi întreprinzători îşi vând afacerea la un preţ ridicat.
Etapa a V-a. Maturitatea.
Dacă firma a trecut cu succes de faza de creştere urmează o etapă în care competiţia se înteţeşte, apar noi produse similare şi în consecinţă consumatorii devin mai puţin interesaţi de produsele şi serviciile firmei. Vânzările stagnează iar întreprinzătorul trebuie să analizeze atent viitorul firmei sale, întrucât faza de maturitate poate duce la declinul şi eşecul firmei, inovarea devenind factorul critic pentru succesul viitor al firmei. Se estimează că etapa de maturitate poate dura între 10-20 de ani cu variaţii semnificative între ramuri de activitate. În etapa de maturitate întreprinzătorul nu mai domină firma, făcându-se trecerea de la conducerea antreprenorială la cea profesională (anagajarea de manageri profesionişti). Problemele cele mai importante sunt:
- consolidarea realizărilor obţinute în procesul de creştere;
- păstrarea atuurilor obţinute (flexibilitate, creativitate, calitatea produsului, prestigiul firmei, spiritul întreprinzător);
- eliminarea neconcordanţelor pe care le-a produs procesul de creştere;
- utilizarea largă a unor metode de conducere moderne (managementul participativ, diagnosticarea, delegarea şi descentralizarea conducerii) şi a unor stiluri de conducere adecvate oamenilor şi situaţiilor;
- asigurarea unui numerar de flux pozitiv şi a unei rentabilităţii care să satisfacă acţionarii.
Etapa a VI-a. Inovarea sau declinul
Spre deosebire de conceptul clasic cu privire la ciclul de viaţă al întreprinderii, firmele pot să crească şi în etapa de maturitate. Acelea sunt firmele care inovează produsele şi serviciile creând o nouă piaţă şi noi clienţi.
Unele firme mai puternice achiziţionează întreprinderi inovatoare pentru a evita declinul. Altele realizează inovaţii proprii în concordanţă cu nevoile pieţei. Firmele care nu inovează sunt sortite eşecului. Modelul de creştere deschis nu reprezintă o metodă universal valabilă, ci reprezintă doar un instrument ce poate ajuta la elaborarea unor modalităţi de creştere în diferite etape. Realizarea unor modele de creştere viabile este o sarcină complexă ce revine conducerii firmei. Aceste modele pot varia în funcţie de mărimea şi structura firmei, de ramura de activitate, de obiectivele firmei şi de potenţialul de creştere şi stilul managerial pe care îl practică.
