MOTIVAREA CA FUNCŢIE A MANAGEMENTULUI

Se poate afirma, fără teamă de a exagera, că toate problemele legate de procesul conducerii oricărei activităţi de natură economică, socială sau poli­tică au ca element comun factorul uman. Fie că este vorba de un proces de conducere sau de unul de execuţie, fie că se urmăreşte aplicarea unui proces tehnic sau a unuia nontehnic, prezenţa omului – asemenea firului Ariadnei

• se regăseşte în toate, fiind substanţial condiţionată de posibilităţile şi de in­teresele acestuia.

Individul, prin structura sa, prin sentimente, mentalitate, cultură, moti­vaţie, dorinţe şi, în special, prin conştiinţa de sine, se constituie într-o entitate biologică ce reprezintă, întotdeauna, marea necunoscută a unui sistem, putînd împiedica sau, dimpotrivă, potenţa o acţiune, un proces, o activitate. Totoda­tă, prin natura sa de fiinţă socială omul trăieşte şi acţionează în colectivitate, simţindu-se mai ataşat de anumite grupuri care, la rîndul lor, interacţionează cu alte grupuri, depinzînd de unele şi exercitîndu-şi influenţele asupra altora. Prin urmare, iniţierea şi desfăşurarea cu succes a activităţilor diferitelor orga­nizaţii economice (şi nu numai) depind, într-o mare măsură, de gradul în care este înţeles, motivat şi coordonat factorul uman.

Cristalizîndu-se ca ştiinţă relativ recent, managementul este abordat din mai multe puncte de vedere. Totuşi, un element comun al majorităţii defini­ţiilor managementului ştiinţific este evidenţierea atribuţiei de coordonare a resurselor umane cu o serie de alte resurse, în vederea atingerii obiectivelor organizaţiei. Astfel, ştiinţa managementului trebuie să situeze în centrul in­vestigaţiilor sale omul în toată complexitatea sa.

Nucleul managementului îl constituie interacţiunea dintre subiectul şi obiectul dirijării, iar eficacitatea şi succesul lui sînt determinate de mai mulţi factori. Pe de o parte, aceşti factori sînt legaţi de manager, personalitatea că­ruia trebuie să se încadreze într-un sistem de parametri individuali şi profesio­nali capabili să garanteze succesul optim al activităţii manageriale. Pe de altă parte, este vorba de oameni ca punct forte al oricărei activităţi. Conţinutul de

bază al managementului este ideea atingerii scopurilor cu ajutorul oamenilor. Omul este o fiinţă socială şi activează într-un sistem de relaţii, de aceea stu­dierea factorului uman nu este o atribuţie managerială simplă. Conducătorul, cercetînd personalitatea fiecărui subaltern, trebuie să fie capabil să-l modeleze psihologic, acomodîndu-l la noile condiţii ale economiei de piaţă, intercalîn- du-l în sistemul de relaţii în colectiv, înlăturînd divergenţele în vederea creării unui climat social-psihologic favorabil.

Fără a atribui prea multă importanţă resurselor umane din cadrul unei or­ganizaţii, proprietarii sînt adesea prea orbiţi de obţinerea profitului, uitînd sau neştiind că acesta se poate mări dacă motivaţia şi satisfacţia angajaţilor cresc. Costurile acestui obiectiv sînt mult mai mici decît pierderile determinate de insatisfacţia angajaţilor. Conflictele, sabotajele, comportamentele defensive sînt numai cîteva forme de manifestare a insatisfacţiei personalului. Fluc­tuaţia intensă, concedierile permanente sînt de asemenea soluţii costisitoare. Firmele de prestigiu, care au învăţat din timp lecţia despre „cum putem face din resursele umane o forţă”, sînt acum în topul dezvoltării economice. Iată de ce este mai important acum să acordăm atenţie capitalului uman, înainte ca firmele concurente să descopere slăbiciunile acestuia.

Într-o economie în care domină competiţia, managerul nu trebuie să fie orbit doar de perspectiva profitului. El trebuie să se preocupe ca angajaţii săi să dobîndească sentimentul implicării totale în viaţa organizaţiei. Prin progra­me manageriale de motivare şi antrenare a personalului, firme ca IBM, Coca- Cola, General Motors au reuşit să obţină prestigiul de care se bucură astăzi.

Din punctul de vedere al practicii manageriale, problema-cheie este rea­lizarea unei motivaţii cu eficacitate înaltă. Contribuţia decisivă pe acest plan poate şi trebuie să le revină managerilor. Ştiinţa managementului, prin toate conceptele şi metodele sale, oferă elemente de creştere a motivării. Deosebit de pregnante sînt aceste elemente în cadrul sistemelor şi metodelor manage­riale: managementul prin obiective, prin bugete, prin produs, prin proiecte, delegarea etc. Diverse genuri de activitate administrativă rămîn „percepte ne­dezvăluite”, atîta timp cît liderul nu pune în funcţiune pîrghiile motivaţiei la angajaţi şi nu le dirijează spre scopurile propuse.

Trecerea la economia de piaţă impune modificări de esenţă în conce­perea şi exercitarea motivării în societăţile comerciale şi regiile autonome, în sensul ajustării motivaţiilor la caracteristicile fiecărui salariat, eliminînd abordarea nivelatoare standardizată a motivării din perioada precedentă, care „stimula” neimplicarea, efortul minim şi ineficienţa.