Angajaţii îşi vând timpul în schimbul salariului. Cei mai mulţi dintre noi muncesc pentru a avea ce pune pe masă şi a putea trăi în felul pe care şi l-au ales. Foarte puţini dintre noi au tot ce-şi doresc şi muncesc pentru alţii doar ca să aibă sentimentul valorii de sine. Conducerea comunică oră de oră valoarea angajaţilor prin salariile pe care le plăteşte (James H. Harrington şi James S. Harrington, 2000, p. 240).
Dacă am subscrie fără rezerve acestui punct de vedere ar trebui să renunţăm a mai vorbi în această carte despre motivaţie. N-o să facem acest lucru. O să recunoaştem, împreună cu autorii citaţi că „firma plăteşte cel mai mult pentru persoanele şi pentru posturile pe care le preţuieşte cel mai mult“
Termenul de motivaţie este derivat din cuvântul latin movere şi defineşte o stare interioară care energizează, activează sau pune în mişcare un individ, canalizând şi orientând comportamentul său în direcţia unui obiectiv. Motivul este descris de psihologi în termeni de nelinişte, lipsă, dorinţă puternică, forţă. Organismul aflat sub stăpânirea unui motiv acţionează pentru a reduce neliniştea, pentru a înlătura lipsa, pentru a alina dorinţa, pentru a atenua forţa. Cheia înţelegerii motivaţiei stă în semnificaţia şi raportul dintre nevoi, impulsuri şi obiective.
Motivarea reprezintă o componentă majoră a managementului şi un subiect frecvent tratat de specialişti, de aceea abordările sunt foarte diverse.
Din punctul de vedere al concepţiei manageriale, deosebim două accepţiuni majore ale motivării:
- motivarea în sens restrâns, bazată pe o viziune clasică asupra organizaţiei şi managementului, care are în vedere numai salariaţii sau personalul firmei. Acestă viziune este încă mai predomină în practica managerială. Ea presupune corelarea necesităţilor, aspiraţiilor şi intereselor personalului din cadrul organizaţiei cu realizarea obiectivelor şi exercitarea sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor atribuite în cadrul organizaţiei.
- motivarea în sens cuprinzător, conturată în ultimii ani, bazată pe o viziune modernă asupra organizaţiei şi managementului. Caracteristica sa esenţială este centarea interesului pe stakeholderi (persoane, categorii de persoane şi organisme care au interese majore în desfăşurarea şi performanţele firmei: proprietari, clienţi, manageri, salariaţi, sindicate, furnizori, bancă, administraţie centrală şi locală, comunitate locală etc.).
Motivarea este acţiunea de a motiva pe un altul, iar motivaţia reprezintă totalitatea mobilurilor (conştiente sau nu) care-i determină pe oameni să facă anumite lucruri, să aleagă din mai multe variante un anumit comportament, să acţioneze într-un anume fel pentru atingerea unor scopuri. Motivaţia este asociată demersului raţional şi posibilităţii de opţiune asupra unei variante de acţiune. Ţintele pe care individul le vizează prin muncă sunt de natură economică sau pot fi legate de propria-i dezvoltare în plan psihosocial.
Motivaţia reprezintă acţiunea forţelor interne şi ale celor externe individului, conştientizate sau nu, în măsură să-i determine comportamentul.
