În plină eră a globalizării, mobilitatea studenţilor, dar mai ales a lucrătorilor a devenit un fapt comun. Psihologi şi sociologi cercetează resorturilor care-i determină pe aceşti oameni să caute semnele dezvoltării individuale în alte ţări decât cele de origine.
Studiul lui Andrei Deriabin (1998) a urmărit să arate cum se cristalizează motivaţia structurată social în interiorul individului, pornind de la anticiparea viitorului lui prilejuită de mobilitatea socială. Presupunerile teoretice ale autorului sunt clare: pentru individ credinţele legate de mobilitatea socială fac parte din setul de credinţe despre sine şi despre societate şi aceste credinţe sunt construite social.
Autorul afirmă că tinerii şi, credem noi, şi lucrătorii maturi se află în „căutarea identităţii sociale pozitive prin apartenenţe la grupuri sociale atractive“, ceea ce se consideră a fi o motivaţie majoră a comportamentului social. Tajfel (apud Deriabin,
- p. 205) leagă mobilitatea socială de însăşi credinţa individului că „sistemul social este flexibil şi permeabil, şi că el îşi poate îmbunătăţi situaţia prin deplasarea dintr-o poziţie socială în alta“. Dacă individul consideră că sistemul social este rigid şi impermeabil, el poate apela la cea de-a doua strategie, a schimbării sociale, adică a modificării relaţiilor dintre grupul căruia îi aparţine persoana şi celelalte grupuri implicate (idem).
Ambele căi sunt benefice atât pentru individ, dar şi pentru societate: mobilitatea socială aduce cu sine schimburi culturale – adică împrospătarea mediului organizaţiei primitoare, în timp ce schimbarea socială este prilejul primenirii interne a organizaţiei de origine.
Mobilitatea tinerilor absolvenţi cu studii superioare poate fi pusă pe seama efortului lor de menţinere a indentităţii sociale pozitive. În acest sens, tinerii aflaţi în organizaţiile de origine vor încerca să se angajeze în diferite forme de acţiune socială vizând ridicarea statutului lor social; dacă aceste organizaţii nu sunt receptive la nevoile lor, prin pierderea principalei resurse pentru menţinerea identităţii lor – comunicarea directă, ei vor opta pentru deplasarea în alte medii sociale (ibid., p. 211).
