„Schimbarea planificata” a fast definita ca fiind proiectarea şi implementarea deliberata a unei inovatii structurale, a unei politici sau obiectiv, sau a unei schimbari în filosofia de operare, climat ambiental sau stil managerial[1].
Fiecare organizaţie face ajustări structurale minore ca reacţie la schimbările factorilor cu acţiune directă si indirectă ai mediului extern. Ceea ce distinge schimbările planificate de aceste schimbari reactive, este scopul si mărimea lor. Schimbările planificate au ca obiectiv de a pregati întreaga organizaţie, sau o parte importanta a acesteia, pentru a se adapta la schimbările majore a obiectivelor organizationale.
O schimbare planificată nu este una simpla, ieftină sau nedureroasă. Angajatilor li se pretinde să renunţe la obisnuinţele lor atat de familiare de la locul de muncă, in favoarea, unei noi organizaţii cu noi politici, proceduri si asteptări. Pe de alta parte, odata cu schimbarea, este posibil ca unii dintre angajaţii loiali sa-şi piardă locurile de munca. Ţinand seama de aceste probleme, se pune insă întrebarea: de ce întreprind organizaţiile schimbări planificate? Exista cel puţin trei motive ca răspuns:
1. Schimbările din mediul extern ameniţă supravieţuirea organizaţiei.
Ca sisteme deschise, organizaţiile depind si trebuie să interacţioneze cu
mediul lor extern. Daca o organizaţie pierde contactul cu mediul extern, ar putea să se gasească in situaţia de a oferii servicii şi produse pe care putini oameni le-ar cumpăra, în timp ce competitorii agili vor patrunde pe piaţă.
2. Schimbările din mediul extern oferă noi oportunitaţi de prosperitate.
O schimbare în mediul extern poate reprezenta atat o problemă, căt si o oportunitate, depinzând de perspectiva din care se face analiza. De fapt, găsirea oportunităiţii este garanţia de succes în afaceri pentru un întreprinzător particular.
3. Structura organizatională încetineşte adaptarea organizaţiei la schimbările din mediul extern.
Unele dintre cele mai mari si mai de succes firme sunt victimele propriului lor succes. Pe parcursul anilor, ele au construit structuri organizatorice stabile, birocratice si cu multe niveluri ierarhice, foarte eficiente pentru realizarea
obiectivelor certe, într-un mediu extern dat. Luarea deciziilor este metodică, chiar greoaie si noile idei sau avantaje competitive tind sa fie blocate. Multe organizaţii de succes, experimenteaza structuri organizatorice plate (cu un numar mic de niveluri ierarhice). Aceste organizatii incurajează munca in echipa şi o mai rapidă comunicare. O astfel de abordare conduce la cresterea flexibilităţii, a creativităţii si inovaţiei cu privire la reacţia faţă de schimbările de orice tip din mediul extern.
[1] JOHN M.THOMAS; WARREN G.BENNIS,” The Management of Change and Conflicts”, Editura PENGUIN, Baltimore, 1972, p.209
